Articol de Pastor Sorin Bădrăgan
(ȘI DACĂ E MULT MAI MULT DECÂT DOAR (ÎNCĂ) UN ABUZ DE-AL BARNEVERNET-ULUI?)
Am început ca, în drumul meu lent spre dormitor în miez de noapte, să fac un scurt popas în camera fiicelor noastre… (Barnevernet-ul ar spumega: nu le asigurăm suficienți metri pătrați, nici atâtea Lego-uri câte își doresc și nici nu reușim să păstrăm o ordine de cazarmă în camera lor; în schimb, noi le înconjurăm cu toată dragostea de care e în stare un părinte, le insuflăm credința ce aduce viață, le împărtășim valorile trainice ale Împărăției – dar la ce bun astea când vine vorba de creșterea unui copil?)…stau și ascult cum respiră sau chiar sforăie dacă vreuna-i răcită.
Am mai încercat, dar n-am reușit încă să duc până la capăt un banal exercițiu de imaginație: să stau acolo și să nu mai aud nimic, să mă aplec și să nu am de mângâiat decât jucăriile de pluș adunate de fete de-a lungul anilor. Vitejia acestei întreprinderi este scurtă – îmi reprim gândul pentru că mă înțeapă inima.
Coșmarul meu imaginar e cât se poate de real pentru o familie (Bodnariu), două (și Nan), zeci (cazuri cunoscute presei), sute sau mii (familii ce s-au supus și se supun orbește amenințărilor Barnevernet să nu divulge detalii pentru ca ancheta și apoi procesul să fie ‘corect’ – de obicei, să fie preluați copiii). E un coșmar ce ne revoltă pe mulți, dar de unde vine?
De fapt, ce se întâmplă?
Aș zice că doar o miopie severă poate împiedica pe cineva să vadă că e vorba de un abuz grotesc la care sunt supuse familii ca Bodnariu, Nan, Avrămescu Cruz; în cazul familiei Bodnariu, lipsa unei anchete sociale serioase, separarea copiilor de la început (!!!), începerea procedurilor de adopție sau de luare în plasament, desconsiderarea profilului familiei biologice, ascunderea de către asistenții sociali a cererilor fetelor de a-și vedea părinții și de a se întoarce acasă, iar în cazul familiei Avrămescu Cruz, refuzul de a reda familiei cei doi copilași în pofida unei hotărâri judecătorești (!),așadar toate acestea (și prea multe altele) denotă mai degrabă intenția în sensul unei separări violente a părinților de copii încălcând nu doar legislația norvegiană, ci și cea internațională.
Abuzurile acestea, coroborate cu atât de multe altele ce se revarsă în presă în ultimele săptămâni ar putea duce, după cum propune înțelept Asociația Românilor din Norvegia legislativului de la Oslo, la o revizuire a aspectelor ce pot fi lesne abuzate, precum și la un control mai riguros al întregului proces de protejare a copilului de către Barnevernet.
Nu cred că în context amplorii pe care a luat-o acest caz nu vor apărea niscaiva controale, schimbări în sistemul norvegian.
Și totuși am un gând ce nu-mi dă pace… Dacă la mijloc e mai mult decât atât?
Dacă nu cumva sub ochii noștri prinde contur chipul (‘hidos’, aș zice eu) al unei societăți ‘post-creștine’ – a se citi ‘ne-creștine’? Întorcând spatele lui Dumnezeu, poruncilor, valorilor, virtuților pe care le propagă Evanghelia, l-am întronat pe individ pe jilțul domnesc al unei societăți ce acum trebuie să i se închine Măriei Sale, Eul. Astfel, ‘cartea sfântă’ nu mai e cea pe care s-a clădit bătrânul continent, ci cărți precum manualul norvegian de sensibilizare și promovare a LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali și trans-sexuali) (www.bufdir.no).
Norvegia acceptă parteneriatele și pentru persoane de același sex din 1993, în timp ce căsătoriile din 2009; aceste cupluri însă au, bineînțeles, drepturi cu orice altă familie, pentru că nu e vreo diferență! De fapt, e una: chiar dacă vor, nu pot avea copii; neajunsul acesta începe a fi rezolvat printr-o ‘educare’ a societății: tătucul, statul, ne anesteziază prin a injecta cu nemiluita bani cu iz de petrol pentru ca societatea să fie o ‘big, happy family’: banii se impart relativ egal (că doar Norvegia e model de țară socialistă), unii produc copii pe care îi impart cu cei care nu au etc.
Funcționărașii Barnevernetului, familiile ce iau în plasament – acestea nu adoptă efectiv, deoarece prestează servicii către statul norvegian care le plătește cu sume de ordinul miilor (de la câteva mii la zece mii) de euro lunar pentru ‘deranjul’ de a crește un copil ce nu este al lor, așadar toți acești actori câștigă regește în timp ce părinții biologici sunt în valea umbrei morții – doar ei nu sunt (încă!) plătiți de generosul stat norvegian în această înscenare dramatică!
S-or gândi unii că , acum, în faza de început, e mai ușor, dar s-or învăța oamenii în timp și cu ‘injecții’ repetate cumpărătoare de plăceri.
Nu se lucrează oare încet, dar sigur la crearea unei societăți ‘łibere’ – neconstrânse de ‘primitivismul iudeo-creștin’, unei societăți ‘deschise’ – noi vom postula orice îți face plăcere ‘ție’, unei societăți ce acceptă toate ‘adevărurile’, dar nu pe ADEVĂR.
Și totuși… dacă ceea ce vedem e doar vârful aisbergului?
În ajutorul Tău nădăjduim, Doamne!
Pastor Sorin Bădrăgan