Pastorul penticostal, consilierul Dumitru Acatrinei si directoarea scolii spun ca trecerea la cultul penticostalilor a redus mult infractionalitatea si alcoolismul si a contribuit la civilizarea oamenilor. „Acum, in comparatie cu 1990, cind erau si violuri, si crime, lucrurile s-au schimbat radical. Atunci, nimeni nu putea intra in sat. Era ca in tribul salbatic”, spune pastorul Virgil Badarau. La Voinesti, in crisma se bea suc, in schimb oamenii fac multi copii, caci pocaitii resping contraceptia n partea buna e ca ii trimit la scoala.
Peste 2.000 de romi s-au convertit la Slobozia – Voinesti la religia penticostala. Doar aproximativ 400 sint majori. Din 1990, comunitatea s-a schimbat mult. Satenii care s-au pocait recunosc ca viata lor si obiceiurile sint altfel. E surprinzator cum romii de la Slobozia au trecut in numar mare la cultul penticostal. Asta a insemnat renuntarea la un mod de viata definitoriu pentru comunitatea roma. De exemplu, au renuntat la petreceri si dans, nepermise de biserica penticostala. La magazinul alimentar din sat, baietii de virsta insuratului, sau chiar mai mari, joaca biliard, iar pariuri mai pun din cind in cind pe un pahar de suc, de altfel singura bautura care ii acompaniaza. De la o poarta la alta, se saluta reciproc cu „Pace, frate!”. Un fapt demn de apreciat este ca, in plus, isi trimit copiii la scoala in numar mare, fapt confirmat de altfel atit de directorul scolii, cit si de consilierul local rom ori de pastorul bisericii. Daca inainte de 1990, spun adultii, crimele si violurile se mai petreceau si rar se incumeta sa intre cineva in satul lor, acum sint oameni potoliti, cu frica lui Dumnezeu.
Chiar de la intrarea in sat, drumul nepietruit te atentioneaza ca este indicat sa porti niste bocanci, sau chiar cizme de cauciuc, pe ulitele laturalnice, si chiar in curtile oamenilor. Acum este mai bine, spun satenii, pentru ca la sfirsitul anului trecut s-a mai aruncat pietris. Desi acum nu se mai vad urmele sale, satenii spun ca macar pot merge pe drum. Sint oameni simpli, cu multi copii, cu o conditie materiala precara. Localitatea Slobozia aduna peste 3.000 de sateni, mare parte de etnie roma, dintre care cei mai multi, in proportie de 70-80%, sint convertiti la religia penticostala. Sint romi romanizati, nu au straie traditionale. Traiesc atit din alocatia copiilor cit si din comertul ambulant prin tara. Sint imbracati saracacios, dar sint omenosi si se respecta intre ei. Cei convertiti isi amintesc acum cit de mult i-a schimbat pocainta. Insusi pastorul pretinde acum ca viata sa a luat o alta turnura dupa ce s-a convertit.
Virgil Badarau, pastorul bisericii penticostale de aici, este liderul rom al comunitatii din Slobozia. El i-a ajutat pe sateni sa-si schimbe stilul de viata incepind chiar cu sotia si cu parintii sai. Acum, cind isi povesteste viata, o face ca si cum ar spune o pilda plina de miracole, ca in povestile biblice. Are 47 de ani si s-a convertit in urma cu 23 de ani. S-a casatorit timpuriu, pe cind avea 18 ani. „A fost o casatorie esuata. Am avut probleme foarte mari cu fosta sotie”, spune acum pastorul Badarau. Pentru a-si ineca amarul unei povesti de dragoste esuate, a vrut sa scrie o carte. „N-aveam un limbaj corect. Am inceput sa citesc multe carti. Dupa ceva vreme, fiind la Iasi, un unchi de-al meu mi-a dat o carte groasa si mi-a zis ca dupa asta sigur ma satur de citit. Era Biblia. Prima data cind am citit-o, nu prea am inteles mare lucru”, spune pastorul. Intre timp divortase si se casatorise pentru a doua oara. „M-am recasatorit la 19 ani. Am avut probleme foarte mari si cu noua sotie. O bateam rau. Trebuie sa recunosc ca nici n-o iubeam atunci. Dupa ce m-am pocait, a inceput sotia sa ma bata, pentru ca stia ca eu nu mai aveam voie„, continua pastorul glumind cu tilc.
Pastorul crede ca intimplarile din viata lui au avut efect asupra satenilor
Dupa vreo doi ani, prin 1987, s-a intilnit cu un pocait. „El mi-a zis ca Biblia nu se citeste oricum, ci pe genunchi„, povesteste pastorul. Pentru el, intimplarea fusese o profetie. „Intr-o noapte, cind adormise sotia, m-am pus in gununchi si am ajuns la capitolul „Patimile, suferinta lui Isus Christos”. Cred ca am plins vreo doua ore incontinuu. Am prins drag de Biblie, o citeam la lumina lampii, ca nu era curent, noaptea, sub plapuma, sa nu ma vada sotia„, spune Virgil Badarau. S-a convertit apoi. Dar sotia nu voia nicicum sa se pocaiasca. „Ea voia sa mearga la cumetrii, la nunti, sa bea, sa danseze. Voia sa-mi faca in ciuda ca nu vrea sa se pocaiasca„, spune pastorul. Pina la urma s-a covertit si sotia lui. „Am plecat la Iasi la o adunare. I-am spus lui Dumnezeu in sinea mea ca nu mai maninc nimic pina nu se converteste si sotia mea. Diavolul m-a ispitit, mi-a scos in fata tot felul de mancaruri in timpul zilei, dar m-am abtinut. In aceeasi zi, cind m-am intors, sotia mea avea Biblia in mina si mi-a spus ca, din acel moment, unde merg eu, va merge si ea. A fost prima oara cind m-am pus in genunchi si m-am rugat impreuna cu ea„, povesteste pastorul patruns ca de-o minune. Tatal sau ii facea viata un chin, fiind singurul copil la parinti. „Bea foarte mult. Intr-o noapte, voia sa-mi dea foc la casa. Casa mea fiind linga a lui, de beat ce era, si-a dat foc la sura. Intr-o alta noapte voia sa ma omoare pe mine si pe familia mea. Mi-a taiat geamurile, usa si statea in pragul usii cu securea sa intre in casa. De frica, m-am aplecat sub pat sa iau securea. Am auzit o voce care mi-a zis sa ies sa iesim din casa ca nu vom pati nimic. Asa a fost. Cred ca nici nu ne-a vazut„, isi aminteste pastorul. A plecat de acolo, s-a mutat in alta parte. Tatal sau s-a imbolnavit mai tirziu de arterita la un picior. „Trebuia sa plece la Iasi sa-i amputeze piciorul si m-a chemat acasa, ca nu-mi mai face nimic. Atunci, tatal meu a spus ca vrea sa se pocaiasca. Fiind singurul lui copil, stia ca dupa operatie avea nevoie sa fie ingrijit. S-a pocait si la putin timp nu a mai fost nevoie de nici o operatie„, marturiseste pastorul.
„Nimeni nu putea intra in sat. Era ca in tribul salbatic”
Pastorul le-a povestit „minunile” vecinilor lui, care si-au dorit astfel sa se pocaiasca si ei. „Treptat au inceput sa ma cheme”, a explicat el. Numai anul trecut, spune el, a avut 60 de botezuri. „Cu timpul, am fost ales lider comunitar. De 9 ani colaborez cu prefectura. Avem si o asociatie comunitara, «Speranta Slobozia»”. Multi dintre enoriasii sai vin duminica la biserica, o casa putin mai mare, in rind cu toate celelalte. „Acum, in comparatie cu 1990, cind erau si violuri, si crime, lucrurile s-au schimbat radical. Atunci, nimeni nu putea intra in sat. Era ca in tribul salbatic. Cred ca n-au mai fost violuri tot de atunci, iar crime destul de putine. Cred ca stam mai bine decit cei din comuna, care sint romani, ca si comportament social. Colaboram foarte bine cu Politia, Primaria„, a spus pastorul. Dumitru Acatrinei este un alt satean de etnie roma, ales in 2008 consilier local. De 13 ani s-a convertit. Si viata lui dinaintea acestui moment a fost una cu peripetii. „Daca nu ma converteam, poate eram un betiv. Inainte beam si atunci mai injuram, ma certam in casa. Nu cunosteam cuvintul lui Dumnezeu. Eram atunci la Podu Iloaiei, sotia mea e de acolo. Pastorul de aici imi era prieten bun. Cind venea acolo, plingeam si voiam sa ma pocaiesc. In cele din urma, am facut-o. Eram casatorit, aveam 2 copii. S-a convertit toata familia. Din toti cei 15 frati ai mei, 14 s-au convertit si ei. Acum e ceva rusinos sa auda copiii vorbe mirsave sau tipete„, spune Dumitru Acatrinei. El spune ca satul a devenit mai frumos, pentru ca oamenii s-au pocait si sint mai buni. „Daca nu era pocainta, nu se moderniza satul, nu aducea lumea la viata„, spune consilierul Acatrinei. „Modernizarea” de la Slobozia, unde inca noroiul este adinc, iar porcii convietuiesc liber in curte alaturi de ciini si pisici, are intelesurile sale: inainte de „modernizare” nu puteai intra in sat, casele erau foarte rele, garduri nici nu existau. „Acum, oamenii si-au mai luat o mobila, poti sa te descalti la intrare. Inainte nici n-aveai pe ce pune piciorul. Parintii beau banii pe care ii cistigau. In plus, peste tot era mocirla. Inotai cu cizmele de cauciuc pina la genunchi„, explica Acatrinei. Acum, spune el, oamenii sint mai solidari, chiar daca saraci. Liliana Balica are 32 de ani si 10 copii, din care sase la scoala. Sta aproape de casa de rugaciune penticostala. De la poarta te saluta grohaind trei porci grasi si citiva ciini. O sirma plina cu rufe se zvinta de-a lungul ograzii. In casa, copiii isi cauta de treaba. Una dintre fetite, Albertina Naomi, de 7 ani, isi ajuta mama la spalat rufe. Dimineata a fost la scoala, dar mai are inca destula energie ca sa stoarca niste perechi de blugi cu minutele ei firave. Liliana, mama ei, s-a convertit de la 16 ani. Copiii sint politicosi si timizi. Nu stiu limba romani, de altfel nimeni de aici nu o stie. „Nu stie nimeni limba tiganeasca. Nici nu mai tin minte ce traditii erau inainte„, spune ea.
„Acum, calculatoarele stau in clase. Nu ma gindesc ca le-ar putea lua cineva”
Religia lor interzice cu desavirsire avortul sau masurile contraceptive. Asa ca satenii, desi sint saraci, au si foarte multi copii. Pastorul are 12 copii, consilierul Acatrinei, 6 copii. Directoarea din Slobozia ii apreciaza insa foarte mult pentru ca ii trimit la scoala. Gabriela Simin este profesor de chimie la Slobozia din 1990 si director din 2000. A venit de la Oteleni, de la clase cu 31 de elevi, si a gasit clase cu 10 elevi. „De prin ‘93-‘94 au inceput sa vina la scoala. Guvernul le dadea niste ajutoare, apoi cecuri de alocatii. Ii chemam pe parinti sa vina la scoala ca sa le semnez cecurile si le spuneam sa-si trimita copiii la ore. A fost un pic de constringere. Apoi, la Slobozia au inceput sa vina pe rind si profesori calificati, iar parintii au vazut ca scoala ii invata lucruri bune pe copii„, spune directorul Gabriela Simin. Ea recunoaste ca pastorul a avut o contributie mare. „I-a linistit, nu mai beau, nu mai fura. La scoala, calculatoarele stau in clase, pentru ca acum se face o sala de calculatoare, dar nici nu ma gindesc ca le-ar putea lua cineva de acolo. Satenii au inceput sa faca si altceva decit sa astepte sa li se dea. Au invatat sa-si spuna romi. Inainte nu faceau asta pentru ca le era teama ca nu mai au drepturi„, spune Gabriela Simin. Ea coordoneaza unitatile scolare de la Slobozia Voinesti, unde sint 50 de prescolari, 281 de elevi in clasele primare si 217 la gimnaziu si de la Schit, unde sint sint 20 de prescolari si 55 de elevi in clasele I-IV. Gabriela Simin vine la scoala la 7 dimineata si pleaca de multe ori la 7 seara, spun atit pastorul, cit si consilierul local. Ei spun ca desi este romanca, sigur doamna Simin „are suflet de rom”. Copiii au fost in tabere, in excursii, au participat la manifestari de Zilele romilor. Parintele ortodox Ioan Olaeru, care pastoreste cele aproximativ 100 de familii ortodoxe de etnie romana si roma din Slobozia, spune ca satenii sint oameni pasnici, primitori, chiar daca sint foarte saraci, cu multi copii.
Pentru a mai imbunatati conditia satului, consilierul Acatrinei isi doreste foarte mult sa se transforme in comuna, pentru ca, spune el, lucrurile ar fi cu totul altfel. Ar putea asfalta satul, ar putea sa se preocupe mai mult de problemele localnicilor. Consilierul Acatrinei isi doreste sa-i ajute mai mult pe sateni. Vreo 30-40 de case de pe deal nu au curent electric si nici apa. „Au sapat mai multe fintini, dar n-au dat de apa. Sa-i vedeti cum cara cu bidoanele apa prin noroaiele astea”, spune el. Spera ca lucrurile sa se mai schimbe, cu ajutorul romilor si al lui Dumnezeu.
Autor: Cristina LUCACI, Sursa: ziaruldeiasi.ro