S-ar putea ca soluţia să fie la noi, nu la ei.
S-ar putea ca ea să nu fie de natură medicală, ci de natură spirituală.
Scăpat de sub control sau plasat în mod intenţionat, majoritatea am acceptat ideea că virusul a pornit din Wuhan – China. Locul de start este rezolvat deci.
Cum se manifestă, la cine se instalează mai repede, ce mutaţii poate suferi pe parcurs, care sunt efectele pe termen lung, cum se poate preveni şi trata şi multe altele sunt întrebări care încă frământă şi vor măcina mintea multora.
Din mulţimea întrebărilor bune, necesare şi importante pare că lipseşte una destul de simplă, pe care o ridicăm frecvent în alte situaţii: DE CE a apărut? Trebuie să luăm în discuţie doar ipoteze omeneşti sau ar trebui să luăm în calcul şi un plan divin?
Răspunsul la întrebarea aceasta nu este chiar aşa de complicat. Dacă cineva vrea să scaneze societatea, să îi facă o radiografie, ajunge foarte uşor la concluzia că lumea în general şi societatea românească în special este caracterizată de: minciună, lăcomie, bârfă, invidie, indiferenţă, hoţie, ură, răutate, egoism etc. Nimănui nu îi este greu să observe că darul sexualităţii este profanat şi folosit în moduri greşite, familia iubită de Dumnezeu este lovită crunt, iar iubirea de plăceri a devenit mult mai puternică decât iubirea de Dumnezeu şi de semeni. Acum, indiferent cum le privim, cum le numeşte legea şi care este atitudinea bisericii faţă de cele enumerate, Dumnezeu le numeşte păcate, iar păcatele sunt condamnate şi trebuiesc pedepsite.
Chiar dacă ne-am propus, pe Dumnezeu nu-l putem scoate nici din univers şi nici din viaţa de zi cu zi. Aşa cum afirmă în Sfintele Scripturi, El rămâne prezent, El cunoaşte totul, El nu Se schimbă şi El acţionează. În virtutea acestui adevăr este obligatoriu să ne întrebăm: apariţia acestui virus vine cu permisiunea lui Dumnezeu sau la porunca Lui? Prezenţa lui face parte din planul divin pentru binecuvântare sau pentru pedeapsă?
Privind la caracteristicile lumii şi ale societăţii noastre, când cei mai mulţi suntem indiferenţi sau chiar dispreţuim ce iubeşte Dumnezeu, este imposibil şi iraţional să spunem că merităm binecuvântarea divină. Mulţimea păcatelor, tolerarea lor, propagarea şi înmulţirea lor chiar în vremurile acestea grele, (vezi cu ce îşi petrec foarte mulţi oameni timpul de carantină din casă) ne spun că merităm pedeapsa indiferent care ar fi ea.
De altă parte, din iubire de ţară, de semeni, mă întreb: am putea transforma cumva planul acesta de pedeapsă într-un plan de binecuvântare? Nu ştiu dacă vom reuşi, dar ştiu că putem, merită şi avem datoria să încercăm. Din fericire, istoria ne arată ce au făcut alţii în situaţii similare. Pentru astăzi aduc în atenţia noastră cazul poporului din Ninive. Trăind în păcat, supărându-l pe Dumnezeu, în sferele cereşti se decide pedepsirea cetăţii. Când liderii poporului află că mai sunt 40 de zile până vor fi pedepsiţi, iau o decizie istorică şi înţeleaptă. Împăratul „decretează” pocăinţa întregii naţiuni. Poporul ascultă, se pocăieşte sincer şi Dumnezeu îi iartă.
Ni se atrage atenţia că România mai are câteva zile sau săptămâni până va ajunge în starea dezastruoasă în care au ajuns alţii şi că ar trebui să acţionăm rapid şi înţelept. În mulţimea soluţiilor omeneşti oare ia cineva în calcul şi pocăinţa românilor?
Ştiu că niciun preşedinte şi niciun guvern nu vor decreta pocăinţa românilor, dar ştiu că fiecare cetăţean al României poate decide în dreptul lui. În timp ce ne rugăm pentru autorităţi şi pentru toţi cei care depun eforturi în încetinirea, localizarea infectării, stoparea şi vindecarea celor infectați cu virusul COVID-19 vă invit să ne analizăm viaţa şi să luăm urgent o decizie personală: decizia pocăinţei. Dacă va fi făcută cu sinceritate, ea va mişca inima lui Dumnezeu, ne va face bine şi va contribui la binele naţiunii.
Să decidem astăzi, până nu va fi prea târziu.
Pastor Viorel Iuga
Președinte Alianța Evanghelică din România
Președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste