Marginalizarea lui Isus din Nazaret si a invataturii Lui – Serie de articole despre crezul lui Iosif Ton
Fenomenul neglijarii invataturii Domnului Isus nu a inceput la Reforma, ci prin secolul al 2-lea. La inceputul acelui secol gasim carti ca ”Didache” (numita si ”Invatatura celor doisprezece apostoli”), care inca ii instruia pe noii crestini cum sa traiasca dupa Invatatura Domnului Isus. Pe la mijlocul acelui secol, insa, s-au convertit la crestinism mai multi filosofi greci. Ei au adus filosofia greaca cu ei in crestinism si au incercat sa le ”armonizeze” pe cele doua. Ei au citit prologul la Evanghelia dupa Ioan, unde Fiul etern al lui Dumnezeu este prezentat ca Logos-Cuvantul. Ei au plecat de la acest concept, prezent si in gandirea greaca, si au construit o teologie bazata pe Logos, o teologie a unui Cristos cosmic, dar au neglijat pe Isus din Nazaret si invatatura acestuia.
La anul 250 s-a introdus in Biserica din Roma preotia pe modelul Vechiului Testament. Cu aceasta s-a introdus si dogma ca Biserica ii mantuieste pe oameni prin ”sfintele taine”. Cu aceasta, nevoia de a citi invatatura Domnului Isus si de a trai dupa ea a fost si mai mult inlaturata.
Acesta a fost inceputul fenomenului numit de Stuart Murray ”marginalizarea lui Isus si a invataturii Lui”. Acest fenomen s-a accentuat prin convertirea Imparatului Constantin si prin transformarea crestinismului in religie de stat. Stuart Murray este un anabaptist modern, care traieste in Anglia si care a scris cartea ”Post-Christendom”, in care analizeaza pe larg fenomenul marginalizarii lui Isus si a invataturii lui, de la Constantin si pana astazi (Ed. Paternoster, 2004). Iata ce scrie el despre ceea ce s-a intamplat pe vremea lui Constantin:
”Amintirea unui Isus care se confrunta cu autoritatile, aparand cauza celor saraci si criticand nedreptatile era tulburatoare pentru episcopii care se bucurau acum de un lux exorbitant. Teologii din secolul al patrulea il transforma pe Isus intr-o figura cereasca, accentueaza divinitatea lui si fac ca amintirile acestea sa se estompeze. Constantin Il onora pe Dumnezeul crestinilor, nu pe Isus din Nazaret. Eusebius a acceptat acest lucru si a pus temelia pentru interpretarea lui Isus ca o figura imperiala. Rozemary Radford Reuther scrie:
”Cristos devine Pantocrator, guvernatorul cosmic al noului imperiu crestin. Imparatul crestin cu episcopii la dreapta lui, devin loctiitorii lui Cristos pe pamant, guvernand statul crestin al noii ordini rascumparate a istoriei… Victoria lui Mesia ca aparator al celor oprimati ar fi fost vazuta ca o nivelare a ierarhiilor… In loc de aceasta, cristologia imperiala castiga in secolul al patrulea functia unui control imperial patriarhal, ierarhivist si euro-centrat.”
Stuart Murray continua: ”Aceasta schimbare radicala a modului in care era inteles Isus a avut impact asupra multor aspecte ale crestinismului secolului al patrulea. Ea a transformat reprezentarile artistice, care acum il prezentau pe Isus in imagini imperiale: tablouri aspre ale unui judecator imperial, inconjurat de o aureola, iau locul tablourilor rustice anterioare ale unui Isus ca bunul pastor. In imnuri, predici, lectii pentru catehumeni, crezuri si tratate teologice, viata si invatatura lui Isus capata tot mai putina atentie. Comparati, de exemplu, instructiunile date catehumenilor spre sfarsitul secolului al patrulea de catre Ambrozie, bazate pe moralitatea Vechiului Testament cu scrierile lui Iustin din secolul al doilea si cu Didache care-i invata pe catehumeni sa aplice invataturile lui Isus in vietile lor. Scriitorii secolului al patrulea foloseau viata lui Cristos doar devotional, nu si etic.
Marginalizarea lui Isus este cel mai izbitor vazuta in credeuri. Acestea au avut o mare influenta asupra crestinilor timp de generatii. Dar ele au fost scrise in anii cand se forma crestinismul de stat, cand viata si invatatura lui Isus erau marginalizate. Credeurile afirma atat divinitatea cat si umanitatea Lui, dar ii marginalizeaza viata. Credeul de la Niceea, de exemplu, spune ca Isus ”s-a intrupat prin Duhul Sfant din fecioara Maria; si s-a facut om. Si a fost rastignit sub Pilat din Pont.” Credeul ignora viata lui ca om, trecand direct de la nasterea Lui la moartea Lui. Unde sunt minunile Lui, relatiile Lui, invataturile Lui si viata lui subversiva? Ca si in alte documente din secolul al patrulea, unde este Isus? Celelalte credeuri au aceeasi omitere izbitoare…. Viata si invatatura lui Isus nu mai erau in centrul atentiei… Lui Isus i se aducea inchinare, dar Isus nu mai era urmat.” (pag.122-123).
Situatia, in crestinismul oficial, a continuat sa fie astfel pana dupa anul 1500. Reformatorul principal, Martin Luther, a considerat ca Evanghelia se afla in epistola catre Romani si pe baza acesteia el a obtinut ceea ce el numeste ”teologia crucii”. Adjunctul lui Luther, Philip Melancthon, a scris ca a-L cunoaste pe Cristos inseamna a sti sa beneficiezi de moartea Lui. Ei au formulat un crestinism al catorva doctrine care daca sunt crezute ii asigura credinciosului intrarea in ceruri.
Acestea nu inseamna ca invatatura Domnului Isus a disparut in timpul acela de pe scena istoriei. Ea s-a pastrat in miscari de opozitie fata de biserica oficiala, pe care aceasta le-a etichetat ca eretice. Un prim exemplu sunt donatistii, din secolul al patrulea si al cincilea. Tot din aceasta vreme trebuie sa-l amintim pe Pelagius. Iata ce scrie Stuart Murray despre elementul comun pe care il aveau Pelagius si donatistii:
”Pelagius i-a incurajat pe contemporanii lui sa-si bazeze vietile pe invatatura morala a lui Isus. Asemanarile dintre invatatura lui Pelagius si conceptiile donatistilor sunt semnificative. David Nussbaum scrie: ”Pelagius era, teologic, ceea de donatistii erau din punct de vedere eclesial intr-un important numar de privinte: ambii reprezentau o dorinta pentru… puritate, o incercare de a pastra crestinismul din secolele anterioare si de a adopta o pozitie mai independenta si mai critica fata de autoritatile institutionale” (pag. 101-102).
O alta miscare care s-a format prin intoarcerea la invatatura Domnului Isus au fost valdenzii. Initiatorul lor a fost francezul Valdes, care in 1174 a descoperit invatatura Domnului Isus, a renuntat la averea lui si a inceput sa predice si sa cheme oamenii la o viata de saracie. Urmasii lui Valdo chemau oamenii sa devina ucenici ai lui Isus si sa traiasca dupa invatatura Lui, cerand integritate personala, o viata simpla, respingerea lacomiei si a oricaror excese. Ei se opuneau oricarei forme de minciuna si de inselaciune si refuzau sa depuna orice juramant (Stuart Murray, p.324-327).
O miscare similara a fost cea a lollarzilor din Anglia, initiata de John Wycliffe (1328-1384).
Dar, de o deosebita importanta pentru noi este Erasmus de Rotterdam (1466-1536). Acest mare invatat al Renasterii a publicat in 1516 Noul Testament in limba greaca si in limba latina (traducerea in limba latina a facut-op el insusi, pentru a demonstra ca traducerea Vulgata nu a fost corecta). Apoi a publicat un comentariu la Evanghelia dupa Matei, subliniind porunca Domnului Isus sa facem ucenici invatandu-i ceea ce ne-a invatat El. Erasmus face constatarea ca a fi ”platonist” inseamna a te tine de invatatura lui Platon; iar a fi ”aristotelian” inseamna a te tine de invatatura lui Aristotel. Tot astfel, scrie el, daca iti spui ”christianus” ar trebui sa insemneze ca te tii de invatatura lui Christus. Dar, remarca Erasmus, noi ne zicem crestini (sau ”cristosieni”, pe romaneste), dar nu ne tinem de invatatura lui Cristos, ci religia noastra este formata de credeurile si de deciziile sinoadelor si de alte scrieri ale bisericii oficiale.
Erasmus face o chemare pasionata la a ne intoarce la invatatura intemeietorului religiei noastre, adica a lui Isus.
Ceea ce trebuie sa stim apoi este ca scrierile lui Erasmus, in special textul Noului Testament si comentariul la Matei, au fost sursa principala de inspiratie pentru tinerii teologi de la Zurich, care in 1525 au creat miscarea anabaptista, bazata in exclusivitate pe invataturile Domnului Isus.
Gasiti aceste informatii intr-o carte intreaga: Erasmus, the Anabaptists and the Great Commission”, de Abraham Friesen (Eerdmans, 1998).
Toti teologii anabaptisti de la Zurich, care aveau o pregatire teologica superioara si erau ganditori eruditi, au fost arsi pe rug in decurs de trei ani de la inceperea miscarii anabaptiste. Ei n-au avut timpul necesar sa scrie o teologie bazata pe invataturile Domnului Isus, pe care isi intemeiau ei noua lor credinta. Singurele exceptii sunt Balthasar Hubmaier (ars pe rug la Viena in 1528), de la care ne-au ramas cateva scrieri si Menno Simons (1496-1561), care a reusit in mod miraculos sa evite sa fie prins si a putut sa scrie mai multe tratate teologice, care stau la baza credintei menonitilor.
Ceea ce am vrut sa scot aici in evidenta este ca exista o forma de crestinism – cea a anabaptistilor – care se bazeaza direct pe invatatura Domnului Isus, asa cum au inteles-o ei in secolul al 16-lea.
Inchei aceasta prezentare a incercarilor de marginalizare a Domnului Isus si a invataturii lui, printr-o observatie pe care o face unul dintre cei mai de seama teologi evanghelici din secolul al 20-lea, John Stott. In introducerea la cartea lui, The Message of the Sermon of the Mount, John Stott scrie ca Harvey McArthur, in cartea lui, Understanding the Sermon on the Mount, trece in revista douasprezece moduri in care a fost interpretata Predica de pe munte in crestinism si constata ca unsprezece dintre acestea au rezerve fata de invataturile date de Domnul Isus sau chiar le resping totalmente. El spune ca ar fi trebuit sa intituleze capitolul in care analizeaza aceste douasprezece interpretari: ”Versiuni si evaziuni ale Predicii de pe munte”!
Obiectia de baza care se aduce invataturii Domnului Isus este ca este prea exigenta, ca cere lucruri imposibile puterilor noastre umane, ca este inaplicabila si ca, din punct de vedere al teologiei initiate de Luther, este o noua ”lege”, care promoveaza mantuirea prin fapte, nu prin har.
La obiectiile acestea trebuie sa raspundem si, cu voia Domnului, o vom face intr-un alt episod. Dar mai intai, va trebui sa intelegem mai bine credinta crestina actuala care se bazeaza pe teologia initiata de Martin Luther. Daca as incerca sa fac eu o analiza a situatiei, mi s-ar spune ca nu o reprezint bine. De aceea, las pe altcineva sa o faca. Este vorba de filosoful baptist american Dallas Willard. In episodul urmator, voi arata cum analizeaza el situatia religioasa de astazi din lumea evanghelica.
Articol realizat de Iosif Ton, Sursa: Mesaje Iosif Ton