Pastorul Daniel Chiu, fiul pastorului Pavel Chiu, a studiat filozofia in Romania, teologia la Trinity, Deerfield, Chicago, si acum isi desfasoara lucrarea in Chicago, Il. USA.
Este cunoscut pentru opiniile sale ferme si pentru stilul taios, uneori apropiat de duritatea unui diamant. In acelasi timp scrie versuri de o sensibilitate remarcabila. In valul de pozitionari, opinii care mai de care mai nuantate, cred ca merita sa ascultam si o altfel de voce.
Scrisoare deschisa a pastorului Daniel Chiu
Croiti carari drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce schiopateaza sa nu se abata din cale, ci mai degraba sa fie vindecat. Evrei 12:13Au fost o pacoste pentru poporul Domnului in vechime si au ramas o pacoste pana in zilele noastre. Prorocii lui Baal. Au pretins ca sunt proroci autentici, au dezvoltat un sistem de inchinare foarte atractiv pentru cei manati de fire, dar pretentiile lor nu a schimbat realitatea. Ei au ramas aceeasi. Proroci falsi, inselandu-se pe ei insisi si inseland pe altii. Se rugau tipand si sarind. Aiureau, crezand ca sunt inspirati de Dumnezeu. Se rugau de dimineata pana seara. Pe vremea lui Ilie poporul lui Dumnezeu era in mare confuzie. Unii sustineau ca Iehova nu are nimic de a face cu acesti proroci. Altii, dimpotriva, sustineau ca Baal este tot una cu Iehova, unul si acelasi Dumnezeu, numit de populatiile feniciene Baal – Domnul, iar de evrei Iehova. Cei mai multi erau inselati de ravna prorocilor lui Baal, de rugaciunile lor fierbinti, de inchinarea teatrala si de faptul ca Baal „raspundea” rugaciunilor, mai ales celor legate de fertilitate. Ilie, profetul ales de Dumnezeu sa demaste falsitatea sistemului de inchinare la Baal, este proscris de Ahab si Izabela, declarat dusman al poporului Domnului, unul care nenoroceste pe Israel, si este determinat sa plece in pustie, dezamagit de lipsa de interes a poporului lui Dumnezeu pentru inchinarea autentica.
Cativa ani mai tarziu, la curtea lui Ahab stau adunati 400 de profeti cari se lauda in gura mare ca sunt ai lui Iehova, dar in realitate proroceau in functie de interesele zilei, magulind pe regele ucigas si pe regina idolatra cu mesajele lor inspirate de duhurile de ratacire, si incercand sa-l linisteasca pe Iosafat, care ceruse sa fie intrebat Iehova cu privire la razboiul la care fusese invitat de Ahab. Unul din acei proroci a luat niste coarne si cu abilitati de cabotin declara ca Iehova va da in mainile lui Ahab pe dusmanii sirieni cu ajutorul acelor coarne. Elucubratiile acestuia au fost crezute de toata curtea lui Ahab. Pana si suspiciosul Iosafat, care a intrebat daca nu mai este vreun profet al lui Iehova pe langa cei 400, a fost in cele din urma inselat. Doar un profet a avut curajul sa demaste falsitatea si sa arate auto-inselarea colegiului de proroci. Pentru aceasta a fost palmuit si pus in inchisoare pentru a fi hranit cu painea si apa intristarii. Trebuie sa adaugam ca increderea lui Ahab in prorocii sai l-a costat viata.
Iata lupta dintre fals si autentic. Ea continua si in vremea noastra. Prorocii falsi atrag multimile credule cu rugaciunile lor lungi si strigate, cu muzica stridenta ce incita simturile sexuale ale tinerilor lipsiti de minte, cu pretentia ca sunt apostoli si fac vindecari, etc. Satana se preface in inger de lumina, ca sa insele si pe cei alesi, daca ar fi cu putinta. Apostolii lui se prefac in apostoli ai Domnului. Consternat, apostolul Pavel scrie unei biserici ce se credea foarte spirituala: „Daca vine cineva sa va propovaduiasca un alt Isus, pe care noi nu l-am propovaduit, sau daca este vorba sa primiti un alt duh, pe care nu l-ati primit, sau o alta evanghelie, pe care n-ati primit-o, oh, cum il ingaduiti de bine!” Lucrarea lui Dumnezeu a fost contrafacuta si este contrafacuta; revelatia lui a fost pervertita si este pervertita; adevarului i se substituie falsul dupa ce a fost machiat si fardat ca sa para autentic. Credulii, cei care nu cerceteaza duhurile, le cad victime cu duiumul.
Alte timpuri, alte fete, dar acelasi scenariu de inselare a usor-crezatorilor. Invocand lucrarea Duhului Sfant si darurile Acestuia, cabotinii contemporani inseala masele sustinand ca au revelatie proaspata de la Dumnezeu, pretinzand ca vindeca pe bolnavi, ca scot afara duhurile rele si ca sunt insufletiti de Duhul lui Dumnezeu sa aduca „trezire” in poporul Domnului. Masele ignorante si carnale li se alatura cu miile. In fata „inchinatorilor” vin fete imbracate sumar, aratandu-si mijlocul gol, facand parada cu trupul, si antrenate in cantece ce repeta mereu aceleasi cuvinte pana la obsedare, semanand asa de bine cu incantatiile samanice. Tobele rapaiesc la fel ca in junglele africane. Ritmurile folosite de salbatici pentru rituri de initiere in pratici sexuale condamnate de Dumnezeu, ritmurile acelea au fost imprumutate de noii „proroci si apostoli” ca preludiu la mesajul lor si la activitatile de „exorcizare si vindecare”. Multimile excitate prin cantari lascive si senzuale asista apoi la un spectacol oferit de prorocii lui Baal. Acestia comanda duhurilor prezente sa plece. Apoi cer celor ce au nevoie de vindecare sa treaca in fata. Pe cei care au o boala functionala ii declara vindecati. Pe femeile care ar dori sa aiba copii si nu pot, prorocii lui Baal le cheama in fata, rostesc o incantatie si le declara insarcinate! Celor infirmi, prorocii le cer sa se ridice, deoarece au fost vindecati. Cand acestia nu se pot ridica, desi incearca, sunt acuzati de necredinta. Nu puterea si autenticitatea taumaturgului este pusa la indoiala, ci credinta celui ce solicita vindecare!
Acesti proroci ai lui Baal habar nu au ca apostolii si profetii Domnului nu au dat niciunui om comanda sa se ridice, si comanda lor sa fi ramas fara putere! Apostolii au vindecat oameni nascuti cu malformatii si boli congenitale. Au inviat pe morti. „Apostolii” contemporani habar nu au ca apostolia a fost un dar al primului veac limitat la un grup restrans de oameni care L-au vazut pe Christosul inviat si au fost prezenti la lucrarile lui in timpul celor trei ani si jumatate; habar nu au ca apostolii Domnului au avut darul cunostintei, au primit revelatie direct de la Domnul. Pavel citeaza cuvinte ale Domnului Isus care nu sunt inregistrate in Evanghelii. El sustine ca a primit de la Domnul ceea ce spunea. Cand „apostolii” contemporani pretind ca au aceeasi functie si aceleasi daruri ca apostolii Domnului, trebuie sa ii intrebam ce cuvinte ale Domnului Isus cunosc, care nu sunt inregistrate in Biblie, cati morti au inviat in fata altor oameni, care boli congenitale le-au vindecat printr-un cuvant? De fapt, ei, care sunt proroci, ar trebui sa stie dinainte care oameni au credinta, si care nu au credinta pentru vindecare, ceea ce i-ar ajuta sa nu isi risipeasca energiile poruncind unora sa se scoale si sa umble, si doar apoi, cand vindecare nu survine, sa invoce lipsa de credinta a acestora. Halal asa proroci! Dar niciunul din cei ce ii urmeaza nu isi pune astfel de intrebari, niciunul „nu se coboara in ei insisi” sa observe lipsa de logica a acestor impostori si inconsistenta pretentiilor lor.
Ca si prorocii de odinioara ai lui Baal, care antrenau masele in prostitutie sacra, acesti proroci „traiesc in placeri ziua namiaza mare. Ca niste intinati si spurcati, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste… Le scapara ochii de preacurvie si nu se satura de pacatuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsa la lacomie, sunt niste blestemati!” Sunt obsedati sexual, si lucrul acesta transpare mereu la intrunirile lor. Oamenii care ii cunosc de aproape stiu de escapadele lor amoroase. Sunt lacomi de bani, trag la hotele de cinci stele, dupa ce au colectat banii credulilor. Pretind ca exorcizeaza duhurile, cand ei insisi sunt insufletiti si posedati de duhuri ratacitoare. Fagaduiesc altora slobozenia, cand ei insisi sunt robiti de imoralitate. Scripturile avertizeaza ca „multi ii vor urma in destrabalarile lor. Si din pricina lor calea adevarului va fi vorbita de rau.”
De curand s-a hotarat sa ii urmeze si predicatorul Iosif Ton. Constient de imaginea patata a acestor proroci, Iosif Ton ne cere sa nu ne uitam la „naivitati si excese” nici la „unele aspectele exterioare stangace.” El ne asigura ca are discernamant spiritual, si cere cititorilor sai sa accepte evaluarea lui cum ca strajerii lui Baal nu sunt o miscare primejdioasa, ci reprezentantii unei treziri veritabile. Decizia lui Ton de a-i urma este surprinzatoare pentru unii, dar pentru cei ce l-au cunoscut de aproape, nu este nimic surprinzator. Dotat cu o inteligenta iesita din comun, cu ambitii mari, dar lipsit de smerenie, Iosif Ton a fost o prada usoara a duhurilor de ratacire ce bantuie in vremea noastra. Biblia avertizeaza ca cei mandri vor cadea in „osanda Satanei.”
Activitatea lui Iosif Ton extinsa pe parcursul a mai multe decade este o dovada ca datorita mandriei a luat tot timpul decizii carnale, care i-au subminat viata spirituala. Sub comunisti, a crezut ca poate sa aiba un dialog cu ei prin care sa castige drepturi pentru credinciosii baptisti din Romania. Mandria aceasta l-a dus la tradarea fratilor cu care s-a antrenat in lupta pentru drepturi ale credinciosilor, si la cooperarea cu securitatea. Dupa ce la inceputul anilor ’70 a proclamat cu curaj pozitia sa de luptator pentru drepturi religioase, la sfarsitul acelei decade a fost deja ingenunchiat de securitate si el insusi condamna pe cei care se antrenasera in lupta pentru drepturi dupa exemplul sau.
In 1978 m-a chemat la o intrevedere pentru a verifica pozitia mea cu privire la evenimentele ce aveau loc in tara, si mai ales incidentul de la Caransebes, unde patru frati de ai nostri au fost maltratati de securitate, arestati si condamnati. I-am spus ca el are o datorie morala sa apere pe acesti frati, deoarece ei s-au avantat in lupta pentru drepturile credinciosilor la indemnul sau. I-am adus aminte de opuscului ce l-a publicat intitulat „Cine isi va pierde viata” in care a cerut credinciosilor sa lupte fara frica pentru credinta si pentru a castiga in practica drepturile garantate de constitutie, chiar daca ar fi sa plateasca cu viata. I-am aratat ca cei de la Caransebes au ascultat de indemnul sau, si este de datoria lui sa ii apere, nu sa ii condamne, asa cum a facut-o. Mi-a raspuns ca chemarea lui nu este sa „faca politica,” ci sa predice Evanghelia. Cand i-am pus inainte declaratiile lui anterioare, actiunile facute impreuna cu fratii Pavel Nicolescu, Aurel Popescula, Filip Dinca si altii, mi-a raspuns ca acesti oameni antreneaza tineretul bisericilor intr-o actiune primejdioasa si el are obligatia sa condamne actiunile acestor frati. Iata o decizie carnala a lui Iosif Ton, aceea de a treace din campul persecutatilor in campul celor ce persecuta. Aceasta decizie l-a instrainat de multi frati ce l-au asistat, l-au inconjurat cu dragoste. Prieteni de ai sai apropiati au constatat cu dezamagire ca el i-a tradat si a trecut de partea conducerii corupte a Uniunii Baptiste si a securitatii. Dovada a tradarii lui nu sunt doar declaratiile lui prin care se eschiva de la orice angajare si condamna pe cei activi in revendicarea drepturilor religioase, ci si felul in care intretinea relatii cu securistii. Nu e de mirare ca in timp ce fratii mentionati erau interogati si bruscati de securitate, Iosif Ton statea la cafea cu persecutorii. Ei, fratii lui, erau palmuiti si maltratati, iar el avea intrevederi amicale cu securistii unde facea concesii si se angaja sa condamne pe fratii sai. Astfel, intr-o scrisoare deschisa a condamnat pe luptatorii mentionati anterior si s-a declarat de partea conducerii Uniunii Baptiste, care, a spus el, „desi este o curva este mama noastra.” Iosif Ton si-a tradat prietenii care l-au sustinut si aparat riscandu-si libertatea si viata pentru el.
A fost trimis de securitate in America cu misiunea de a face tarile Apusului binevoitoare Romaniei prin contactarea unor personalitati baptiste cu influenta pe langa guvernele american si englez. Oficial a pretins ca a fost expulzat din Romania. In realitate a fost trimis cu o misiune secreta, aceea de a crea o imagine buna in Apus a guvernului ceausist si a Romaniei comuniste. Ajuns in America s-a declarat din nou aparatorul libertatii religioase a credinciosilor din Romania. Securitatea romana a ramas consternata. Iosif Ton ii trada acum pe securisti si trecea din nou de partea persecutatilor. Mandria l-a impiedicat insa sa marturiseasca slabiciunea ce a manifestat-o in Romania in relatie cu securitatea legandu-se sa ii serveasca in Apus. Drept urmare a tradarii, serviciile secrete romane au dat la iveala doua declaratii de ale sale scrise de mana catre securitate prin care recunostea ca are o misiune in Apus si isi va indeplini aceasta misiune, dar sa nu fie impins si grabit, deoarece unii deja il suspecteaza de colaborare. Expertiza grafologica a stabilit ca declaratiile ii apartin. Confruntat cu aceste dovezi, in loc sa marturiseasca, Iosif Ton a ales sa minta, pentru a scapa cu fata curata, declarand mai intai ca una din declaratii este contrafacuta, ca apoi sa declare ca amandoua sunt contrafacute. Mandria l-a impiedecat de fiecare data sa isi recunoasca greselile. Admiratia tuturor credinciosilor romani fata de Ton si fata de alti colaboratori ar fi crescut, daca acestia ar fi recunoscut imediat dupa caderea guvernului ceausist ca au cazut in cursa colaborarii cu autoritatile comuniste. Apostolul Petru a fost restaurat de Domnul Isus, si repus in functie dupa ce a plans pentru gresala lui. Cu certitudine ca si Iosif Ton ar fi putut fi restaurat de Domnul la slujiri superioare, daca s-ar fi smerit si si-ar fi recunoscut zig-zag-urile. Nepocainta si mandria l-au impins insa la alte fapte necugetate.
Dorinta de a avansa l-a facut sa fie un oportunist. Pozitia lui teologica a fost intotdeauna determinata de interesele de moment ce le-a avut. In Romania a fost amilenist, deoarece Alianta Baptista Europeana era de orientare amuilenista. La o discutie ce am avut-o cu el pe teme escatologice, a acuzat pozitia premilenista de irationalitate, deoarece – spunea el – premilenismul sustine teza unui mileniu in care atat oameni inviati cat si oameni in trup neglorificat vor locui impreuna, ceea ce este irational. Dupa cativa ani de sejur in America, a lasat sa se inteleaga ca are convingeri premileniste, mai mult, a sustinut ca el intotdeauna a avut aceasta pozitie. Amintindu-i de discutiile avute, mi-a spus ca lectura cartii Apocalipsa l-a determinat sa adopte premilenismul, la care i-am spus ca motivul real al schimbarii teologiei sale nu il constituie lectura biblica, ci oportunismul sau. Iosif Ton si-a dat seama ca nu va putea obtine fonduri de la bisericile baptiste americane, deoarece acestea subscriu la premilenism. Imediat ce a inteles acest lucru el si-a mladiat pozitia teologica si a pretins ca e adeptul premilenismului ca sa aiba acces la aceste fonduri. In conceptia lui Iosif Ton, teologia poate fi schimbata de la un an la altul, in functie de interesele presante ce stau in fata. Instabilitatea sa pe planul aliantelor era completata de instabilitatea doctrinara, teologica. O trestie batuta de vant se inclina in toate directiile. Acum Iosif Ton a ajuns sa aiba convingeri harismatice. Multimile antrenate intr-o astfel de miscare sunt foarte ispititoare pentru Iosif Ton. Vom vedea cata vreme va ramane langa aceste convingeri.
Mandria, asociata cu dorinta de a fi in fata, l-a facut pe Iosif Ton sa recurga uneori la actiuni reprobabile si fapte condamnabile din punct de vedere moral. Astfel, recurgand la santaj si alte manifestari firesti a reusit mereu sa se impinga in fata. La Ploiesti, pe la mijlocul anilor ‘70 si-a facut o partida cu care a dat la o parte pe pastorul existent, pentru a se instala el acolo. La Oradea l-a impins afara din slujba de pastor pe fratele Liviu Olah, cel care fusese folosit de Domnul sa faca o mare trezire spirituala, si i-a luat locul. Venit in America a planuit sa preia conducerea Societatii Misionare Romane. Felul in care a ajuns presedintele Societatii Misionare Romane este simptomatic. Initial, se parea ca cercul de conducere al Societatii in frunte cu Peter Truta ii va transmite stafeta cu toata increderea. Se planuia intrunirea anuala a Societatii in care sa se realizeze schimbarea. Intre timp, informatii incomode din Romania au sosit in America, si presedintele Peter Truta si-a exprimat ingrijorarea in consiliul de conducere al Societatii. Iosif Ton l-a luat de o parte pe Peter Truta si l-a avertizat si amenintat ca daca nu va fi instalat ca presedinte al Societatii, el, Iosif Ton, va face o alta societate misionara romana si o va distruge pe cea existenta. Nedorind sa isi vada munca de o viata compromisa, Peter Truta i-a cedat conducerea. Santajul a ramas o arma preferata a lui Iosif Ton si dupa caderea comunismului. Reintors in Romania, datorita ambitiilor si mandriei, a avut pretentia sa fie Rectorul Institutului Emanuel si pastor principal in Biserica Baptista Emanuel. A intrat in conflict cu ceilalti lucratori si a incercat mai intai sa ii cumpere cu dolari, si mai apoi sa ii santajeze prin oprirea fondurilor care veneau din Apus pentru Institut. S-a lovit insa de determinarea acelor lucratori de a nu se lasa nici cumparati, nici santajati. A plecat de la Oradea in dizgratie, dar public a pretins ca Domnul il cheama la o noua lucrare.
Datorita mandriei si a dorintei de a se sui tot mai sus, a sacrificat mereu pe colaboratorii sai de care nu mai avea nevoie. Nu stiu daca vreodata Iosif Ton s-a intrebat de ce prietenia lui cu cei ce il asistau se termina mereu in conflict si instrainare. A fost dornic sa fie in fruntea unor miscari majore. A initiat miscarea de lupta pentru drepturi religioase in Romania, dar cand a fost sa plateasca pretul, a tradat. A facut greseli majore care l-au indepartat din Biserica Emanuel si din Institutul Emanuel. In loc sa isi recunoasca greselile, a luptat impotriva acestor institutii, crezand ca le aduce la picioarele lui prin amenintari si santaj. A pregatit si promovat un curs de viata spirituala, sperand sa devina invatatorul pastorilor romani, dar cand nu a obtinut rezultatele scontate, l-a abandonat. Cursul era plin de idei ale curentului eretic numit gandire pozitiva pe care le-a adoptat fara discernamant din publicatiile vremii. Iosif Ton a ignorat in acele prelegeri rolul Duhului Sfant in sfintire si a promovat ideea ca noi, prin efortul nostru eliminam pacatele din viata noastra. Mai multi pastori romani au identificat aceasta pozitie ca fiind o varianta a pelagianismului, o erezie combatuta de Augustin. Pelagianismul a devenit in timp doctrina Bisericii Catolice. Daca cineva a avut o conceptie defectuoasa despre rolul Duhului Sfant, aceia nu au fost pastorii baptisti romani, ci insusi Iosif Ton. Semanand cu cei descrisi in Iuda 12 (nori fara apa, manati incoace si incolo de vanturi), Iosif Ton s-a postat acum in cealalta extrema. Acum i se pare ca poate calatori pe valul creat de miscarea prorocilor lui Baal, si s-a declarat adept al unei alte teologii, total opusa celeia pe care a sustinut-o cu catva timp inainte. De aceea este gata sa confectioneze o marturie plina de miracole si semne de care nu a stiut nimeni niciodata nimic pana la publicarea ei.
Articolul sau recent, De ce sunt carismatic, este plin de explicatii dubioase si defectuos construite. In acest articol Iosif Ton sustine ca a primit daruri miraculoase ale Duhului Sfant (inclusiv vorbirea in limbi) la o intrunire a unor harismatici condusi de Ted Kent, imediat ce a ajuns in Anglia in 1968. Dupa acest „botez” Duhul Sfant i-a calauzit in directii diferite pe Iosif Ton si pe cei din grupul harismatic. Iosif Ton a avut clara calauzirea ca trebuie sa mearga la Oxford, pe cand „unul din grup mi-a spus ca Duhul imi transmite prin ei sa nu merg la Oxford, ci sa raman cu ei si sa invat totul de la ei.” Daca Ted Kent a fost canalul binecuvantarii sale cu darul vorbirii in limbi, cum se face ca Ted Kent a fost insufletit de un duh de ratacire, si i-a cerut sa nu mearga la Oxford, unde Ton avea „calauzire” clara sa mearga? Cum se face ca acelasi Ted Kent, s-a infuriat la comunicarea „calauzirii” primite de Iosif Ton si l-a dat afara din casa? Ce duh l-a insufletit pe acel om? Ce duh a fost transmis prim mainile sale cand si le-a pus peste Iosif Ton? Toata povestea este foarte dubioasa. Daca Iosif Ton a avut o experienta asa cum pretinde (se pare ca marturia a fost fabricata cu scopul de a castiga admiratia harismaticilor), aceasta experinta nu a fost de la Duhul lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu nu se neaga pe Sine dand calauziri contradictorii.
In aceeasi declaratie Iosif Ton pretinde ca a primit si darul prorociei si drept mostra a duhului profetic din el ne spune ca „in iunie 1977 am avut o iluminare si o viziune prin care am inteles, „am vazut” cum comunismul se va prabusi dintr-o data. Toti expertii seculari si toti „profetii” spuneau ca comunismul va birui peste toate popoarele lumii. Impotriva tuturor, am inceput sa spun la Radio Europa libera sa fim plini de incredere ca comunismul se va prabusi si ne vom intoarce in Romania. Apoi am avut „intelegerea” ca Uniunea Sovietica se va destrama si am spus-o si pe aeasta la radio. Acestea erau profetii in sensul de prevestire a unor eevenimente care se vor petrece in viitor.”
In ce priveste darul profetiei, Iosif Ton probabil ca il are, numai ca este darul profetiei mincinoase. Daca a avut acea descoperire despre caderea comunismului in 1977, de ce nu a proferat-o public? De ce nu a scris-o alb pe negru in 1977, asa incat nimeni sa nu se indoiasca acum? Cum se face ca in 1981, la Chicago intr-o conversatie pe tema comunismului a spus tocmai contrariul? Vorbele lui au fost:”Sa parasim ideea intoarcerii in Romania. Locul nostru este in America, si aici trebuie sa activam, parasind gandul reintoarcerii in locul de unde am plecat.” Cand i s-a spus ca China experimenta o deschidere spre lumea Vestului si spre Evanghelie, Ton a declarat ca Romania este o tara din lagarul sovietic, acest lagar nu se va deschide niciodata pentru Evanghelie, si prin urmare sa ne resemnam cu gandul ca nu ne vom mai intoarce in Romania. Probabil ca in anul 1981 uitase de revelatia ce o primise in 1977. Interesant este ca abia atunci cand Gorbaciov a inceput glasnost-ul si perestroika, Ton a inceput sa spuna ca lagarul sovietic se va deschide pentru Evanghelie. Cand comunismul a inceput sa cada, Ton a fost gata sa declare ca el a avut viziunea acestei caderi dintotdeauna. Il provoc sa produca din emisiunile sale la radio sau din scrierile sale de dinainte de Gorbaciov profetiile cu privire la caderea comunismului in urmatorii cativa ani. Pana atunci ramane totusi profet, dar unul mincinos. Astfel de pretentii neadevarate pot insela numai pe cei sunt deja inselati, pe inchinatorii lui Baal. Daca este proroc sa ne spuna ce se va intampla in anii urmatori pe scena politica si religioasa a lumii!
In ce priveste darul exorcizarii, Iosif Ton pretinde ca a scos un duh rau cu rugaciune prin punerea mainilor. „Si am avut si cel putin un caz de scoatere a unui duh rau dintr-un om prin rugaciune cu punerea mainilor si inteleg ca Duhul Sfant vrea sa ma foloseasca si in domeniul acesta.” Noul convertit la miscarea harismatica nu este constient ca mainile nu se pun peste indraciti. Domnul Isus nu si-a pus mainile niciodata peste o persoana indracita. Mainile se pot pune doar peste cei bolnavi, dar nicidecum peste indraciti. Din nou vedem cum experientele lui nu se potrivesc cu informatiile Scripturii. Iata deci cat de autentice sunt „darurile” pe care le-a primit Iosif Ton.
In ce priveste explicatia incetarii exercitarii vorbirii in limbi („Dupa acea scurta vreme, am incetat sa ma rog in limbi. De ce? Fiindca am constatat ca darul meu principal este acela de invatator. Ca invatator, lucrul fundamental este sa inteleg.”), pentru ca el are darul de invatator, Ton este cu totul ignorant de faptul ca Pavel a avut darul de invatator, dar prezenta acelui dar nu a eliminat exersarea darului vorbirii in limbi, din moment ce el spune corintenilor ca vorbeste in limbi mai mult decat ei toti. Explicatia lui Ton ramane una trasa de par. Daca darul vorbirii in limbi poate inceta in cazul unui individ, de ce nu ar putea inceta la nivelul comunitatii celor credinciosi? Probabil ca noul convertit la harismatism nu s-a gandit prea bine la implicatiile explicatiilor sale, care din conveniente pot deveni foarte incomode.
In ce priveste pretentia ca Dumnezeu ii vorbeste cu voce audibila si ii ofera informatie pe care el trebuie sa o dea oamenilor, si ca el are dreptul sa spuna: „Iata ce mi-a spus Domnul,” aceasta pretentie nu inseamna nimic mai mult si nimic mai putin decat ca de acum spusele lui Iosif Ton pot fi adunate intr-o colectie, deoarece sunt inspirate, fiind vorbele lui Dumnezeu si de aceea pot fi puse alaturi de celelalte Scripturi. Iosif Ton deja si-a castigat un loc alaturi de Joseph Smith, Ellen White, papa Bisericii Catolice vorbind ex cathedra, etc. O astfel de pretentie implica faptul ca revelatia lui Dumnezeu nu a fost finala in Isus Christos, si nici suficienta. Avem nevoie de Iosif Ton si de alti profeti sa ne dea restul revelatiei lui Dumnezeu.
In ce priveste discernamantul lui Iosif Ton cu privire la miscarea la care a aderat este suficient sa ii citam vorbele: „…este o miscare tanara si ea inca nu s-a definit suficient de bine.” Cum poate un om calauzit de Duhul lui Dumnezeu sa se alature unei miscari care nu s-a definit suficient?
Vai, cum s-a innegrit aurul…
Pastor Daniel Chiu,
Chicago,
Logos Baptist Ministries
Originalul AICI.
Sursa: mariuscruceru.ro
