Radu Gheorghita

Raspunsul unui teolog mai tinar – Radu Gheorghita catre Iosif Ton

Draga frate Iosif,

Multumim pentru mesajul trimis si pentru clarificarile suplimentare.  Inainte sa va raspund, vreau sa apreciez tonul decent al dialogului din ultimele mesaje, si sa va conving ca nu-l iau ca pe ceva de apucat.  In ce ma priveste, am dorinta de a-l mentine la aceiasi parametri.  Sper ca cel putin acest lucru bun sa iasa din tumultul ultimelor saptamani … ca teologii romani stiu si sa dialogheze in mod decent, nu doar sa se certe si sa se cotonogeasca in public.   Ideal ar fi sa stam laolalta la o sedere in care sa dezbatem aceste chestiuni; in lipsa acestui lux, trebuie sa ne multumim cu internetul, nu tocmai mediul ideal pentru un dialog substantial. Voi relua acest lucru spre final.

In raspunsul pe care vi-l dau nu intentionez sa ma fac un purtator de cuvant al celor de pe lista.  Tinand insa cont de ultimul meu mesaj, care banuiesc ca v-a iritat mai mult decat am anticipat (cel putin asa mi-am explicat multiplele referinte la „tradare”) vreau sa va raspund interactionand pe scurt cu cateva ideile pe care le-ati inclus in mesaj, trimitand gandurile mele tuturor celor de pe lista.  Nu ma voi lega de toate punctele din el pentru ca ar necesita prea mult timp si spatiu. Ma voi concentra doar asupra chestiunilor pe care le vad mai vulnerabile in pozitia pe care ne-ati prezentat-o.

1. … Am ajuns sa inteleg ca de la Martin Luther  incoace teologia protestanta se construieste pe Epistola catre Romani (mai exact, se considera ca ”Evanghelia” se reduce la ceea ce Pavel scrie in Romani 3:1 – 5:2). Eu am devenit convins  ca ”Evanghelia” este in cele patru Evanghelii si  am luat decizia sa-mi construiesc teologia pe invataturile Domnului scrise in aceste patru Evanghelii. Dupa cate stiu eu, nimeni in epoca moderna n-a mai incercat un asemenea demers.     Ceea ce am obtinut eu este o noua teologie crestina, sau, daca vreti, un nou fel de crestinism!

Ar fi atat de multe lucruri de discutat aici incat imi vine greu sa ma decid la care sa ma limitez. Voi evita in mod deliberat interactiunea cu ultimele doua, trei fraze pentru ca, sper, sunt scrise pentru a fi citite hiperbolic.  Am sesizat de mai multe ori, si in predicile dumneavoastra, si in carti, ca apelati la astfel de afirmatii.  Doar faptul ca Crestinismul si ideile lui au deja 2000 de ani si sunt raspandite pe tot globul ar impune o retinere fata de afirmatii de acest fel (chiar daca sunt calificate cu „in epoca moderna”).  Cum vreti sa intelegem noi aceste afirmatii?  Vreti sa sustineti ca de la apostoli pana la dumneavoastra nimeni nu a mai gandit lucrurile in felul acesta?  Sau, ca de la scrierea Evangheliilor adevaratul Crestinism a intrat in con de umbra pana in sec. XXI?  Va dati seama de implicatiile acestor afirmatii , si de motivul pentru care ele nu pot fi luate in serios?

Trec acum la miezul problemelor.  Observati cum fortati o bresa in ruperea Cuvantului lui Dumnezeu (Noul Testament) in doua esaloane valorice: Pavel vs. Evanghelii. Ce se intelege din paragraful de mai sus este ca incercarea de a-ti construi teologia (evanghelizarea, sfintirea, slujirea, etc.) pe teologia cartii Romani este inferioara celei facute pe Evanghelii.  In esenta, dumneavoastra considerati Evangheliile  mai „autentice” decat invatatura lui Pavel.

Faceti aici doua greseli capitale, pe care biblistii le cunosc foarte bine.  In primul rand, introduceti o ierarhizare a scrierilor canonice – exact ceea ce a facut si Luther, cu diferenta ca el s-a apropiat mai mult de Pavel.  Este ca si cand ati spune, imprumutandu-i vocabularul colorat, „Epistolele lui Pavel sunt epistole de paie; eu merg la Evanghelii”….  Afirm cu cea mai mare serioziate ca nici un Crestin nu are dreptul sa faca acest lucru.  Vocea lui Dumnezeu in Scripturile Noului Testament este la fel de audibila, valabila si necesara in Ep. lui Iuda ca si in Evanghelia lui Ioan.  Nimeni nu are dreptul sa clasifice si sa ierarhizeze scrierile NT dupa cum li se pare (dupa cat sunt de largi, cat sunt de autentice, cand au fost scrise, etc). Toate sunt egale! Si adevaratul Crestin se va pozitiona echidistant fata de ele.  Acesta este temelia pe care „Sola Scriptura” se bazeaza.  Nu cred ca trebuie sa va reamintesc ca preferinta teologilor liberali din sec. XIX a fost tocmai aceasta rupere intre invataturile lui Isus din Evanghelii si cele din epistolele lui Pavel, pe care ei il fac responsabil de deraierea Crestinismului original.

A doua greseala comisa este exact opusul primeia: nu incercati sa observati, sa apreciati si sa exploatati la adevarata valoare diversitatea teologica a scrierilor NT.  Pe de-o parte, valoric il puneti pe Pavel sub Evanghelii; de cealalta insa il puneti pe Ioan in aceeasi categorie cu Sinopticii.  Aici va faceti vinovat de o inconsecventa metodologica ce nu poate ramane netaxata.  Aceleasi ratiuni care va fac sa il cititi pe Pavel cu alti ochi decat Evangheliile, ar trebui sa fie si ratiunile pentru care Ioan sa fie citit altfel decat Sinopticii.  Nu puteti sa-i departajati pe autorii NT unul de celalalt in unele cazuri si sa ii amestecati in altele, dupa cum va convine.  Daca Pavel spune altceva decat Sinopticii si nu poate fi armonizat cu ei (si mi se pare ca dumneavoastra sustineti acest lucru) atunci si Ioan spune altceva decat Sinopticii si nici el nu poate fi armonizat cu ei.

Ca sa ma fac si mai bine inteles: Noul Testament are mai multe formule de evanghelizare (ma leg de evanghelizare pentru ca acest lucru il scoateti si dumneavoastra in evidenta).  Sunt de acord cu dumneavoastra pana aici.  Unde nu sunt de acord este faptul ca afirmati ca evanghelizarea dupa stilul Evangheliilor (unde ii puneti pe Ioan, Marcu, Matei, Luca laolalta FARA sa diferentiati nuantele teologice specifice fiecaruia) este superioara, mai corecta, mai autentica decat evanghelizarea dupa stilul lui Pavel.   Inclin sa cred ca Pavel nu ar fi de acord cu dumneavoastra.   In ultima instanta, primul secol de evanghelizare si implicit raspandirea exploziva a crestinismului intre ne-Iudei a fost mai mult rezultatul evanghelizarilor de tip Pavel si nu cel de tip Evanghelii.  Deci nu cred ca ati gresit cu nimic in evanghelizarile din trecut: cererea de iertare pe care ati inaintat-o bisericii din Manastur a fost neavenita.

Spiritualitatea pe care o promovati isi are suport in Evanghelia lui Ioan – dar nu mai departe de aceasta evanghelie.  Locuirea credinciosului de catre Sfanta Treime este nuanta teologica a lui Ioan, dar nu o veti gasi in Sinoptici.  Ea se regaseste sub alte accente in Efeseni (plini de Dumnezeu, plini de IC, plini de DS) dar intrucat preferati sa renuntati la Pavel in creionarea spiritualitatii dumneavoastra, nu il puteti lua acum ca sprijin.  De altfel, trebuie sa afirm cu aceeasi tarie ca Evanghelia lui Ioan trebuie echilibrata de celelalte evanghelii si de epistole.  De aceea le avem pe toate.  Nu degeaba gnosticii favorizau Evanghelia lui Ioan si cautau in ea suport pentru invataturile lor mistice, elitiste!

2. In primul rand, faptul ca El imi vorbeste face parte din credinta ne-cesationista ca Dumnezeu vorbeste si astazi si, in general, face parte din fenomenul profetiei. In al doilea rand, exprimarea dragostei de Dumnezeu prin cuvinte din Cantarea cantarilor este pentru unii o pricina de scandal! In al treilea rand, n-ati vazut si aici o abatere de la ”traditia baptista” care zice ca noi astazi avem partasie numai cu Cuvantul scris, nu  cu o Persoana vie?

Nu am inteles niciodata motivul pentru care limitati credeul baptist la „partasia cu o carte” si nu cu o Persoana vie.  Cred ca crezul baptist este foarte decent formulat in aceasta privinta, pentru ca Persoana Vie la care va referiti este persoana care in acest fel a ales sa se adreseze in mod normal Bisericii Lui: prin Scripturile scrise si predicate.  De aceasta voce are nevoie Biserica, nu de „vocea audibila, misterioasa” a lui Dumnezeu.  Va rog sa observati ca nu afirm faptul ca Dumnezeu nu ar putea sau nu va vorbi niciodata unui Crestin in mod „audibil”.  Ceea ce spun este ca Dumnezeu a ales sa ne vorbeasca prin Scripturi.  Este instrumentul ales si folosit de Duhul Sau pentru a ni se adresa.  Si daca Dumnezeu a ales acest mod, oare nu trebuie el onorat?  Ce drept ar avea cineva sa-l numeasca insuficient, demodat, „cu o carte nu cu o Persoana vie”?  Tocmai aici este maretia Scripturilor: ca ele sunt o carte, dar sunt mai mult decat o carte!  Nu vad nici un motiv sa accept degradarea Scripturilor pe care o sugerati atunci cand afirmati ca vocea lui Dumnezeu in Scripturi este inferioara vocii (audibile?) a lui Dumnezeu.

Acum 20 de ani mi-ati spus ceva de genul acesta: „Radule, tu trebuie sa inveti sa asculti vocea lui Dumnezeu”. V-am raspuns cam asa „Fr. Iosif, sunt de acord cu acest lucru; de aceea ma indeletnicesc cu studiul Scripturilor”.  Ati continuat „Nu, Radule, Dumnezeu vorbeste si astazi. Tu trebuie sa te deprinzi sa-I auzi vocea”.  La care v-am raspuns, „Da, stiu ca vorbeste, dar o face prin Vocea Lui din Scripturi. Pe aceea o caut, pe aceea vreau sa o deslusesc, pe aceea vreau sa o ascult, pe aceea o voi lua ca si calauzire”.  Nu v-a placut raspunsul meu, si de atunci am ramas fiecare pe pozitia lui.

Afirm, deci, ca Scriptura scrisa si predicata imi este suficienta ca voce a lui Dumnezeu.  Fara aceasta temelie, credinta crestina inceteaza a mai fi credinta crestina.  Vorbeste Dumnezeu astazi si in alte moduri?  Desigur. El este Dumnezeu si este liber si suveran in alegerea modului de comunicare.  Si totusi, ne-a dat Scripturile tocmai pentru a verifica celelalte moduri de comunicare, ca sa vedem daca sau nu sunt de la El.

De fapt, chestiunea cu vocea audibila pe care o sustineti m-a deranjat intotdeauna din punct de vedere teologic si practic. Teologic, prin insasi faptul ca Scripturile nu pun accentul, nu promoveaza, nu incurajeaza acest gen de comunicare.  Unde in epistolele NT sau chiar in celelalte scrieri gasiti incurajata aceasta „ascultare” a vocii (audibile) a lui Dumnezeu?  Daca ea este atat de importanta, de ce ne-au lasat apostolii fara un ghid substantial in aceasta privinta?  Cu siguranta stiti ca aceasta era una din doctrinele preferate ale gnosticilor.  Cunostiinta adevarata de Dumnezeu, pretindeau ei, este doar pentru cei initiati, pentru elita Crestinilor, pentru cei care au parte de comuniune directa cu Dumnezeu. Nu degeaba Crestinismul ortodox s-a distantat de ei inca de la inceputul secolului al doilea.

Dificultatile de ordin practic sunt si mai mari.  Va rog sa ma iertati daca apelez la material anecdotic, dar v-am surprins nu o data facand afirmatii categorice despre un anumit lucru,  in urma faptului ca Dumnezeu „v-a aratat/comunicat” voia Lui, doar ca la cateva zile sa incercati sa ne convingeti de exact opusul.  Nu am apreciat deloc tonul scrisorii deschise a fr. Daniel Chiu – a fost nenecesar de dur; dar unele lucruri pe care le spune acolo confirma exact aceasta problema.  Oscilatiile de acest fel (pe care nu le puteti nega!) sunt cel mai bun contraargument pentru suficienta calauzirii prin auzirea vocii „audibile” a Domnului.  In plus, daca vocea „audibila” este accesibila la mai mult decat o persona, ce se intampla in cazurile in care cele doua voci auzite sunt contrare? De exemplu, sunt multe voci (pe internet) care incearca sa demonstreze ca dumneavoastra de fapt dati ascultare in momentul de fata altor voci, nu vocii Domnului. Observati ca in ultima instanta tot Scripturile sunt cele care ne ofera lumina in aceste situatii.  Atunci de ce sa nu pornesc de la si sa ma opresc doar la Scripturi?!

3. In loc sa spuneti ca mi-am schimbat teologia si prin aceasta v-am ”tradat”, si in loc sa spuneti ca sunt un om inconsecvent si nestatornic, ce-ar fi sa faceti efortul si sa vedeti ca in toti anii acestia am facut o lucrare de pionierat si ca am deaschis drumuri noi in teologie?

Nu voi trata prea larg acest lucru pentru ca l-am semnalat deja in primul punct.  Ma limitez la a va da o lista provizorie cu teologii in ale caror studii se gasesc aceleasi linii directoare.  De fapt, orice teolog care s-a preocupat de studiul persoanei istorice a lui Isus din Nazaret, a formulat, intr-un fel sau altul, si o teologie a lui Isus Cristos, i.e., o suma a invataturilor lui Isus.  Incep cu una dintre cele mai recente si complete: Scot McKnight, The Jesus Creed.  Scot se preocupa cu aceleasi intrebari pe care le puneti si dumneavoastra: Daca ar fi sa extragem invatatura lui Isus din Evanghelii, care ar fi acestea?  Va recomand studiul lui Scot pentru ca a studiat intens aceste lucruri in ultimii 20 de ani.

Citeste mai departe pe danutm.wordpress.com