Fiindcă Dumnezeu a ales să mă folosească pe mine pentru a începe Alianța Evanghelică din România, voi începe printr-o întâmplare care mi-a afectat în mod profund viaţa. Din primele zile ale studiilor mele la Oxford, în 1969, colegii mi-au vorbit cu entuziasm despre întrunirile de sâmbăta seara ale studenților evanghelici. M-am dus şi eu şi întrunirile acestea m-au captivat şi de atunci am fost nelipsit de la ele. Atunci am aflat de „Intervarsity”, Asociația Studenților Evanghelici din toate Universitățile din Marea Britanie. Am aflat că aceasta funcționa sub Alianța Evanghelică, care cuprindea mai multe culte evanghelice ale acestei tari. Mai târziu am aflat că în Statele Unite această alianță se numește Asociația Națională a Evanghelicilor.
Billy Graham a fost cel care i-a adus pe evanghelici să coopereze la organizarea campaniilor lui de evanghelizare. In Statele Unite, participând la diferite conferințe şi comitete de lucru inter-evanghelice, mi-am dat şi mai mult seama ce importanţă are cooperarea între credincioşii evanghelici.
În ianuarie, 1990, la prima revenire din exil, m-am întâlnit cu Silviu Cioată (Creştin după Evanghelie), Vasile Taloș (Baptist) şi Emil Bulgăr (Penticostal) şi, printre altele, le-am vorbit despre nevoia de a ne asocia şi noi după modelul din Anglia şi Statele Unite. Ei au fost de acord, şi am stabilit că atunci când voi veni a doua oară în țară, ei să organizeze o întâlnire a unor conducători din toate cultele şi grupările evanghelice.
Ei au făcut lucrul acesta şi întâlnirea a avut loc în 25 aprilie, la Biserica Baptistă din Str. Iuliu Valaori. Au fost prezenți la această întrunire patruzeci de persoane. Am început la opt dimineața şi ne-a fost pregătită şi masa de amiază, ca să putem lucra fără întrerupere.
Pentru început, am explicat că pe plan mondial există două mișcări de unitate creştină. Prima se numește mișcarea ecumenică, şi are sediul la Geneva. În ea participă cultele majoritare: Biserica Anglicană, Bisericile Ortodoxe şi cele Luterane (Biserica Romano-Catolică participă cu statut de observator, dar are o participare foarte activă). Scopul lor este să identifice diferențele de crez şi să lucreze la reducerea lor, până se ajunge la un crez comun, pe principiul că râurile mai mici se varsă în râul cel mare şi astfel se va ajunge la o singură credinţă creştină.
A doua mișcare pentru unitate creştină este mișcarea evanghelică. Ea se bazează cu totul pe alte principii. În primul rând, diferențele de crez (de doctrină), dintre noi, ni se par prea importante ca să negociem asupra lor. De aceea, în asocierea noastră ne vom păstra fiecare doctrinele noastre specifice şi ne vom respecta şi vom conlucra cu toate aceste diferențe. În al doilea rând, scopul asocierii noastre nu este unificarea, ci este să lucrăm împreună la realizarea unor proiecte asupra cărora cădem de acord, cum ar fi campanii de evanghelizare, apărarea drepturilor noastre ca minoritari într-o țară în care biserica majoritară are tratamente privilegiate şi noi suntem adesea discriminați, organizarea de lucrări comune prin radio, prin tv., şi alte asemenea acțiuni pe care le vom stabili împreună pe traseu.
Am propus că noi vom urmări acest al doilea fel de asociere. Îndată după aceasta, am trecut la a stabili care sunt lucrurile pe care le credem la fel şi care sunt locurile unde ne deosebim. Pentru aceasta am venit pregătit cu traducerea în limba română a textului mărturisirii de credinţă a Alianței Evanghelice şi a Asociației Naționale a Evanghelicilor din USA.
Am stabilit că le vom citi, articol după articol şi că vom discuta fiecare articol ca să vedem dacă credem şi noi ca ei. În cazul în care vom descoperi că avem același crez, vom formula articolul cum ni se pare la toţi mai potrivit în limba română, ca la sfârșit să avem mărturisirea noastră de credinţă comună. În cazul în care vom descoperi că între noi înșine avem diferențe de crez, nu vom discuta care dintre noi are dreptate, ci doar vom nota pe tablă care sunt aceste deosebiri. Până la urmă (după aproximativ cinci ore de discuții), pe tablă au apărut trei deosebiri pe care le avem între noi:
În problema darurilor Duhului Sfânt, unii cred că ele sunt toate date şi astăzi (aşa cred penticostalii); iar unii cred că darurile miraculoase, cum ar fi vorbirea în limbi, proorocia, etc., au încetat să mai fie date odată cu încheierea scrierii Noului Testament (aşa cred baptiștii şi creștinii după Evanghelie).
În problema slujitorilor Bisericii, unii cred că Bisericile au slujitori care trebuie să fie ordinați (aşa cred baptiștii şi penticostalii), iar alții nu cred că este necesară ordinarea (aşa cred creștinii după Evanghelie).
În problema celei de a doua veniri a Domnului Isus, toţi credem că El va reveni aşa cum a plecat, adică în trup uman. Dar ne deosebim cu privire la ce se va întâmpla când El va veni pe norii cerului şi cei credincioși vor fi răpiți ca să-L întâmpine în văzduh: unii cred că atunci va avea loc şi învierea tuturor oamenilor şi că Domnul Isus va face judecata de pe urmă şi va începe veșnicia (aşa cred baptiștii), iar alții cred că Domnul Isus va coborî pe pământ la Ierusalim şi va începe domnia Lui de o mie de ani (aşa cred creștinii după Evanghelie şi penticostalii).
După cinci ore de discuții am stabilit tot ce credem la fel şi am cuprins toate acestea în proiectul nostru de mărturisire de credinţă. Pe tablă au rămas cele trei puncte unde nu suntem de acord şi ne-am uitat la ele şi eu am exclamat: Iată, fraților, lucrurile care ne despart! La care, un frate în vârstă a exclamat: „Numai atâta!” La care eu am confirmat: „Da, numai atâta”. Şi fratele a adăugat că el era convins că deosebirile sunt mult mai multe şi mai mari!
Ajunși la acest punct, le-am spus fraților: În lumina faptului că avem atâtea articole de crez în comun şi că numai atâtea ne despart, trebuie să răspundem la două întrebări:
Prima întrebare: „Ne putem recunoaște între noi ca fiind copii ai lui Dumnezeu şi frați în Domnul?” Răspunsul a fost un unanim: „Da!” A doua întrebare: „Ne putem asocia ca să facem împreună lucrări pe care le vom hotărî de comun acord?” Răspunsul a fost iarăși un „da!” hotărât.
Au urmat discuții practice despre organizare, statut, conducere. S-a hotărât să avem un congres al Alianței noastre pe data de 4-5 noiembrie, la Sala Palatului, şi ne-am adunat atunci aproximativ 4.500 de frați şi surori din toată tara ca să ne închinăm împreună şi să proclamăm Alianța noastră, a cultelor evanghelice din România. Era prima dată când noi, evanghelicii, atât de disprețuiți şi persecutați sub regimurile trecute, ne adunam să ne exprimăm identitatea şi crezul în prima sală a țării, acolo unde înainte se țineau congresele partidului comunist! Ce senzație de eliberare, ce explozie de bucurie am trăit cu toții în zilele acelea!
Au trecut 25 de ani de atunci. Alianța Evanghelică a avut suficient timp să-şi dovedească utilitatea şi eu cred că şi-a dovedit-o din plin! Prin toate acțiunile pe care le-au întreprins evanghelicii împreună, prin evanghelizări în stadioane, prin sprijinirea lucrării cu filmul Isus, prin înființarea radioului Vocea Evangheliei, prin sprijinirea unor organizații evanghelice cum ar fi cea a studenților, printr-o mai bună reprezentare la autoritățile Statului, prin întărirea conlucrării cu organizații din străinătate, şi prin multe alte lucrări împreună, evanghelicii au dovedit că este mai bine să lucrăm împreună decât să ne războim unii cu alții.
La această aniversare, urez Alianței Evanghelice din România binecuvântarea lui Dumnezeu, multă înțelepciune şi curaj în a gândi şi a pune în acțiune noi lucrări comune, pentru biruința Evangheliei în țara noastră!