O fi sunand a titlu de tabloid, insa este exact ceea ce lumea crestina sarbatoreste azi. Cu rectificarile de rigoare, din respect pentru Divinitate: “Un Tata a ales sa-si sacrifice Fiul pentru a salva niste necunoscuti”.
Situatia existenta intre oameni si Divinitate e oarecum asemanatore celei din scurt-metrajul de mai sus. Suntem pasageri in acelasi tren, fiecare in vagonul lui, impartiti pe compartimente si astezati mai mult sau mai putin confortabil in fotolii. “Azi ne pregatim pentru Paste, facem cumparaturi, vopsea de oua, faina pentru cozonaci, mama lui de trafic, tot aglomerat, aaa uite ca a murit si Iisus, n-am timp acum, am chef sa ma uit la un film, sunt obosit, ma culc, s-a dus si ziua de vineri, maine e o alta zi“. Tu-tu-tu-tum, tu-tu-tu-tum, trenul merge mai departe.
Ma enerveaza piosenia si bunatatea afisate ostentativ la sarbatori. “De Craciun fii mai bun”, “de Paste iepurasul va duce un ou vopsit si celor lipsiti”, “sa ne bucuram de lumina invierii”, etc. Ei nu, zau? Toti sunt buni crestini de doua ori pe an, de parca nu am putea fi filantropi tot anul.
Uitam esentialul. Crestinismul are la baza o chestiune cat se poate de simpla: omul este din fire pacatos –> Dumnezeu nu sta in prezenta pacatului –> pentru a rezolva problema, Dumnezeu L-a trimis pe singurul Lui Fiu sa traiasca o viata de om, sa propovaduiasca dragostea si impacarea cu Dumnezeu, sa moara pe cruce pentru pacatele intregii omeniri si sa invie pentru eternitate astfel incat si noi sa avem viata vesnica. Si ce trebuie sa faca oamenii? Sa creada in Iisus, in jerta Lui salvatoare si sa il onoreze ca Domn si Mantuitor in vietile lor. Ce facem noi in schimb? Ne contaminam cu putina bunatate de sezon si piosenie editie limitata. Halal consolare pentru un Tata care isi vede Fiul ignorat, in ciuda unui imens sacrificiu.
Mi-ar placea sa cred ca ma insel. Ca macar crestinii stiu ca nu sarbatorim (doar) iepurasul de Paste si ouale incondeiate. Altfel, ar fi destul de caraghioasa scena. Ca si cum am sarbatori in fiecare an un castig imens la loterie, uitand mereu sa mergem sa-l ridicam de la casierie. Poate pentru multi o asemenea discutie este tabu. “Credinta e o chestiune intima”. Da, la fel ca sexul, cel expus pe toate gardurile si dezbatut in show-uri televizate. Am indraznit sa abordez subiectul nu pentru ca as fi cel mai potrivit luptator impotriva ipocriziei, ci doar sa va amintesc adevaratul motiv de sarbatoare: “Intru El avem rascumpararea prin sangele Lui si iertarea pacatelor, dupa bogatia harului Lui […]“. (Efeseni 1:7)
Iar de vor fi printre voi unii care vor gasi suparatoare o asemenea postare, nu va cer ca semn de respect (pentru Dumnezeu si sarbatoare, nu pentru mine) decat o ignorare desavarsita. Stiu ca e greu. Vad asta chiar si la unii autori de pe voxpublica, care si-au gasit saptamana mare ca moment prielnic sa epateze jignitor la adresa credintei semenilor. Permiteti-mi ca pentru ei, in spiritul crestinesc, sa mai adaug doar cateva cuvinte care apartin scriitorului roman tradus in cele mai multe limbi (Richard Wurmbrand): “Usa nu s-a inchis si lumina nu s-a stins“… inca.