Trăim într-o lume în continua schimbare, o lume în care ne dorim să fim relevanți. O lume care are nevoie de tineri devotați, oameni care înțeleg chemarea pe care o au de la Dumnezeu! Rețeaua Parteneri în Misiune (PIM) provoacă tânăra generație și invită la prima Conferință „Upgrade Mission”. Evenimentul este găzduit în perioada, 23-24 martie de Biserica Penticostală „Betania” din Cluj-Napoca.
Invitații evenimentului sunt: Viorel Iuga, David Ginn, Frank Hinkelmann și Cornel Boingeanu. Timpul de închinare va fi condus de trupele: Mesis, Teofania Band și BBSO Band.
Conferințele pentru tineri au rolul de a motiva și mobiliza tinerii pentru lucrarea de misiune. Credem că trupul lui Cristos din România este o forță misionară, că tinerii din bisericile noastre au potențialul și resursele necesare pentru a duce Evanghelia până la marginile pământului. În cadrul acestor conferințe, ne focalizăm pe motivarea tinerilor, împuternicirea lor, prin învățătură și resurse necesare pentru a înțelege nevoia de misiune la nivel național și global.
Vorbitorii din cadrul conferințelor sunt misionari și lideri de organizații, atât din țară, cât și din străinătate, care au umblat cu Dumnezeu și vorbesc din experiența lor pe câmpul de misiune. Deasemenea, organizațiile din cadrul PIM prezintă diferite modalități de implicare în lucrarea de misiune, în România sau în alte țări, atât pe termen scurt cât și pe termen lung.
Conferința este organizată de Parteneri În Misiune ( PIM) o ințiativă a organizaților misionare la nivel național pentru a facilita o mișcare de misiune națională. Este un parteneriat dinamic între 20 de organizaţii misionare şi media din Romania, unele colaborând din 1998. Conștienți fiind că evanghelizarea lumii este voia lui Dumnezeu, ne angajăm, înaintea Lui și unii față de alții, să ne rugăm, să planificăm, și să lucrăm împreună în acest scop chemându-i și pe alții să ni se alăture.
Detalii pe PimRomania.ro