În mod normal, la începutul Săptămânii Mari, trebuie menţionată şi vizita Domnului Isus în Templul din Ierusalim. În momentul în care parcurgem pasajele ce prezintă evenimentul, în mod automat vedem supărarea Mântuitorului şi auzim cuvintele Scripturilor citate de Domnul Isus: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune, dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari”
În situaţia prezentă, impusă de pandemie, ne-am putea lamenta că nu ne putem aduna la Casa de rugăciune, ori am putea adopta o atitudine pozitivă. Dacă Templul era locul pentru rugăciune, în mod implicit cei care mergeau acolo erau oameni ai rugăciunii. Când închinătorii sunt oameni ai rugăciunii, în mod logic şi casele lor ar trebui să fie locuri ale rugăciunii. Mergând pe raţionamentul acesta, trebuie să ne întrebăm: Suntem oameni ai rugăciunii? Este mintea noastră, inima noastră, dependentă de Dumnezeu? Câte cereri avem în inimă, câte mijlociri şi câte mulţumiri? Dacă, din cauza pandemiei, pentru protecţia noastră şi a celorlalţi, nu ne putem adresa Tatălui ceresc în locul dedicat închinării publice, ne vom ruga în casele noastre? Vom investi timp mai mult sau mai puţin?
Dragi creştini, este absolut normal să dorim închinarea publică din Casa de rugăciune, dar până când va veni momentul acela, nu avem voie să neglijăm rugăciunea. În perioada aceasta de mai multă sau mai puţină izolare să mulţumim, să mijlocim şi să-i prezentăm Domnului cererile noastre din casele noastre. Acum ele trebuie să fie locurile spre care Domnul Dumnezeu priveşte cu plăcere.
Chiar dacă este pandemie, suferinţă, avem foarte multe motive de mulţumire. Suntem sănătoşi, avem Cuvântul, avem prezenţa Duhului Sfâmt şi putem folosi multe mijloace de comunicare. Să contabilizăm zilnic binecuvântările şi să le exprimăm înaintea Domnului. Este rău că nu ne aud ceilalţi, dar este minunat şi măngâietor că ne aude El.
Apoi, în perioada aceasta diferită şi dificilă, avem suficiente motive de mijlocire. Continuăm să stăm înaintea lui Dumnezeu pentru cei din casele noastre, pentru fraţii de credinţă şi pentru naţiunea română. Ne rugăm pentru sănătatea celor implicaţi direct în lupta cu cei bolnavi, cerem vindecarea celor infectaţi şi mijlocim pentru protecţie divină peste cei sănătoşi. Aşa cum am făcut şi până acum, Îi cerem lui Dumnezeu sfinţirea sfinţilor şi salvarea păcătoşilor. Îi cerem în continuare o inimă iubitoare, dedicată, o minte alertă, un cuget curat, statornicie şi creativitate în slujire şi multe altele. Şi încă ceva: în mod normal, timpul alocat închinării din casă ar trebui să fie mai mare decât timpul alocat închinării publice. Argumentarea este simplă: consumăm mai puţin timp pentru deplasare spre locul de închinare şi numărul celor care se închină cu noi este mai mic.
Dragi creştini, Casa Domnului şi casele noastre nu sunt în competiţie. Să tânjim după Casa de închinare, dar să nu credem că închiderea uşilor clădirilor bisericilor înseamnă închiderea căii spre Dumnezeu. Să fim alerţi pentru a nu repeta greşeala ucenicilor lui Cristos. Ştiţi că în prima parte din Săptămâna Mare, Domnul Isus petrece destul de mult timp în Templul din Ierusalim. Acolo, le aminteşte celor prezenţi despre importanţa rugăciunii, despre compasiunea pentru cei necăjiţi şi despre importanţa ascultării de Tatăl. Folosind exemple şi metode diferite le reaminteşte oamenilor despre pocăinţă, credinţă, credincioşie, pregătirea pentru nunta viitoare, atitudinea faţă de autorităţi şi înviere. Tot atunci le aminteşte şi despre prioritatea iubirii, originea Lui divină, păcatele celor care se ocupă cu studierea Scripturilor etc. Nu ştiu cât de atenţi au fost ucenicii la învăţătura Lui, dar un lucru este cert. Când ies din Templu, ucenicii îşi exprimă frământarea lor majoră: zidurile Templului. Ei erau procupaţi de mărimea pietrelor şi trăinicia zidurilor…
Chiar dacă trăim zile în care, în Europa, clădirile multor biserici sunt dărâmate, în România sperăm depăşim repede pandemia şi să revenim cât mai curând şi cât mai mulţi la închinarea din clădirile bisericilor. Numai că nu mi-aş dori ca în zilele care ne stau înainte, să ne gândim mai mult la zidurile bisericilor, decât la zidirea Bisericii lui Cristos. Atunci, Mântuitorul aude întrebarea ucenicilor, dar continuă să vorbească despre ei, nu despre ziduri. La fel trebuie să fie şi astăzi. Să medităm în zilele acestea cu multă seriozitate la învăţăturile Domnului Isus Cristos, să le împlinim şi să contribuim astfel la zidirea Împărăţiei veşnice şi glorioase. În timp şi zidurile acestea se vor dărâma, dar Împărăţia Domnului nu se va clătina niciodată!
Deci aşteptăm cu nerăbdare întâlnirea din Casa Domnului, dar neglijăm deloc închinarea din casele noastre. Să facem din locuinţele noastre, adevărate biserici, locuri de rugăciune şi nicidecum locuri în care se ascund „hoţii” de har şi „tâlharii” de binecuvântări cereşti.
Pastor Viorel Iuga
Președinte Alianța Evanghelică din România
Președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste