Evanghelia Domnului Isus – Serie de articole despre crezul lui Iosif Ton
Iubiti frati si prieteni,
In ultimele doua luni s-a pornit o furtuna neasteptat de puternica in jurul teologiei mele. Constat cu durere ca pentru multi aceasta furtuna este devastatoare. Unii ma considera si ma prezinta ca pe un cazut de la credinta. Altii ma declara eretic.
Multi dintre cei care s-au hranit ani de zile cu predicile, cu cursurile si cu cartile mele nu mai stiu ce sa creada: Sa le arunce la cos?
Si ce sa faca cu atatea invataturi prin care si-au format credinta si gandirea? Unii chiar si-au exprimat teama ca vor cadea de la credinta.
Sunt obligat fata de toti cei ce ma iubesc, sau nu ma iubesc dar sunt interesati de ce se intampla cu gandirea mea, sa dau socoteala de ce cred si de ce gandesc si, deasemenea, sa le spun la toti ce planuri am de viitor in urma atator actiuni care s-au facut impotriva mea.
Furtuna a inceput cand am declarat ca eu cred ca toate darurule Duhului Sfant sunt active si astazi si ca Duhul Sfant mi- dat si mie cateva dintre darurile acestea; deasemenea ca eu cred ca prin pacat credinciosul ajunge din nou sub stapanirea duhurilor rele, de care are nevoie de eliberare. Asocierea mea cu miscarea de trezire spirituala a ”Strajerilor”, care practica marturisirea pacatelor pentru eliberarea de duhurile rele si pentru re-umpleraea cu Duhul Sfant, actiuni care duc si la vindecare fizica de o sumedenie de boli, a fost vina capitala pentru care am fost improscat cu toate noroaiele, exclus si ostracizat din multe cercuri si organizatii baptiste.
Eu nu voi incepe insa prin acestea, deoarece ele sunt subiecte laturalnce. La baza tuturor sta trecerea mea de la o teologie bazata pe Pavel la o teologie bazata pe invatatura Domnului Isus. Veti vedea cum toate celelalte se explica din radacina aceasta
Incep, deci, o serie de mici articole, ca sa se poata citi usor, in care imi voi expune sistematic tot crezul meu asa cum este el astazi. Planific, cu ajutorul Domnului, sa public cate un articol la doua zile.
Asadar, schimbarea fundamentala care s-a produs in teologia mea se datoreaza schimbarii punctului de plecare. De la Martin Luther (1483-1546) incoace, teologia protestanta se cladeste pornind de la apostolul Pavel. Eu am ajuns sa vad ca trebuie sa-mi construiesc teologia pornind de la invatatura Domnului Isus. Este socant sa vezi cate lucruri se schimba cand schimbi acest punct de plecare.
Este interesant sa stiti ca in ultimii treizeci de ani multi teologi si scriitori au inceput sa-si indrepte atentia spre invatatura Domnului Isus si sa-si formeze gandirea pe baza a ce ne invata El. Dar ce s-a intamplat inainte? Trebuie sa stiti ca inca din secolul al doilea dupa Domnul Isus a inceput sa aiba loc o marginalizare a invataturii Lui. Vom studia si fenomenul acesta.
Pentru a va introduce pe toti in situatia teologica de astazi, voi incepe prin a reproduce mai jos un articol care tocmai a aparut acum o luna de zile (Decembrie 2010) in revista Christianity Today, intitulat Jesus vs Paul (Isus contra Pavel), semnat de un cunoscut profesor de teologie Scot McKnight.
Pe coperta revistei, Scot McKnight rezuma totul in aceste cuvinte:
”Isus a predicat aproape exclusiv despre imparatia cerurilor. Pavel a scos in evidenta indreptatirea prin credinta. Unii spun ca ei au predicat evanghelii diferite. Altii spun ca atat Isus cat si Pavel au predicat indreptatirea. Altii pretind ca amandoi s-au focalizat pe imparatie. Cine are dreptate?”
Iata ce scrie Scot Mcknight in prima parte a acestui articol:
”Eu am crescut cu si prin apostolul Pavel. Epistolele lui erau inima Bibliei. De la data la care am inceput sa fiu atent la predicile pastorului nostru, eu imi aduc aminte numai de predici din 1 Corinteni – intreaga epistola, verset cu verset, saptamana dupa saptamana – si Efeseni. Nu-mi amintesc nici o serie despre vreuna dintre Evanghelii sau despre Isus. Erau doar doua exceptii la concentrarea noastra pe Pavel. La Craciun ascultam o predica despre una dintre istoriile legate de nasterea lui Isus, iar in Saptamana Mare auzeam ceva despre moartea si invierea lui Isus. Noi eram crestini pavelieni si nu ne deranja lucrul acesta cu nimic. Eu am invatat sa gandesc si sa cred si sa traiesc in maniera paulina. Totul era filtrat prin teologia lui Pavel. Indreptatirea era lentila Evangheliei si ”viata in Duh” era lentila trairii crestine.
Apoi am mers la colegiul biblic (Cornerstone University in Grand Rapids, Michigan) si am studiat istoria, dar am luat multe cursuri despre Biblie. Si aici, Pavel era centrul atentiei. In ultimul an de colegiu am citit primul volum din seria New Testament Foundations de Ralph Martin si am fost cucerit de prospetimea Evangheliilor. Dar nimic nu m-a coplesit atat de mult ca prima mea experienta in Seminar. Audiind cursul lui Walter Liefeld despre Evangheliile sinoptice la Trinity Evangelical Divinity School, am fost absolut fermecat de Isus, de viziunea Lui despre Imparatie si de Evanghelii. Am decis acolo si atunci ca telul vietii mele va fi Isus si Evangheliile.
Ceva se intampla cu mine. Mai inainte il iubeam pe Pavel si gandeam cu Pavel, Apoi, cand L-am intalnit pe Isus, ca si cand ar fi fost pentru prima data, si am inceput sa invat sa gandesc cu Isus. Unul dintre colegii mei ma avertiza din cand in cand ca devin prea centrat in Isus si ca il ignor pe Pavel. Nu sunt chiar sigur ca il ignoram pe Pavel. La urma urmei, predam si cateva cursuri despre epistolele lui. Dar m-am dezvatat sa gandesc in termeni paulieni si gandeam numai in termenii lui Isus. Totul a devenit pentru mine centrat in Imparatie.
Si, ca sa spun adevarul, am fost asa de captivat de viziunea lui Isus despre Imparatie incat citindu-l pe Pavel mi se crea o dilema oridecateori deschideam epistolele lui.
Experienta mea nu este unica. Multi dintre noi am facut o trecere de la Pavel la Isus si o tensiune crescanda ramane intre evanghelici cu privire la aceasta intrebare: Cine stabileste termenii – Isus sau Pavel? Cu alte cuvinte, ne vom focaliza invatatura si trairea noastra evanghelica pe ”Imparatie”, sau pe ”indreptatirea prin credinta?”
Alegerea conteaza. Se poate spune fara exagerare ca miscarea evanghelica isi datoreaza puterea ei fundamentala Reformei si Marii treziri a lui Jonathan Edwards si trezirilor din secolele 18 si 19, cu alte cuvinte este o miscare formata totalmente de Pavel. Sosirea evangheliei sociale (”social gospel”) la inceputul secolului al 20-lea, care parea ca leaga ”Imparatia” cu miscarea liberala si cu dreptatea sociala, a facut ca accentul pe apostolul Pavel in miscarea evanghelica sa fie si mai tare. Mai mult, cand cativa evanghelici au redescoperit recent viziunea lui Isus despre Imparatie, au fost frecvent avertizati ca sunt pe marginea prapastiei caderii in evanghelia sociala.
Dar ceva s-a intamplat in ultimele doua decenii: o trecere subtila dar clara la multi evanghelici de la o teologie centrata in Pavel la o viziune a Imparatiei definita de Isus. Izvoarele acestei treceri includ cu siguranta pe George Eldon Ladd, cu cartea lui ”Prezenta viitorului”, apoi vocea aspra si neobosita pentru justitie a lui Jim Wallis, probabil mai ales in cartea lui ”Call to Conversion” si o crescanda constiinta sociala intre evanghelici. Ne putem certa pe tema factorilor, dar ceea ce conteaza este ca trecerea a avut loc…
Nu este o exagerare sa spunem ca miscarea evanghelica se confrunta cu o criza despre relatia dintre Isus si Pavel si ca multi aleg ori o parte ori cealalta. Intalnesc multi evanghelici care gandesc, a caror limbaj primar este Isus si Imparatia. Totusi in ciuda trendului, probabil ca reactie impotriva lui, multi iau pe Pavel si indreptatirea prin credinta drept limbajul lor primar. Cei ce au adictie la limbajul Imparatiei se lupta sa-l faca pe Pavel sa se potriveasca in schema lor, in timp ce cei care au adictie la termenii teologici ai lui Pavel se lupta sa-L faca pe Isus sa se potriveasca in schema lor. Cunosc experienta aceasta, deoarece si eu m-am luptat sa fac ca mesajul lui Pavel sa se potriveasca in viziunea Imparatiei si aceasta dupa ce m-am luptat sa-L fac pe Isus sa se potriveasca cu mesajul lui Pavel.”
Pana aici am redat din textul articolului lui Scot McKnight.
In continuare, autorul arata cum au incercat altii sa impace pe Pavel cu Isus si apoi ofera propria lui solutie. Eu nu sunt de acord nici cu modul in care incearca unii si altii sa impace pe Pavel cu Isus si nici nu sunt de acord cu solutia oferita de Scot McKnight, deoarece eu nu cred ca exista vreo contradictie intre Pavel si invatatura Domnmului Isus. La timpul sau, voi arata cat de bine se armonizeaza Pavel cu invatatura Domnului sau Isus, daca pornim de unde trebuie.
Acum insa, pun o alta intrebare. Cum se face ca de la Reforma pana astazi teologii au construit totul pe epistolele lui Pavel si numai in ultimii 20 de ani, dupa cum spune Scot McKnight, evanghelicii au ”descoperit” invatatura Domnului Isus? Cum se explica eclipsa invataturii Domnului Isus timp de atatea secole?
Raspunsul il vom da in episodul viitor.
Articol realizat de Iosif Ton