Ce ramane dupa noi?

Ce ramane dupa noi?

Ce ramane dupa noi?

Cu ani in urma am vizitat Muzeul Satului din Sighetul Marmatiei.

Erau diferite case, unele mai vechi, altele mai noi, in care au locuit oameni cu zeci sau sute de ani in urma.

Cea mai veche casa era de prin anul 1600.

Nu stiu daca exista un “duh al caselor”, dar s-ar putea ca tot ce s-a petrecut in casa respectiva sa fie inregistrat undeva in cer.

Cine a locuit acolo in urma cu 400 de ani, respectiv prin anul 1600?

Nimeni nu mai stie.

Cum se numeau copiii proprietarilor?

Nici asta nu stie nimeni.

Cat de fericita a fost familia respectiva?

Nu stie absolut nimeni.

Cate vorbe bune, vorbe de pace si de incurajare, sau cate vorbe de ocara, jigniri si certuri au fost acolo?

Toate s-au stins demult.

Cate gangurituri de copii s-au auzit acolo, cati tineri ccasatoriti sau batrani garboviti au stat pe prispa acelei case timp de 400 de ani?

(Apropo, oare de ce se garbovesc batranii, de ce nu ramane “stejarul”, “nucul”, “ciresul” sau “caisul” drept pana la moarte?)

Oare cati oameni s-au nascut in casa aceea si cati au murit acolo?

Ce vesti bune au rasunat si ce vesti rele au au fost spuse in soapta intre acei pereti?

Cate mirosuri s-au putut simti acolo, de tarani transpirati de la munca campului, de copii care au facut pe ei sau care tocmai au fost imbaiati? Oare a ce mirosea troaca in care se spalau, pentru ca sapunuri roz, cada de baie cu jacuzzi si parfumuri cu mirosuri exotice sigur nu aveau.

Sau cate mirosuri de paine aburinda, de gutui coapte in geam sau de cozonaci scosi din cuptor, de oua rosii sau de lumanari s-au simtit acolo?

De cate ori a venit “popa cu Iordanu’ ” sau cum erau diminetile de duminica, cand se gateau cu cele mai bune haine ca sa mearga la biserica?

Cata dragoste, milostenie si bunatate, sau cata ura, invidie si ranchiuna au avut cei care au trecut pe acolo?

Pentru ca omul este, a fost si va fi la fel de rau ca acum 3500 de ani, ca acum 400 de ani, ca azi si ca maine.

Doar Cristos si Evanghelia Lui poate schimba mintea omului, inclinata intotdeauna spre rau.

***********************

Doamne, oare ce ramane intre zidurile casei mele, pentru ca peste 400 de ani cu siguranta nu va mai sti nimeni ABSOLUT nimic despre mine, nici despre sotia mea, nici despre copiii nostri, nici despre copiii copiilor nostri si nu va mai sti nimeni sa raspunda la niciuna dintre intrebarile de mai sus in ceea ce ma priveste.

Cand tatal meu a implinit 80 de ani imi spunea: “Nu ma mai bucura nimic – nici gustul unei mancari bune, nici soarele dimineata, nici gradina inverzita, nimic, nimic, nimic. Astept doar sa plec… “

Doamne, ajuta-ma sa fiu si eu pregatit pentru intalnirea cu Tine. Astept sa-L intalnesc pe Dumnezeul meu.

Pe cele rele Dumnezeu le arunca in “marea uitarii”, cele bune sunt ca “o carpa manjita” inaintea Lui, iar prin harul Sau sunt ascuns cu Cristos in Dumnezeu.

***********************

Merita sa vizitati odata Muzeul Satului. Casele sunt curate, dragute, cochete si nu mai stie nimeni ABSOLUT nimic despre ce s-a intamplat vreodata acolo. Asa ca puteti crede ce doriti despre ele si despre fostii lor stapani.

Dar mai este un aspect.

Casele acelea par moarte, moarte de tot. Daca ingrijitorii Muzeului satului ar pune in fiecare dimineata niste paine proaspata pe masa, putina slanina, branza si ceapa sau o cana de lapte, ori niste flori intr-un geam, ai avea senzatia ca stapanii tocmai au iesit sa mulga vaca sau sa schimbe o vorba pe ulita cu vecinii, disparuti si ei demult, demult…

Dar asa casele acelea par moarte rau, chiar daca sunt frumoase.

Diferenta dintre noi si casele acelea este ca ele vor trece “cu foc si troznet”, atunci cand intregul pamant va trece “cu foc si troznet”, asa cum spune Biblia. “Va fi un cer nou si un pamant nou, in care va domni neprihanirea.[…] Pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era”

In schimb noua, oamenilor, “Dumnezeu ne-a dat viata vesnica si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine are pe Fiul, are viata, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viata… “

Asa ca singura intrebare la care merita sa raspunzi chiar acum, si care-ti spune daca ai sau nu ai viata, este daca-L ai sau nu-L ai pe Fiul lui Dumnezeu – Domnul Isus Cristos.

IL AI SAU NU-L AI PE ISUS?

Restul este doar… un abur care piere…

Sursa: Ioan Ciobota