Camera inferioara a Parlamentului francez a aprobat marti un proiect de lege care va interzice femeilor sa poarte in public valul islamic de tip burqa, ce le acopera intregul corp in afara de ochi si maini, transmite AFP. Documentul urmeaza sa ajunga la Senat, unde votul va avea loc cel mai probabil in aceasta toamna. Consiliul de ministri a aprobat aceasta masura de interzicere inca din luna mai motivand ca valul nu poate fi tolerat in public chiar daca este purtat voluntar pentru ca ingradeste regulile de viata comunitara si aduce prejudicii demnitatii persoanei si egalitatii dintre sexe.
Legea defineste spatiile publice, in mare, ca orice incinta sau teren deschis publicului larg, cum ar fi magazine, cinematografe, restaurante, piete, precum si cladiri guvernamentale. Presedintele Nicholas Sarkozy si sustinatorii sai sunt decisi sa preseze adoptarea legii, in ciuda avertismentelor Consiliului de Stat care sustine ca legal ar putea fi imposibil sa fie impusa si aplicata o astfel de interdictie.
Potrivit legii, pedeapsa pentru purtarea valului islamic este 150 de euro sau cursuri despre valorile cetateniei franceze. Totodata, oricine forteaza o alta persoana prin amenintari, violenta sau abuz de putere sa isi acopere chipul va fi inchis si amendat cu 15.000 de euro.
Cei care se opun legii sustin ca numai aproximativ 2.000 de femei musulmane poarta niqab-ul, valul care acopera fata, sau burqa, costumul intreg care este prevazut cu o plasa in dreptul ochilor, din aproximativ 5 milioane de musulmani care locuiesc in Franta.
Daca Franta va adopta aceasta lege, va deveni a doua tara europeana, dupa Belgia, care interzice burqa si niqab-ul. hotnews.ro