Intr-o scrisoare adresata Primului Ministru Emil Boc, domnul Otniel Bunaciu, Presedintele Cultului Crestin Baptist din Romania isi manifesta ingrijorarea fata de schimbarea, fara o consultare prealabila a cultelor recunoscute de stat, a subordonarii Secretariatului de Stat pentru Culte de la Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National la un secretariat special aflat in subordinea Primului Ministru.
Presedintele Cultului Baptiste solicita o expunere a motivelor care au determinat aceasta schimbare ce afecteaza viata bisericilor baptiste din Romania. Totodata solicita si o clarificare a unor declaratii facute in mass media de catre Primul Ministru prin care afirma ca noul secretariat va pastra legatura „cu Biserica Ortodoxa in principal”.
Domnul Otniel Bunaciu isi exprima speranta ca schimbarile facute sunt in spiritul Constitutiei Romaniei si a articolului 9 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, care specifica faptul ca „statul este neutru fata de orice credinta religioasa sau ideologie atee”, cultele fiind „egale in fata legii si a autoritatilor publice, iar „statul, prin autoritatile sale, nu va promova si nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminari fata de vreun cult”.
Sursa: UniuneaBaptista.ro