CAZUL BODNARIU – CLARIFICĂRI IMPORTANTE

Considerând că intrăm într-o nouă etapă de desfășurare a demersurilor – legal, diplomatic, mediatic, protest public – pentru eliberarea copiilor și reîntregirea familiei Bodnariu, dorim să clarificăm câteva aspecte importante.

De ce, cu prioritate, cazul BODNARIU?

Suntem alături de toate familiile, de ordinul miilor, care trec prin situații similare. În special familia Nan, căreia astăzi i s-a comunicat că în urma pierderii cazului lor, vor fi programați să-și vadă copiii de… 4 ori pe an! STRIGĂTOR LA CER! Pe de altă parte, trebuie înțeles că de câștigarea sau pierderea cazului Bodnariu se leagă șansele tuturor celorlalte familii. Acest caz care până la ora actuală a adunat cei mai mulți protestatari din cele mai numeroase locuri este cazul fanion împotriva Barnevernet! Nu diluați acest lucru pentru că nu ajută la nimic! Pe mine nu mă interesează că familia Nan nu este de creștini evanghelici, durerea lor nu este cu nimic mai mică sau mai mare decât a lui Marius și Ruth! Dar trebuie să acceptăm realitatea așa cum este: comunitatea evanghelică s-a mobilizat exemplar, unilateral, în mod susținut și într-o amploare fără precedent în spectrul protestelor religioase. Nu spun să nu menționăm celelalte familii cărora li s-au confiscat copiii de către Barnevernet. Nu spun să nu li se ofere suport. Ceea ce spun este să accentuăm în continuare cauza Bodnariu ca fiind punctul nevralgic în care Barnevernet – știm sigur acest lucru – este vulnerabil! Toate celelalte familii vor avea de câștigat din biruința familiei Bodnariu! Bisericile tradiționale nu trebuie să fie ofensate de rolul nostru proeminent în această cauză, ci să ne susțină cum și vedem că se întâmplă și suntem recunoscători.

De ce persecuție religioasă, înaintea abuzurilor clare ale drepturilor omului de către SPC-ului norvegian?

Deoarece în această direcție a apărut prima reclamație, interogatoriile au cuprins suspect de multe întrebări despre viața religioasă a familiei Bodnariu, principiile de credință ale familiei Bodnariu, practicile și frecvența activităților religioase ale familiei Bodnariu! De ce? Pentru că în demența sa, sistemul ideologic al acestor servicii, dacă nu al întregii societăți norvegiene are la bază premiza că prea mult creștinism este… suspect. Că până și legile lor absurde și metodele lor procedurale inumane au fost încălcate la extremă, aceasta ne vorbește de o entitate sadistică, irecuperabilă.

De ce pauza din luna Martie?

În primul rând, nu este nicio… pauză! Nu prea avem chef de amuzamente, dar nu ne-am putut stăpâni zâmbetul când unii ne-au suspectat că am oprit protestele fiind intimidați de amenințările nu știu cui. Dragii noștri, suntem trecuți demult de punctul în care ne mai poate intimida cineva! Strategia noastră de acțiune include câteva paliere de lucru care uneori funcționează concomitent, alteori alternativ. Există o echipă care se ocupă de această strategie și totul este foarte bine gândit și inițiat. Până la 1 Martie a fost protest oriunde, oricând, în voie! ”Pauza” lunii Martie este doar un răgaz în care ne reorientăm energiile către antrenarea zonei politice și abordarea mediatică a tuturor țărilor în care avem comunități semnificative, în special în Statele Unite care contează foarte mult, dacă nu cel mai mult în rezolvarea cazului Bodnariu. Aceasta înseamnă mii de scrisori trimise prin poștă (nu Email) și mii de apeluri telefonice. De asemenea, pentru a avea o participareMAXIMĂ (adică, nu lipsește nimeni!) la protestul internațional din 16 Aprilie, avem nevoie de un cumul de factori care solicită timp, pregătire și împrejurări favorabile: aproximativ 150-200 de orașe, protestând între ore exacte, centralizare de informații, fotografii, imagini video și mediatizare: realizarea unei emisiuni continue de 12 ore pe fusul orar cu reportaje din fiecare loc, pregătirea unor programe bine coordonate cu mesaj comun, vremea să fie cât mai acceptabilă etc., etc., etc. Presiunea care se va crea în cursul acelor câteva săptămâni de ”tăcere” va fi convertită într-o explozie de participare la protest, dar va crea și mediul în care zgomotul să se audă foarte tare. Vă aduc aminte că în ziua a șaptea, înconjurarea Ierihonului s-a făcut într-o liniște totală, după care a urmat zgomotul suprem.

În fine, ce urmează după aceea?

Toate la vremea lor! Un lucru este clar: cunoaștem strategia celui rău, ”nu suntem în necunoștință de planurile lui”. Pe de altă parte, Cel ce este în noi și care este mai tare decât celălalt, ”a venit ca să-i nimicească planurile”! Barnevernet crede că are la dispoziție o mare armată de psihologi, sociologi, poliție, politicieni etc. În realitate nu sunt decât niște păpuși amărâte, trase pe sfori de demonii din locurile cerești. Iar acolo, spiritul anticristic încearcă să distrugă orice structură și sursă de autoritate care nu îi este subordonată: Biserica Adevărată și Familia Tradițională! Deci, după aceea, depinde de ceea ce înseamnă… aceea: reîntregirea familiei Bodnariu, desființarea Barnevernet, izolarea Norvegiei ș.a.m.d.

Și mai depinde și de cât de repede se întâmplă… aceea.

CAZUL BODNARIU – CLARIFICĂRI IMPORTANTE