Alegerile din biserica locala nu pun probleme serioase pastorilor. Eu personal nu am auzit de nici un pastor penticostal care sa fi fost dat afara de biserica, sau sa nu fi fost reconfirmat. De obicei, pastorii fac ce fac si isi conving enoriasii sa-i reconfirme. “Lupta” se da intre cei ce vor sa intre in comitet si au aspiratii personale pe care vor sa si le materializeze.
In schimb, alegerile de la Comunitatile Regionale starnesc spiritul competitiv intre pastorii dornici de putere si ii energizeaza puternic. Orice am spune, aici incep adevaratele lupte de culise si manevrele politico-eclesiale. Ramai cu gura cascata cand ii mai auzi pe unii sustinand, cu mare fervoare, ca nu trebuie sa ne batem capul, ca Domnul ii alege, ca voia Domnului se va face si ca Domnul va randui si va pune in fruntea poporului pe cine vrea El. Adica eu discut cu tine strategii, punem la cale un plan si tu vii si spui ca nu se fac smecherii … ca Domnul alege. Este destul de greu de separat voia permisiva si voia desavarsita a lui Dumnezeu cand vine vorba de alegeri, mai ales ca unii candidati invoca descoperiri profetice in sustinerea propriei candidaturi.
Suntem unsi cu toate alifiile, macar sa nu ne mai ascundem dupa deget, nu de alta, dar vom deveni subiect de banc, in care personajul principal va fi “fariseul”… din noi. NU stiu de ce ne este greu sa recunoastem ca a face putina campanie electorala este in spiritul unor alegeri, in care forma de votare nu e teocratica (nu ne spune Dumnezeu cu cine sa votam, chiar daca visam vrute si nevrute), ci democratica (fiecare voteaza ce crede … prin vot secret, na!). A mai sustine astazi ca nu trebuie sa ne interesam de alegerile de la Comunitate pana in ziua alegerilor, cand se va vedea ce randuieste “Cel de sus”, mi se pare o mare gogomanie. Ne facem ca ploua, cand, in realitate, pastorii discuta intre ei, fac planuri, isi exprima sustinerea pentru X, sau pentru Y, dar, cand vin impreuna, isi iau un aer de oameni super-duhovnicesti si rostesc cu jumatate de gura “Domnul sa puna pe cine vrea El.”
A dori sa fii presedinte de Filiala, sau vicepresedinte, sau orice altceva in cadrul Comunitatii, nu este un lucru gresit, “cine vrea sa fie episcop doreste un lucru bun.” Pe mine nu ma deranjeaza cei ce vor sa fie ceva – bravo lor ca au aspiratii, pe mine ma deranjeaza cei ce vor sa fie ceva, dar habar nu au ce inseamna sa fii un lider, un conducator. Ma deranjeaza cei ce vor sa fie mari, dar n-au fost mici mai intai. Ma derajeaza cei ce sunt votati constant, chiar daca nu au facut nimic pana acum. Ma deranjeaza cei ce bat apa in piua, iar ceilalti striga “Aleluia” ca, na, fratele e de-al nostru. Ma deranjeaza cei care au esuat in biserica locala, dar vor sa vina la Filiala, ca n-au stricat destul in propria casa, vor sa strice si in casa altora. Ma deranjeaza oportunistii care promit marea cu sarea, dar, cand au pus mana pe fraiele puterii, se scarpiana dupa ureche si fluiera in frunza. Ma deranjeaza cand votam fara cap si nu ne punem cateva intrebari esentiale:
1. Cel pe care il votez a realizat ceva pe plan local?
2. Cel pe care il votez este capabil sa conduca?
3. Cel pe care il votez promoveaza si alti lideri, sau se promoveaza doar pe sine?
4. Cel pe care il votez stie sa lucreze in echipa?
5. Cel pe care il votez este un om duhovnicesc, in acord cu cerintele Scripturii?
6. Cel pe care il votez are o familie model, al carei exemplu este vrednic de urmat?
7. Cel pe care il votez este integru, mai ales din punct de vedere finanicar?
Autor: Laurentiu Balcan, Sursa: Laurentiu Balcan