Corneliu Tontz este o istorie a unei vieti zbuciumate, care a cunoscut succesul, dar a cunoscut si adancul cel mai negru. In adolescenta Corneliu Tontz era liderul tinerilor din cartier. A jucat rugby, avea un aspect placut, dar aceasta nu l-a impiedicat sa-si piarda familia si absolut tot ce avea si sa ajunga boschetar in Gara de Nord din Timisoara.
Concluzia la care am ajuns eu era ca nu am gresit niciunde.
Si-a facut un prieten de mult timp. Acest prieten se numeste ALCOOLUL.
Cautand sa-si refaca viata, mama lui schimba barbatii dar erau rateuri, erau esecuri, din esec in esec care se terminau in alcool.
Tata a incercat de cel putin 2,3 ori sa-si refaca viata, dar acest flagel al alcoolului si duhul curviei si al preacurviei care era peste el, nu l-a lasat – schimba femeile, schimba casniciile…
Am continuat cu prieteniile, cu jocurile de noroc, cu noptiile pierdute care acum aveau alt scop : daca nu-mi bateam mama si bunica care m-au crescut, veneam acasa si-mi bateam sotia pt ca era proprietatea mea, era subordonata mea, era sluga mea, era sclava mea.
REPORTER:
Ce s-a intamplat ? Care a fost momentul cel mai de jos din istoria vietii dvs de pana acum ?
CORNELIU TONTZ:
Mai rau decat locul in care am ajuns eu, mai rau decat in gara sa stiti ca nu cred ca se poate ajunge decat in cimitir sub o piatra funerara. Este un loc care poate fi numit adevarata Locuinta a Mortii de pe pamant, unde poti sa intalnesti tot felul de duhuri si tot felul de persoane. Acolo esti marginalizat, de fapt nu mai esti om, ci esti un animal.
REPORTER:
Cum ati ajuns acolo? Ati jucat rugby, aveti un aspect placut, ati fost lider pe vremea dvs intre tineri, de ce ati ajuns in Gara de Nord din Timisoara ?
CORNELIU TONTZ:
In Gara de Nord am ajuns dupa anii de sport, dupa diversele cuceriri amoroase si dupa ce am avut o firma cu care am functionat in conditii foarte bune. In Gara mi-am pierdut chiar si actele si am devenit un =om liber=.
Am fost un om extraordinar de liber – n-aveam decat cerul deasupra, nu ma cauta nimeni, nu ma intreba nimeni, nu ma deranja nimeni, nu ma bruia nimeni, nu mai aveam familie, nu mai aveam prieteni, nu mai aveam pe nimeni sa ma pisalogeasca. Nu mai aveam angajati -la un moment dat firma mea avea 14 angajati- si am ajuns asa de liber, aveam foarte mult timp. Timpul era asa de imens pt mine – o ora, o saptamana, o zi, o luna, puteam sa-mi fac calculele si am tot stat si m-am gandit.
Concluzia la care am ajuns eu era ca nu am gresit niciunde. Nu am mers din rau in mai rau, ci a fost o cadere brusca, socanta. Cu nici 10 – 15 zile inainte de a ajunge in gara, daca ma intalnea cineva, aveam o masina inchiriata, un apartament inchiriat, aveam sotie, un copil, al doilea copil era pe cale sa se nasca, aveam socrii, bunic, sora, aveam societatea comerciala. Este incredibil cum toate se pot destrama deodata.
REPORTER:
Stimati cititori, Corneliu Tontz nu a facut nici o greseala sau nu si-a identificat nici o greseala pana in momentul cand a ajuns jos de tot. Poate ar fi un mic amanunt aici de observat, si anume: si-a facut un prieten.
Si-a facut un prieten de mult timp. Acest prieten se numeste ALCOOLUL.
In momentul cand tatal dumneavoastra a parasit familia si a divortat, ati ramas singur.
CORNELIU TONTZ:
Alcoolul, acest flagel, acest cancer al acestui secol, al acestui sfarsit de lume, este un duh, este ceva care pune stapanire pe tine si precis sunt unii care inteleg exact ce spun. Alcoolul a dus in primul rand la divortul parintilor mei. Cand eu aveam un an si jumatate, parintii mei s-au despartit din cauza deselor certuri, tatal meu venea beat acasa, au inceput certuri care au degenerat in scandaluri, si s-au despartit cu toate ca se casatorisera cu un an si jumatate inainte dintr-o dragoste extraordinara.
Tata a incercat de cel putin 2,3 ori sa-si refaca viata, dar acest flagel al alcoolului si acest duh al curviei si al preacurviei care era peste el, nu l-a lasat. Schimba femeile, schimba casniciile, facea copii, se retragea dintr-un oras in altul prin Valea Jiului sau prin alte parti si toate erau sortite esecului.
La fel si mama: dupa despartire a cautat sa-si refaca viata pana la varsta cand a plecat din lumea asta la 47 de ani.
Cautand sa-si refaca viata, schimba barbatii dar erau rateuri, erau esecuri, din esec in esec care se terminau in alcool.
Cam acesta este mediul in care m-am nascut la periferia orasului Timisoara, un cartier de oameni care fac, in general cum fac si ceilalti romani, consuma alcool din diferite motive: de Craciun, de Pasti, de luni pana sambata, de necaz, de bucurie … cand fata cateaua, la o inmormantare, la o cununie, etc.
Am inceput sa-mi modelez corpul, ca sa arat prezentabil, ca sa atrag cu trupul, nu cu sufletul. Dar cu trupul pot atrage trupul altora, nu pot atrage sufletul altora. Atunci am inceput sa devin violent, sa fumez, am inceput sa-nvat sa beau si sa nu credeti ca acest duh al alcoolului vine cu damigene de palinca de 10 litri – nu. Vine cu cate un lichior, cu cate un coctail, cu cate un mic aperitiv in care e pus, si uite asa incepi sa ajungi la acel nivel in care sa devii imun la 1 kg de alcool, de tarie.
Prietena mea a ramas gravida si atunci ne-am casatorit. Dupa 3 luni si jumatate a aparut copilul si toata lumea credea ca s-au sfarsit nebuniile, s-au sfarsit prostiile, dar nu s-au sfarsit. Aveam o baza, aveam o siguranta, aveam sotie acasa, aveam copil, nu putea sa se desparta, eram om la locul meu.
Am continuat cu prieteniile, cu jocurile de noroc, cu noptiile pierdute care acum aveau alt scop : daca nu-mi bateam mama si bunica care m-au crescut, veneam acasa si-mi bateam sotia pt ca era proprietatea mea, era subordonata mea, era sluga mea, era sclava mea.
A venit un soc: a murit bunica, cea care ma crescuse. Pentru mine a fost un soc asa de mare, incat m-am retras o luna in alcool, o luna in care m-am izolat, m-am retras in casuta mea ca un melc acolo si am stat efectiv in alcool. N-am inteles ca-i semnal de alarma.
La nici 2 ani de zile, primesc al 2-lea semnal de alarma mare: mama mea la cei 47 de ani si la viata dezordonata pe care-o dusese, mama mea care avea case la sat, avea garsoniera, avea terenuri, avea masini, avea o firma de comert. Mama mea la cei 47 de ani, in 2 saptamani, la al treilea infarct, moare.
M-am refugiat in alcool pentru o perioada de vreo 6 luni de zile. Au intervenit socrii, au incercat sa ma opreasca de la aceste dezmaturi, aceste ascunzisuri, aceasta retragere in alcool, dar n-a reusit nimeni.
Mi-am lasat familia la socri si-am inceput sa umblu pe strazi. Am incercat la socrii, am incercat la tot felul de prieteni, la fostii mei angajati, la cei care aveau datorii la mine, am incercat la bunicul care mai traia si statea intr-o locuinta inchiriata de la stat, si toti m-au refuzat. A fost socant pt mine !
La inceput am luat-o de gluma, la inceput banii ce-i mai aveam am inceput sa umblu prin baruri de noapte, prin casino-uri, prin locuri in care se consuma alcool, si incet incet, incet incet, s-au terminat banii.
Am inteles ca trebuie sa lucrez. M-am apucat sa lucrez cand in stanga, cand in dreapta ca zilier. Deci patronul cu 14 angajati a cautat sa lucreze ca zilier.
Am ajuns sa dorm o iarna in garaje, in cimitire de masini, in scari de bloc, am ajuns sa dorm in tramvaie pana la ultima cursa. Acolo va dati seama cat de liber eram, cat de linistit eram. Dupa ultima cursa a tramvaielor, dormeam pe strada si pana la urma am ajuns sa dorm in gara, unde era totusi cald.
In gara trebuia sa ai putere ca sa-i domini pe ceilalti si eu la ora aia n-o mai aveam. Ca sa-i domini pe acei boschetari trebuia sa fi puternic, trebuia sa te impui, dar nu mi-a reusit, si-atunci dormeam la clasa a II-a unde era mai rece, nu la clasa I.
Atunci am strigat catre Dumnezeu. Dumnezeu m-a auzit si m-a scos de acolo intr-o zi si m-a ridicat de acolo. Va dati seama cum aratam : slab, nebarbierit. Treceam pe langa colegi, pe langa prieteni si ma distram ca nu ma mai recunostea nimeni in halul in care aratam. Deci treceam pe langa ei, ii salutam si nu ma cunosteau.
Am luat legatura cu niste prieteni la care-mi reparam masinile si m-au lasat sa dorm intr-un garaj inchiriat. Acolo am dormit un an de zile, o iarna intreaga. In garajul acela lucram si dormeam.
Dar cel mai interesant este ca noaptea, in acel garaj simplu, de beton – dormeam pe o bancheta de spate de la un Ford Taunus – dar acolo era un radio-casetofon de masina, la care ascultam Radio Vocea Evangheliei.
Imi puneam sticla de vin, de votca, de tuica, de palinca, in fata mea pe masa si ma rugam lui Dumnezeu: “Doamne, auzi cum s-a schimbat viata celui care este invitat la radio, schimba si viata mea !” Plangeam, ma rugam dar nu rezistam. Dupa ce se incheia emisiunea continuam sa beau. Ascultam cu drag si plangeam.
Mi-am dat seama atunci ca nu este alta varianta pentru mine decat Dumnezeu. Dragul meu cititor, poate stai acum in fata radioului, poate chiar in fata unui pahar si simti ca ceva te leaga si nu te lasa sa vi la o biserica. Trebuie sa iei legatura chiar acum cu Cel care conduce lumea aceasta, cu Cel care ti-a dat viata si mi-a dat viata.
As dori sa se-nchida toate birturile, nu pentru ca cineva vrea sa le-nchida sau un ordin guvernamental, ci as vrea sa se-nchida pentru ca nu mai au clienti.
Dumnezeu m-a ajutat, sotia mea s-a intors la mine si ne-am luat o locuinta cu chirie. Ne-am botezat si eu si sotia si fiica mea, care in curand va avea 18 ani.
REPORTER:
Stimati cititori, Dumnezeu este Cel care poate si vrea sa faca minuni si astazi cu viata fiecaruia dintre noi, indiferent de starea in care te afli dragul si iubitul nostru cititor. Indiferent de garajul in care esti sau de gara in care locuiesti, Dumnezeu vrea sa te ridice de acolo si sa-ti puna piciorul pe stanca. Iar stanca este Fiul Sau, Domnul Isus Cristos. Dumnezeu sa te binecuvanteze !
Sursa: Ioan Ciobota