Am observat ca in ultimul timp blogosfera romaneasca s-a inflamat puternic pornind de la o actiune a AGA (Adunarea Generala a Actionarilor) de la Radio Vocea Evangheliei.
S-au spus tot felul de lucruri, unii ii pling de mila lui Iosif Ton cum ca sufera “iar” pentru Cristos (asta mi se pare la limita invectivei fata de cei care au suferit in puscariile comuniste pentru credinta lor…. dar n-am avut nici cu alte ocazii asteptari mai mari de la cel care afirma chestiunea ca tot vorbim despre hermenutica ideologiza(n)ta), altii, sub capacul ironiei de prost gust si vrednica de idealuri mai inalte, propun arderea cartilor lui Iosif Ton si alte asemenea actiuni. Simpla joaca de condei. Stiu cum se face!
Altii, din naivitate si lipsa de informatie, ori dintr-o necunoastere a publicului pe care il are RVE isi dau cu parerea despre libertatea de expresie fara a tine seama de toate componentele si de de toti parametrii unei asemenea intreprinderi. Da, ar fi interesanta o asemenea discutie in contextul in care, luind si cazurile istorice, spre exemplu cel al unui extrem de bun cunoscator al Bibliei, istet foc, Calimarea. Nu? La un moment dat “a deraiat” urit de tot. Ce propuneti? Amvonul unei biserici, microfonul unei conferinte, statiile unui post de radio, coloanele unui ziar, rubricile unui oficios al cultului, toate acestea au o anumita disciplina publicistica. Cred ca in alte situatii toti cei care s-au isterizat acum ar fi luat decizii asemanatoare celei a AGA.
Pina si de la Coca-Cola a fost dat afara un angajat (asa se spune) care, de nervi si in numele libertatii de alegere si de expresie, a strigat… “dar chiar nu se gaseste niciun automat de Pepsi in toata cosmelia asta?” ![]()
Citeva observatii deci:
1. Din nou se incearca manipularea acestei chestiuni spre un conflict penticostalo-baptist. Imi pare rau ca oameni destul de luminati la minte cad prada acestei lucraturi cu iz securistic. Sa ne aducem aminte ca din AGA fac parte in mod egal si baptisti si crestini dupa evangheli si penticostali. De asemenea, sa ne aducem aminte ca Iosif Ton s-a asociat nu cu miscarea penticostala, ci cu o factiune metaconfesionala, periferica si care nu este reprezentativa pentru cele trei culte care s-au asociat ca proprietar al RVE. AGA a RVE a decis ca Iosif Ton, mai ales prin ultimele luari de pozitie, nu mai reprezina nici cultul baptist, dar nici cultul penticostal.
2. Nu este Iosif Ton primul care este pus la index la RVE. S-a procedat si cu altii si din diferite motive. A facut-o chiar dinsul altora la rindul lui si fara sa se consulte cu cei din comitetele locale. Cine stie cunoaste. In comitetele locale radio se discuta probleme legate de potentiale “atacuri” in mesaje baptisti impotriva penticostalilor si invers. Anumite predici sint editate, altele sint scoase complet, anumiti cintareti, predicatori, invatatori, care nu mai stau sub autoritatea unei biserici locale in partasie cu unul dintre cele trei culte… sint, de asemenea, depozitati. Am patit-o si eu, a patit-o si Vladimir Pustan si Petrica Lascau cu comitetul local Radio Oradea… fara suparare si cu totul democratic.
3. Mi se pare normal ca in mijlocul conflictului si in momentul in care Iosif Ton insusi nu stie ce vrea (chiar azi am primit un prim mesaj-episod dintr-o serie intitulata Evanghelia Domnului Isus, o alta harcea-parcea din teologia biblica a NT…) ca cel putin temporar sa fie suspendate emisiunile realizate de dinsul. In momentul in care confuzia domneste pe internet aici ne putem permite gimnastica intelectuala, nu si in biserici, nu si in institutii. Iosif Ton este el insusi confuz si raspindeste si va mai raspindi confuzie. Chiar si fara internet cei simpli enoriasi au auzit ca “nu mai este la fel cum era si nu mai invata ce invata”. Mesajele radio nu au time-stamp, oare nu se mareste confuzia daca nu se da un sunet de trimbita deslusit?
4. Radioul are o identitate confesionala si teologica clara, atit cit permite spatiul si cadrul teologic delimitate intre cele trei culte participante. Cei din AGA au responabilitatea de a se gindi la publicul tinta reprezentat de oameni simpli, enoriasi ai bisericilor noastre, care stau departe de internet si alte surse de informare, batrini bolnavi, oameni legati de paturile de suferinta, taximetristi (unii neevanghelici, spre exemplu) etc. Decizia AGA, din cite pot banui, nu s-a luat facind abstractie de votul penticostal, care reprezinta o treime din intregul comitet. Penticostalii, la rindul lor, s-au gindit la modul in care sint reprezentati pe undele radio catre enoriasii lor dintre care unii dezavueaza cu manifestarile carismatice extremiste.
5. Trebuie tinut cont de faptul ca Iosif Ton din proprie initiativa a iesit inca din vara de sub autoritatea bisericii locale, Biserica Baptista din Portland, apoi a acceptat o invitatie (nestatutara dupa parerea mea) de a fi membru intr-o biserica penticostala (un fel de ridicare in grad la apelul de seara), iar situatia apartenentei lui la unul dintre cultele care detin RVE este neclara. Dincolo de isteriile de moment, RVE este o institutie. O institutie nu se conduce dupa sentimentalisme si dupa presiunea mediatica, ci in colaborare si partasie cu bisericile locale integrate in cele trei culte. Iosif Ton nu da socoteala la ora actuala nimanui, isi este singur autoritate si, ca in alte ocazii, membralitatea sa este cel putin neclara, daca nu contestabila. O asemenea institutie cum este RVE inseamna responsabilitate fata de un public, public spre care se indreapta mesaje pe care acesta nu le poate alege, anula, comenta, la care nu poate interactiona cum se intimpla cu mesajele pe internet spre exemplu.
6. Nu inteleg isteria legata de acest fapt cind predicile lui Iosif Ton sint bine-merci pe internet, la dispozitia tuturor. Care-i problema? Cartile sale se vind in continuare. Care-i problema? Cine vrea sa se hraneasca in continuare cu invataturile si predicile sale o poate face in deplina libertate.
Ma tem ca toata isteria aceasta muta din nou miza de la o problema cu adevarat grava, o problema teologica, spre ideea ca in spate sta un simplu joc de politica bisericeasca. Pierdem cu totii daca ne mutam in acele zone ale disputei. Petrica Lascau, Cristian Ionescu si altii au cazut deja prada ideii ca baptistii au ceva cu penticostalii si rateaza “marea binecuvintare si trezire” care a navalit peste ei.
Altii au facut caz de faptul ca baptistii au preluat AGA si au facut ce-au vrut si cu penticostalii si cu crestinii dupa evanghelie numai ca sa se razbune pe Ton. Simplista abordare si eronata.
7. Radio Vocea Evangheliei este ascultat de oameni ca pastorul Mateas de la Bratca, om care munceste cu miinile ca sa isi intretina familia. El nu este nici Chiu, nici Lascau, nu este cunoscut si ramine un om simplu, un zidar priceput, care tace si face, dar cu spirit de observatie si cu mult simt al unui tip de umor hitru. El nu filozofeaza atit cit noi si are inima de pastor, incercind sa isi apere turma. Probabil ca este unul dintre aceia care ar fi de acord cu decizia AGA.
AICI este scrisoarea sa deschisa.
S-ar putea sa nu fiti de acord cu tot ce spune acest pastor de tara (de-ar fi toti pastorii de tara astfel… ), dar nu puteti spune ca nu gindeste si ca nu stie sa se exprime.
Mentionez ca nu am intervenit deloc in scrisoare, dar parca are mai multa coerenta decit un alt text publicat recentissime de altcineva, pretins teolog, care ori n-a putut ori n-a avut curajul sa-si duca ideile pina la capat (vorba aia: am o idee care este a mea, dar nici eu nu sint de acord cu ea…) sau textul “patimile dupa Nelu Balaj”.
Articol realizat de Marius Cruceru, Sursa: mariuscruceru.ro


