Dar tu pe cine astepti? A spus: ‘Eu Il astept pe Isus sa vina pe norii cerului.’ A fost asa de socanta aceasta expresie. Si in loc de paharul de vin care era inainte, pe masa era Noul Testament si citea.
Scopul meu de atunci era sa culeg aplauzele. Asta ma implinea. Cred ca pe orice artist il implinesc aplauzele.
Dumnezeu s-a gandit ca avem nevoie de aceste raspunsuri si le-a pus acolo intr-o scrisoare catre iubitul lui, omul.
Ceva lipsea de la locul lui, dar nu as fi putut sa definesc acel ceva.
Am vrut sa fiu la fel ca ceilalti din jurul meu, am vrut sa nu par deosebita, sa nu ma elimine din cercul lor, pentru ca ma temeam sa nu se spuna: ‘Fata asta-i ciudata, se comporta ciudat si nu o luam in cercul nostru de prieteni’. Asa ca am facut exact ce au facut si ceilalti.
Toti ne-au facut nebuni. Erau foarte uimiti de ce se intampla cu noi. Nu le venea sa creada si ei se asteptau ca noi o sa plecam de acolo si ca va fi un dezastru pentru viata noastra.
Omul nu poate sa traiasca fara Dumnezeu pentru ca suntem nascuti din Dumnezeu. Suntem ai Lui si ii apartinem Lui si adevarata implinire este numai atunci cand il gasesti pe Dumnezeu.
Reporter:
– Luminita Ciuciumis este cantareata. Sunt cateva melodii deosebite „Priveam la Golgota”, „Isus este Rege”, „Vine Isus” si multe altele. Poate cunoasteti aceste piese din interpretarea Luminitei Ciuciumis la Radio Vocea Evangheliei sau pe CD-uri si casete. Luminita, cand te-ai hotarat sa canti pentru Dumnezeu si de ce?
Luminita Ciuciumis:
– Atunci cand intr-adevar viata mea a fost transformata. Chiar daca inainte cantam si era o placere sa cant si imi dedicasem viata muzicii, situatia s-a schimbat in momentul in care am inteles ca este un dar dumnezeiesc.
Atunci am inceput sa cant cu un scop pentru ca s-a transformat totul. Am inteles ce am primit. Am inteles ce mi-a fost daruit. si la randul meu vreau si eu sa fac acelasi lucru, dar numai si numai prin Dumnezeu.
Reporter:
– Ai un dar deosebit de la Dumnezeu pentru cantat. Cand ai inceput prima data sa canti?
Luminita Ciuciumis:
– Am inceput de foarte, foarte mica. ?nca de la gradinita am fost dirijoare de cor. La scoala am fost in corul scolii, apoi de la 14 ani am inceput sa frecventez Teatrul Muzical „Tinemar” de la Casa Armatei din Mangalia, unde mi-am petrecut 8 ani din viata muncind, pregatindu-ma pentru aceasta vocatie si cariera, pe care o adoptasem, pe care o iubeam si doream sa o imbratisez.
Am primit premii la diferite festivale de muzica. Am ajuns la Radio Televiziunea Romana unde am inregistrat piese impreuna cu grupul „Tinemar” de pe vremea aceea. Apoi am inceput sa cant intr-un restaurant.
Reporter:
– Erai implinita acolo unde cantai inainte de a te intoarce la Dumnezeu? Sau in momentul cind se stingeau luminile pe scena si cadea cortina, simteai golul din suflet, neimplinire, dorinta dupa altceva? Ce simteai atunci cand culegeai aplauze pe scena sau la restaurantul unde cantai?
Luminita Ciuciumis:
– Scopul meu de atunci era sa culeg aplauze. Asta ma implinea si cred ca pe orice artist il implinesc aplauzele. Se simte bine pentru ca ar fi rodul muncii lui si un artist munceste. si eu munceam pe vremea aceea si doream sa fiu apreciata si doream sa fiu implinita prin ceea ce faceam.
Aplauzele acelea ma implineau pe moment, ma simteam satisfacuta si-mi spuneam: „Uite ce buna sunt, uite ca am devenit totusi cineva, am castigat din munca respectiva”. Primeam aplauzele ca pe un trofeu.
Dar dupa aceste aplauze, cand viata cotidiana revenea la normal, eram o persoana simpla, obisnuita si pot sa spun ca simteam ca exista un gol in viata mea. Il simteam, dar nu puteam sa realizez ce se intampla cu mine. Doar ca nu eram chiar atat de implinita cum credeam, cum as fi vrut. Ceva lipsea, ceva lipsea de la locul lui, dar nu as fi putut sa definesc acel ceva.
Nu vroiam decat sa cant si sa devin o vedeta. Eram pe punctul de a deveni o vedeta. Singura problema pentru mine era daca pot sa platesc pretul de atunci ca sa devii vedeta. Asta ma punea pe jar.
Chiar daca nu-l cunosteam in mod personal pe Dumnezeu, am fost o persoana morala si lucrul aceasta ma framanta. Nu stiam daca am sa pot sa platesc pretul acela. Si stiam ca este un pret de platit.
Reporter:
– Ce s-a intamplat? Cum s-a schimbat viata ta?
Luminita Ciuciumis:
– Viata mea morala, asa cum o credeam ca este buna, s-a schimbat si a devenit dramatica, mergand in jos.
In momentul in care doream sa am o cariera, viata mea morala era buna, dar asta pana cand am ajuns sa cant in restaurant. In momentul in care am ajuns in anturajul acela, viata mea s-a schimbat dramatic, in sensul ca incercam sa fiu ca ceilalti din jurul meu.
Reporter:
– Sa fii acceptata de grup!
Luminita Ciuciumis:
– Era presiunea colegilor de acolo. Am inceput sa decad, in sensul ca pentru prima data am inceput sa fumez, pentru prima data am inceput sa pierd nopti, lucruri care nu se intamplau inainte. Apoi am fugit de acasa, nu mi-am mai ascultat parintii, iar asa ceva nu se mai intamplase si aveam vreo 21-22 de ani.
Am vrut sa fiu la fel ca ceilalti din jurul meu, am vrut sa nu par deosebita, sa nu ma elimine din cercul lor, pentru ca ma temeam sa nu se spuna: „Fata asta-i ciudata, se comporta ciudat si nu o luam in cercul nostru de prieteni.” Asa ca am facut exact ce au facut si ceilalti.
Acolo l-am cunoscut si pe Gabi, sotul meu. Stateam impreuna la hotelul restaurantului unde cantam si viata noastra era ca a unor indragostiti, nebuni de indragostiti, dar ca si tineri eram foarte zburdalnici, foarte zbuciumati. Acum era bine, pe urma era foarte rau. Aveam urcusuri si coborasuri foarte rapide, dar erau prapastii mai multe decat urcusuri.
In aceasta viata zbuciumata, imi puneam intrebari. stiu ca si el isi punea intrebari. Daca sa ramanem impreuna. Eram doar prieteni, dar locuiam impreuna. Era o viata frumoasa, dar urata in acelasi timp, frumoasa din punctul nostru de vedere de atunci, pentru ca ne iubeam. Nu stiu daca as fi putut sa raman cu el, dar ma gandeam ca orice fata care isi doreste sa aiba o casatorie fericita, sa nu se desparta niciodata.
Totusi evenimentele dintre noi nu pareau a conduce la o casnicie fericita si intrebarea mea era intotdeauna: „O sa fiu fericita daca o sa continui cu el? O sa ramanem impreuna pana la adanci batraneti si o sa avem o casa de copii?” Imi puneam intrebarile acestea si ma framantam foarte mult si sunt convinsa ca si el facea acelasi lucru. Nu numai el era vinovat de ce se intampla intre noi ci si eu eram la fel de vinovata.
Reporter:
– Cum a continuat aceasta relatie de tinerete? Si cum L-ati intalnit amandoi pe Dumnezeu?
Luminita Ciuciumis:
– Cred ca am avut un mare har. Nu ne-am fi gandit ca Dumnezeu se gandeste la noi. Nu ne-am fi gandit, dar totusi din inimile noastre, din sufletele noastre doream mantuirea, doream eliberarea, doream pe cineva sa ne ajute, sa ne sprijine.
Tanjeam ca Cineva de sus sa ne ajute. Zic de sus pentru ca nu vroiam ajutorul unui om. stiam ca oamenii nu ne pot ajuta in situatia noastra. stiam ca e prea mult pentru un om sa suporte situatia respectiva. Sau nu gaseam solutii la oameni. Nu stiam pe cineva sa ne dea solutii la problemele noastre.
Dar atunci s-a intamplat o minune pentru vietile noastre. Gabi, sotul meu, s-a intalnit cu un prieten de-al lui, un fost prieten de discoteca. Era un om pe care daca l-ai vedea nu ai prea avea incredere. Era rrom. Stateau la coada la farmacie si baiatul respectiv l-a intrebat pe Gabi: „Spune Gabi, pe cine astepti tu?” Gabi i-a raspuns: „Pai, astept sa iau medicamente…” Purtarea acelui prieten i s-a parut foarte suspecta, i s-a parut schimbata, i s-a parut ciudata. La randul lui, Gabi l-a intrebat: „Bine, dar tu pe cine astepti?” si atunci a spus: „Eu Il astept pe Isus sa vina pe norii cerului.” A fost asa de socanta pentru Gabi aceasta expresie.
Reporter:
– Probabil si-a spus: „’A luat-o pe ulei’ prietenul meu.”
Luminita Ciuciumis:
– Cu siguranta asa a spus. Dar a vrut sa se asigure, daca chiar ‘a luat-o pe ulei’ sau nu. si s-au dus sa discute despre subiectul acesta, undeva la o cofetarie. Acolo, Gabi a aflat anumite lucruri despre Dumnezeu. A intrebat cateva amanunte: daca exista Diavol, daca exista Dumnezeu, daca exista ce face, unde este, ce face pentru noi. si a venit foarte incantat acasa, unde locuiam impreuna si mi-a spus: „Sa stii Luminita ca Biblia este adevarata.”
Reporter:
– Aveati vreo Biblie in casa la ora respectiva?
Luminita Ciuciumis:
– Aveam una ortodoxa. Dar niciodata nu intelegeam nimic din ea pentru ca noi incepeam cu Vechiul Testament si gaseam acolo tot felul de pasaje cu: nu mancati copita despicata si tot felul de pasari si nu intelegeam. Noi nu stiam, nu aveam un invatator, un indrumator. Asa ca era o Biblie care statea in vitrina. Nu era o Biblie folosita.
Atunci a fost pentru prima data in viata noastra, vorbele acestea au venit ca o revelatie, cand am inteles ca Dumnezeu este adevarat, ca Dumnezeu exista. si am crezut. Nu stiu cum am crezut. Chiar nu stim. A fost momentul potrivit pentru vietile noastre ca noi sa ne schimbam.
Eu am fost mai sceptica. Gabi L-a primit pe Dumnezeu cu o inima foarte deschisa pentru ca a crezut ca este solutia pentru viata lui. si a inceput sa se intample transformarea. A inceput sa citeasca zilnic un Nou Testament pe care il primise de la prietenul lui.
Noi locuiam in hotelul restaurantului, eu in fiecare seara aveam program la restaurant. Cand eu coboram la programul in care cantam, Gabi cobora cu mine, dar cu Noul Testament in mana si in loc de paharul de vin, care era inainte pe masa, acum era Noul Testament si citea. Ma astepta sa ies de acolo si mergeam inapoi. Se schimbase foarte mult.
Reporter:
– Era o prezenta foarte ciudata in restaurantul respectiv.
Luminita Ciuciumis:
– Era pentru ca toti ne-au facut nebuni. Era o schimbare. Era ceva exagerat pentru unii. Erau foarte uimiti de ce se intampla cu noi. Nu le venea sa creada si ei se asteptau ca noi o sa plecam de acolo si ca va fi un dezastru pentru viata noastra. Noi nu-l consideram deloc dezastru. Consideram ca suntem cu adevarat liberi, mantuiti si erau asa de uimiti de ce se intampla, de transformarea noastra, dar nu ne puteau intelege.
Eu am vazut atunci intr-adevar o schimbare radicala in Gabi. si atunci am inceput sa ma gandesc: „Mai, cu omul asta m-as casatori!” A fost foarte frumos pentru ca deja Dumnezeu imi aratase ca de fapt asa ne voia pe amandoi.
Am plecat de acolo si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ne casatorim. Deja aflasem multe despre Dumnezeu, despre cum lucreaza Dumnezeu si ce doreste de la viata noastra.
Am inceput sa frecventam o biserica penticostala. Vizita noastra la aceasta biserica a fost socanta pentru ca am intalnit oameni total deosebiti de noi. Erau diferiti. si nu erau diferiti prin imbracaminte sau prin forme, ci erau diferiti in inimile lor, aveau o mare credinta. Nu a durat mult si ne-am intors cu toata inima la Dumnezeu. Ne-am intors la ceea ce era de fapt relevant si ceea ce inseamna Viata, la Adevar. si asa am simtit cum ne-am implinit de fapt.
Reporter:
– Ce sfat ai avea pentru cei care, poate dintr-o dorinta sincera de a se simti impliniti, aleg sa mearga in discoteca sau la chefuri sau in diferite locuri in care totusi nu se gaseste implinire. Dar ei au o cautare sincera in inima lor. Ca una care ai trecut prin aceste situatii.
Luminita Ciuciumis:
– Poate ca la randul meu in momentele acelea in care credeam ca sunt implinita cautam in adancul meu, in interiorul meu, cautam ceva ce nu gaseam. Cautam de fapt implinirea. Ce sfat as putea sa dau? Va spun ce sfat: „Sa caute adanc in ei pentru ca inlauntrul lor exista o voce, o voce a omului de dinlauntru care striga dupa Dumnezeu, o voce a celui care nu poate sa traiasca fara Dumnezeu pentru ca suntem nascuti din Dumnezeu. Suntem ai Lui si ii apartinem Lui si adevarata implinire este numai atunci cand il gasesti pe Dumnezeu.”
Reporter:
– Luminita, cum ti-ai descrie viata ta de acum?
Luminita Ciuciumis:
– Nu pot sa spun ca acum nu mai am nici o problema, gata am trecut de toate fazele grele. Nu. Orice viata de cuplu contine si probleme si tot felul de divergente, dar care se pot rezolva.
Atunci cand avem astfel de momente ne ducem la sursa, iar sursa este Cuvantul lui Dumnezeu, acolo unde gasim orice raspuns. La orice problema pe care o avem, acolo exista orice raspuns.
Orice om poate sa gaseasca in Biblie raspunsul vietii. Pentru ca Dumnezeu s-a gandit ca avem nevoie de aceste raspunsuri si le-a pus acolo intr-o scrisoare catre iubitul lui, omul, pe care l-a creat, ca sa-i fie bine pe pamantul acesta. Noi putem sa luam toate raspunsurile de acolo.
Viata mea este buna pentru ca il am pe El. si atunci cand sunt in suferinta sau cand sunt in tristete sau in descurajari, ma duc la El. El ma alina, ma primeste in bratul Lui. Privesc in sus pentru ca totdeauna exista speranta. Decat sa privesti in groapa, mai bine sa privesti inspre cer pentru ca acolo vezi pasarile zburand.
Si noi putem sa avem aripi si sa zburam. si noi putem sa ne implinim visele pentru ca avem un sprijin, cel mai mare sprijin din tot universul, Dumnezeu.
Reporter:
– Si vom zbura la El, atunci cand va veni Domnul Isus Cristos pe norii cerului sa ne ia la Tatal.
Sursa: Ioan Ciobota