Pe 15 aprilie s-a împlinit un an de la incendiul care a devastat Notre Dame, unul dintre simbolurile Franței, al civilizației ei și al esenței a ceea ce înseamnă a fi francez.
Aniversarea merită să fie amintită și comentată. 15 aprilie 2019 a fost o zi tragică pentru Franța și pentru majoritatea dintre noi. 15 aprilie 2020 este o zi la fel de tragică. Întregul Occident e cuprins de un sentiment de durere și nedumerire asemănător cu cel de acum un an. În 2019, toți eram contrariați de faptul că o catedrală ce a dăinuit mai bine de 850 de ani și care a luat mai bine de 100 de ani pentru a fi clădită, a devenit cenușă, aproape în întregime, peste noapte. A fost un eveniment care s-a repezit asupra Occidentului asemenea unui trăsnet, din senin, peste noapte, subit, fără să-l fi putut anticipa.
Astăzi, Franța și întregul Occident se află într-o situație similară. Suntem nedumeriți de pandemia care s-a năpustit peste noi și care ne îngrozește și a gripat toată lumea. Acum un an, miliarde de oameni intrau pe internet în fiecare oră sau zi să afle ultimele noutăți privind incendiul de la Notre Dame. Erau dezorientați, triști, căutau un răspuns, erau nedumeriți.
Anul acesta ne aflăm intr-o situație identică, într-un anumit fel. Facem la fel. Dar evenimentul care ne face să reacționăm identic azi e un virus mic, adus din China, care s-a extins în toată lumea. Încercăm să aflăm un răspuns. Reacționăm în moduri diferite, dar în final rămânem nedumeriți.
La ora actuală, Franța are 147.863 de cazuri de infectări confirmate, iar numărul decedaților a trecut de 17.000. Peste 12% din cei infectați mor. Conform unui articol de ieri din Bloomberg, doar într-o zi numărul infectărilor detectate în Franța a crescut cu 4.560, iar numărul decedaților cu 1.438. [Link: news.yahoo.com/france-reports-1-438-virus-174717058.html]
În contrast, în România ne apropiem de 7.500 de infectări și peste 360 de decese. 5% dintre românii infectați mor.
Erupțiile sociale din Franța se intensifică. Conform unui articol din Christian Science Monitor, tot de ieri, conflictele sociale din suburbiile Parisului încep să devină necontrolabile. Oamenii se adună în locuri publice, nu respectă regulile de distanțare socială și jefuiesc magazinele care au fost închise pentru a preveni răspândirea virusului. [Link: csmonitor.com/World/Europe/2020/0415/Coronavirus-lockdown-stirs-can-do-spirit-in-France-s-poor-suburbs]
În loc ca lucrurile din Franța, și în general, în Occident, să fie mai bune ca acum un an, ele s-au înrăutățit semnificativ.
Remarc, așa cum am făcut-o acum un an, că lucrurile care se petrec în jurul nostru au o explicație, o dimensiune nevăzută nouă, una mai puțin palpabila. Una care, din nefericire, ne afectează și ne tulbură. Asta este natura fiecăruia dintre noi. Spaima, teama, groaza și îngrijorarea au intrat în părinții noștri în momentul în care au încălcat regulile impuse de Dumnezeu la Zidirea Lumii. Noi am moștenit frica de la ei.
Ce contează, însă, e ancora pe care o avem în sufletul nostru, credința, încredințarea că suntem în mâna Lui. Cel mai important e Creștinismul din lăuntrul nostru. Dacă Notre Dame a devenit (aproape) un morman de cenușă, iar Occidentul (aproape) o grămadă de ruine, e bine să ne reamintim că ne-am revenit, de-a lungul istoriei și din cenușă. Dar nu singuri, ci reînnoind în noi credința și convingerile creștine, valorile creștine și rededicarea noastră, la nivelul minții, dar mai ales al practicii, la valorile creștine.
Peter Costea,
avocat și președintele Alianței Familiilor din România
