Creștinismul trebuie să arate calea spre viitor

E prima zi de luni din septembrie. Cu aproximativ șase luni în urmă pandemia a explodat pe mapamond. La începutul lui martie mass media a început să fie dominată de subiectul care încă e la ordinea zilei: coronavirusul.
Au fost șase luni de zile în care am învățat multe, dar nu am dobândit nici măcar un gram de înțelepciune. Șase luni în care „știința”, „experții”, Organizația Mondială a Sănătății, secularismul, medicina, tehnologia, nu au putut să distrugă un mic virus.

Șase luni în care am acceptat statul providențial, dar apoi ne-am revoltat împotriva lui. Șase luni în care ne-am împărțit în tabere: coronavirusul e real vs coronavirusul e fake news, un hoax; măștile sunt utile vs măștile nu folosesc la nimic; statul are dreptul să ne carantineze vs statul nu are dreptul să ne spună ce să facem.

Cert e că statul a devenit mai autoritar în aceste șase luni. Peste tot în lume, cu posibila excepție a celor de peste Atlantic. Statul ne-a spus când și cu ce motive putem ieși din casă, unde putem merge, cât putem sta în spațiul public, când ne putem duce la închinare, în ce condiții, ne-a amendat, ne-a forțat să purtăm măști și ne-a amendat dacă nu le-am purtat.

În Shanghai, cetățenii au primit, asemenea animalelor, coduri de bare pentru a li se monitoriza fiecare mișcare sub pretenția de a preveni extinderea virusului. În Germania, companiile de telefonie au transmis informații autorităților privind deplasarea cetățenilor în spațiul public, tot sub pretenția de a preveni extinderea virusului. Iar în Franța, la fel ca în România, autoritățile au dat cetățenilor autorizații pentru a părăsi domiciliul și a ieși în spațiul public.

Tiranie am spune? Fără îndoială. În aceste șase luni am trăit momente cu totul neobișnuite și ieșite din comun. Șase luni care ne-au constrâns să ne gândim la lucrurile la care până acum ne gândeam mai puțin: suntem muritori, iar în jurul nostru se petrec evenimente asupra cărora nu avem control. Iar unii dintre noi am meditat asupra relației noastre cu Dumnezeu. Iar alții la modul în care lumea va fi reconfigurată după încetarea pandemiei.

Eu cred că în lumea post-pandemie creștinismul și creștinii au un rol fundamental de jucat în reclădirea dimensiunii morale și spirituale a factorului uman, a capitalului social care stă la fundamentul societății.

Avem nevoie de creștini autentifici, de lideri creștini care să lumineze în mijlocul acestui haos cauzat de lunile de pandemie, de teamă, incertitudine, de mulțumirea cu a sta izolat până va trece furia pandemiei. Avem nevoie de oameni curajoși. Avem nevoie să auzim vocea Celui care ne-a spus, de multe ori: „nu vă fie teamă”; „îndrăzniți căci Eu am biruit lumea”, moartea, pandemia. Avem nevoie de reîntoarcerea la „căile bătătorite” despre care scriau profeții din vechime, când generațiile din vremurile lor rătăceau de la Adevăr.

Nu avem nevoie de un conformism valoric după imaginea și prototipul secularismului decadent. Nu avem nevoie de un spirit de compromis cu non-valorile care invadează spațiul public din abundență. Avem nevoie de un viitor. Avem nevoie de copiii nenăscuți, de familia naturală, de curățenie morală.
Pornografia a murdărit mințile oamenilor mai mult ca oricând în istoria omenirii în aceste luni de pandemie. Avem nevoie de curăția minții. De curăția sentimentelor. De reorientare spre integritate morală.

Pe scurt, avem nevoie să ne descătușăm de „omul vechi”, de “lumea veche”, de lumea „ante-Covid 19” cu toate murdăriile ei morale. Avem nevoie de lansarea unui lumi noi, o lume post Covid, creștină, morală, fondată pe Adevăr. Nu exista loc de refugiu. Nu ne putem urca pe o corabie pentru a ajunge de cealaltă parte a Oceanului unde să reclădim lumea în imaginea „Noului Ierusalim”. Noul Ierusalim trebui clădit aici, unde ne aflăm, în mințile noastre, apoi în familiile noastre, în parohiile și comunitățile noastre creștine.

Peter Costea