Consider că un mod potrivit de a sărbători Sfintele Paște este și gândindu-ne la înaintașii noștri în credință. La suferințele prin care au trecut ei, sacrificiile pe care le-au făcut, la tenacitatea de care au dat dovadă în fața vicisitudinilor vremurilor lor și la fidelitatea lor față de credința creștină și Hristos Cel Înviat! Lor le datorăm faptul că astăzi, în AD 2020, în plină pandemie COVID-19, sărbătorim Sfintele Paște și Învierea. Prin suferințele lor, ei au transmis credința până la noi.
Recent mi-am amintit că în urmă cu mulți ani am citit unul dintre cele mai emoționante mesaje care au supraviețuit până în zilele noastre despre înaintașii noștri creștini.
Comentariile scrise de autorii romani despre creștini, care au supraviețuit până azi, sunt puține.
Unul dintre ele e remarcabila misivă a lui Pliny the Younger / Pliniu cel Tânăr, scrisă pe la 110 – 111 AD și adresată Împăratului Traian. La vremea aceea, Pliny the Younger era guvernator al Bitiniei, o provincie romană din Turcia de azi, unde creștinismul a devenit atât de prevalent și numărul creștinilor atât de mare încât templele păgâne au încetat să mai fie frecventate și oamenii au încetat să mai venereze zeii păgâni. Explozia creștinismului l-a preocupat pe Pliniu, ceea ce l-a determinat să persecute creștinii.
Pliniu numea creștinismul o „superstiție și nebunie contagioasă”.Îngrijorarea lui principala era că cei convertiți la creștinism „se închină lui Hristos ca Dumnezeu” în loc să se închine cultului împăratului Traian.
Scrisoarea lui Pliniu către Traian e lungă de o pagină, dar eu redau câteva pasaje mai relevante. Pliniu aresta creștinii cu sutele și le cerea să se lepede de Hristos, să blesteme numele lui Hristos și să aducă jertfe Împăratului Traian. Cei care se lepădau de creștinism erau eliberați, iar cei care persistau în „superstiția” lor erau pedepsiți cu tortura și alte pedepse crunte.
Scrie Pliniu: „I have asked them if they were Christians, and if they have confessed, I have asked them a second and a third time, threatening them with punishment; if they have peresisted, I have commanded them to be led away for punishment … / Îi întrebam dacă sunt creștini și dacă recunoșteau, îi întrebam a două si a treia oară, amenințându-i cu pedeapsa; dacă persistau, dădeam ordin să fie pedepsiți …”
Pliniu tortura creștinii pentru a afla cum se închinau și în cine ori în ce cred. Scrisoarea lui descrie ce a aflat: „they affirmed that … they had been accustomed to come together on a fixed day before daylight and to sing responsively a song unto Christ as God; and to bind themselves with an oath, not to a view to the commission of some crime, but, on the contrary, that they would not commit theft, nor robbery, nor adultery, that they would not break faith, nor refuse to restore a deposit when asked for it. When they had done these things, their custom was to separate and to assemble again to partake of a meal, common yet harmless … I therefore considered it the more necessary to examine, even with the use of turture, two female slaves who were called deaconesses in order to ascertain the truth …”
Creștinii „au mărturisit că erau obișnuiți să se strângă împreună într-o zi stabilită înainte de zorii zilei și să cânte un imn lui Hristos ca Dumnezeu; să se lege cu un jurământ, nu pentru a înfăptui fapte rele, ci, dimpotrivă, pentru ca să nu fure, să nu jefuiască, să nu curvească, să nu se lepede de credință și să nu refuze să dea înapoi zălogul când li se cere. După ce făceau aceste lucruri, obiceiul lor a fost să se strângă din nou să se împărtășească împreună la o masă comună … În consecință, am socotit potrivit și necesar să examinez, chiar folosind tortura, două fete sclave care erau numite diaconițe, pentru a afla adevărul …”
Aceștia sunt unii dintre înaintașii noștri în credință. Scriu despre ei azi cu scopul de a fi mândri că suntem creștini și să ne inspire să luăm creștinismul și mai în serios. Pe mine, aceste rânduri m-au mișcat profund, recitindu-le din nou cu câteva luni în urmă. M-au determinat să fiu și mai tenace și serios în promovarea integrității și valorilor creștine față în față cu autoritățile pământești.
Fetele sclave au acceptat să fie torturate pentru Hristos din dragoste pentru El. Au avut puterea aceasta lăuntrică pentru că au crezut în „El, în Învierea lui și în puterea Învierii Lui”.
Hristos a Înviat!
Peter Costea