Dupa chefurile în care erai undeva sus de tot si toata lumea, toata cladirea zbarnaia, te întorceai acasa si a doua zi erai praf. Simteai un fel de vina a constiintei, tot felul de lucuri care îti veneau în minte, de care încercai sa te debarasezi, dar toata cenusa aceea, balastul respectiv ramanea în constiinta ta.
In momentul în care mi-am dedicat viata lui Isus, lucrurile acestea au disparut. Libertatea pe care o simteam acum si satisfactia deplina ce am primit-o, n-am reusit sa o primesc din alta parte.
De aceea sunt convins ca în Dumnezeu poti gasi cu adevarat împlinirea reala, totala.
Dumnezeu m-a ferit de alcool. Nu mi-a placut. Dar totusi beam deoarece beau si ceilalti si nu puteam sa fiu eu altfel.
Dumnezeu m-a ferit si de curvie, cu toate ca-mi placeau fetele, dar în momente cheie Dumnezeu m-a oprit.
NE CLaDIM CASE, DAR NE PIERDEM CaMINELE.
Tinerii se plang ca tatii sunt foarte severi si doar îi critica, nu le apreciaza munca, nu le spun niciodata “te iubesc”. Sunt prea ocupati cu munca, cu banii, cu prietenii lor.
Prin legea a 2-a a termodinamicii, totul merge spre dezintegrare continua. Unii filozofi observa acest lucru, dar nu gasesc solutia si atunci cad în pesimism existentialist, cad în depresie continua si se sinucid.
Stilul de muzica, cuvintele, violenta, vulgaritatea, tot ceea ce exprima aceasta muzica este de fapt nemultumirea lor interioara ca golul lor interior nu poate fi împlinit de nimeni din aceasta lume.
N-am putut sa zic nimic, ci pur si simplu am izbucnit în plans si am fost frant si rupt înaintea Celui Divin.
Simteam în mine ca filosofia, conceptul pe care îl primeam în scoala – ca totul a aparut asa ca rezultat al unui Big-Bang, a unei teorii evolutive, dintr-o “ciorba” a existentei, un amestec, un vacarm infinit – nu era adevarat.
Care erau valorile în care credea Cristian Barbosu înainte de a-L întalni pe Isus Cristos în mod personal?
Cristian Barbosu:
Imi placea în general muzica Heavy Metal, Trash, Hard Rock, mai ales Metallica. Titlurile erau destul de sugestive: “Seek and destroy”, “Kill them all”, “Justice for all” – “Cauta si distruge”, “Ucide-i pe toti”, “Justitie pentru toti”.
Cand eram în anturajele acelea ma îndemnau sa beau bere, vin, tot felul de bauturi. Incercam, dar beam ca si cum as bea otet. Simteam în mine o repulsie a trupului, dar totusi o faceam, pentru ca ceilalti o faceau, iar daca eu nu eram ca ei, nu eram privit cu aceeasi ochi.
Reporter:
Daca ti-au placut distractiile, am putea spune ca o viata fara Dumnezeu este ca o distractie fara muzica.
Cristian Barbosu:
Intr-un fel da. Probabil anturajul de atunci, varsta adolescentei, personalitatea mea de sanguinic-coleric, m-a facut sa-mi placa muzica puternica, si care dovedea patos.
Imediat dupa nasterea mea, parintii au divortat. Eu am ramas sa fiu crescut de bunici. ?n copilarie, bunicul meu fiind croitor, saracul de el nu stia ce este “Metallica” si l-am pus sa-mi decupeze din piele literele “Metallica” si sa mi le puna pe o geaca de blugi. Dupa vreun an sau doi a dat peste una din casetele mele si a ramas socat. Atunci i-am spus ce este “Metallica” – nu este o firma de vanzare a metalelor feroase, ci o formatie de muzica extrem de dura. Aceasta muzica genera în mine un sentiment de gasca de o mare violenta.
Reporter:
Cum simteai presiunea din partea grupului? Erai acceptat de grup? De ce aveai aceste înclinatii? Doar pentru placerea ta sau din dorinta de a fi acceptat de grup?
Cristian Barbosu:
La liceu anturajul conteaza foarte mult. Tot ce se îmbraca, tot ce se asculta în muzica, am încercat sa fac si eu la fel. M-am lasat purtat de val si dus de “furtuna”.
Reporter:
Bucuria mare este ca în mijlocul “furtunii” ai întalnit “Stanca” – Isus Cristos. El este “Stanca veacurilor”.
Cristian Barbosu:
Asa este si de aceea ma bucur, pentru ca în EL am gasit împlinirea nu doar a aspiratiilor mele spirituale, a destinului meu, ci si a ceea ce simteam eu trupeste, sufleteste vorbind, si anume, patosul pe care îl aveam, energia din mine. Mi-am dat seama ca pot sa-mi investesc toate aceste lucruri în ceva ce dainuie, în ceva ce e curat, în ceva ce-mi da stabilitate.
Adevarul este ca dupa chefurile în care erai undeva sus de tot si toata lumea, toata cladirea zbarnaia, te întorceai acasa si a doua zi erai praf. Simteai un fel de vina a constiintei, tot felul de lucruri care îti veneau în minte, de care încercai sa te debarasezi, dar toata cenusa aceea, tot acel balast ramanea în constiinta ta.
?n momentul în care mi-am dedicat viata lui Isus, lucrurile acestea au disparut. Libertatea pe care o simteam acum si satisfactia deplina ce am primit-o, n-am reusit sa o primesc din alta parte. De aceea sunt convins ca în Dumnezeu poti gasi cu adevarat împlinirea reala, totala.
Reporter:
Vina pe care o simteai dupa cate un chef “monstru”, venea din constiinta ta, fara sa fi cunoscut standardele lui Dumnezeu?
Cristian Barbosu:
Pot sa zic da si nu, adica într-un fel sau altul stiam cate ceva “despre” Dumnezeu. Bunicul meu era credincios si îmi vorbea despre Dumnezeu. Aveam si între colegi oameni care credeau în Dumnezeu.
Pe de alta parte, cred ca fiecare avem în noi acest “chip” care este constiinta noastra, care te face sa-ti dai seama ca lucrul respectiv nu este cel mai potrivit.
Dumnezeu m-a ferit de alcool. Nu mi-a placut. Dar totusi beam deoarece ceilalti beau si nu puteam sa fiu eu altfel. Dumnezeu m-a ferit si de curvie, cu toate ca-mi placeau fetele. Dar în momente cheie, Dumnezeu m-a oprit.
Reporter:
Dincolo de presiunea aceasta sufocanta din partea grupului, care crezi ca ar fi alte motive pentru care tinerii cad la aceste examene, în ciuda constiintei lor care le spune ca nu este bine ceea ce fac? Ce anume îi îndeamna sa faca aceste lucruri? Lipsa dragostei în familie, lipsa dragostei de tata, ce anume?
Cristian Barbosu:
Traim într-o epoca în care totul este foarte diferit fata de generatia de dinainte de 1980. Copiii nascuti dupa aceasta data gandesc altfel. Gusturile lor sunt altele. Modul în care înteleg cum sa se joace chiar – nu mai joaca un fotbal, nu mai merg prin parc, ci stau la computer.
Am fost de curand la Strasbourg si am vazut rochii de mireasa de un rosu aprins sau verde straveziu. TOTUL ESTE ALTFEL.
Sunt diferente uriase, dar nu putem sa ne separam unii de altii. Sunt anumite chestiuni valabile de-a lungul generatiilor – nevoia de afectiune, de afirmare, de împlinire. Totusi, nevoile acestea prind diferite nuante cu fiecare generatie, mai ales în postmodernism, unde tanarului nu-i mai poti spune doar ce sa faca: “Fa asta sau nu fa asta!”, ci ei cer si o explicatie: “De ce sa fac asta?”. Nu este o chestie de obraznicie, cum multi o interpreteaza, ci este pur si simplu un alt mod de gandire.
Datorita expunerii unor surse informationale – computer, internet, carti si unui nivel de educatie mult mai dezvoltat decat în anii 40, 50, 60, generatiilor de astazi trebuie sa li se dovedeasca anumite lucruri. Trebuie discutat cu ei: “Bun, ai trecut prin ispita asta, hai sa vedem de unde a început, ce s-a întamplat”.
Tinerii se plang ca tatii sunt foarte severi si doar îi critica, nu le apreciaza munca, nu le spun niciodata “te iubesc”. Parintii sunt prea ocupati cu munca, cu banii, cu prietenii lor. NE CLADIM CASE, DAR NE PIERDEM CAMINELE.
Daca îi explici tanarului ce înseamna pacatul sexual, sau drogurile sau anturajul sau muzica aceea care distruge sau bautura, punand însa limite neexplicate sau restrictii, pe un ton si cu o atitudine destul de nepotrivita, reactia tanarului va fi de lupta si explozie. Apoi urmeaza victime.
Tinerii îsi pierd nadejdea daca sunt întaratati la manie. Orice le cerem, trebuie înfasurat în dragoste, tandrete, stare de vorba si comunicare.
Le spunem: “Doar aici si asa sa faci, pentru ca asa am facut si eu”. Multe dintre principiile din trecut sunt principii bune, dar nu putem conduce pe un drum public uitandu-ne doar în oglinda retrovizoare.
Tinerii din zilele de azi sunt buimaciti de tot ce se întampla în jurul lor – sexul, internetul, filmele, Hollywood-ul, muzica, toate acestea le intra direct în creier, fara a fi “mestecate” deloc.
Reporter:
Unul dintre lucrurile extraordinare pe care Dumnezeu le-a facut în dorinta aceasta de a comunica cu oamenii, este trimiterea Fiului Sau Isus Cristos, care este “comunicarea, vorbirea” lui Dumnezeu catre oameni.
Dumnezeu a vrut dintotdeauna sa comunice cu oamenii. Probabil ai ascultat Ozzy Osbourne, Led Zeppelin, AC/DC sau Iron Maiden, care pareau ca transmit sau comunica un mesaj bun. Ai avut si “idoli” – modele de urmat?
Cristian Barbosu:
Oamenii care canta în aceste grupuri sunt oameni inteligenti. Sunt influentati de o forta spirituala a celui rau, dar sunt oameni inteligenti.
Ma uit la un Kurt Cobain din Nirvana, care si-a cladit întreaga cariera pe filozofia lui Sartre si Camus, cum este Cioran în cultura romaneasca. Filozofii acestia au observat ceva din realitatea de zi cu zi, si anume pesimismul existentialist, care spune ca nu poti gasi împlinire în nimic. Au observat ca exista o forta degradanta, care tot timpul deformeaza, rupe, fragmenteaza, lucru care scriptural vorbind este pacatul. Prin legea a 2-a a termodinamicii, totul merge spre dezintegrare continua. Ei observa acest lucru, dar nu gasesc solutia, si atunci cad în pesimism existentialist, cad în depresie continua si se sinucid.
Atunci stilul de muzica, cuvintele, violenta, vulgaritatea, tot ceea ce exprima este de fapt nemultumirea lor interioara ca golul lor interior nu poate fi împlinit de nimeni din aceasta lume.
La fel ma simteam si eu si la fel se simt multi altii care asculta acest gen de muzica si se identifica cu rebeliunea din ei, cu nemultumirea si insatisfactia de a nu fi împliniti. DAR SOLUTIA EXISTA.
Ma bucur ca pot sa spun si altora despre ceea ce a facut Dumnezeu în viata mea si sper ca asa cum eu am fost ajutat prin influenta unora si a altora, s-ar putea ca Dumnezeu sa te ajute si pe tine, cel care citesti acum, prin experienta mea. Este mai bine sa învatam de la altii decat sa ne dam noi cu capul de pereti.
Reporter:
Revenind la idolii tai din adolescenta…
Cristian Barbosu:
Pe vremea aceea îmi placeau filmele la nebunie. A fost lansat Rambo, Stallone cu stilul lui. Niciodata n-am stiut, de exemplu, ca Stallone este un tip foarte scund. ?ntotdeauna îl vedeam mare, tare, cu stilul lui flegmatic, muschi, totul coarda si vana, si îmi placea de el, îmi placea stilul lui.
Mai apoi Schwarzeneger si asa mai departe. Exact pe tematica lui Mettalica – “Seek & Destroy”, “Cauta si distruge” – asta era de fapt si tematica lor. Acestia erau idolii mei. Pe de alta parte, undeva în constiinta mea, înlauntrul meu, totusi îi stimam foarte mult pe unii dintre oamenii care vedeam ca sunt integri.
Reporter:
Ai avut în anturajul tau pe cineva care nu era neaparat “consumator” de ceea ce oferea lumea; care avea poate o alta scara de valori, un alt sistem de referinta?
Cristian Barbosu:
Incepand din clasa a 9-a si pana în clasa a 12-a Dumnezeu mi-a dat un coleg de banca pocait. Imagineaza-ti: colegul meu de banca era singurul pocait din clasa. Nu era un tip, sa-i zic eu. . .
Reporter:
Ghinion! J Tocmai în banca ta. . .
Cristian Barbosu:
Da. Nu era un tip agresiv, nu era un tip fanatic, ci era un om foarte stabil în ceea ce credea, un om care nu se rusina de convingerile lui, un om care nu numai ca învata bine, dar avea o marturie extraordinara. Era foarte curat în constiinta lui, de o integritate exemplara si a aratat o rabdare si o dragoste fata de mine, la care, adevarul e, am cazut de multe ori. ?n ce sens? ?mi spunea: “Mai Cristi, observ ca vrei sa fii ca ei, observ ca vrei sa intri în anturajul acesta “elitist” al scolii noastre. Dar nu uita ca farmecul unui om îl face bunatatea lui.” Eu îi spuneam: “Du-te de aici! Ce ma iei cu din astea?”
Dar mi-am dat seama de un lucru foarte interesant, si poate ca o sa zambiti si dumneavoastra – pocaitul asta avea un succes la fete de ma darama. Ma darama! De ce? Prin farmecul lui – avea o bunatate deosebita, era un om plin de dragoste, cu o integritate extraordinara. si cand spun ca fetelor le placea de el, nu spun în sensul negativ, nici nu ma gandesc la asa ceva, ci aveau o stima fata de el, aveau o deschidere fata de el, îl tratau cu respect si toata lumea îl trata la fel. Omul aceasta a avut o influenta deosebita în viata mea.
Nu numai prin marturia lui de fiecare zi, ci si prin faptul ca de multe ori îmi punea întrebari de constiinta. ?mi punea întrebari legate de Cel Divin, legate de modul meu de a fi si de a gandi. si nu de putine ori pot sa spun ca mergeam acasa si cugetam la aceste întrebari.
Reporter:
Probabil ca întrebarile acestea îti sunau ca un mesaj din alta lume, ca un limbaj de lemn, ca ceva ce nu puteai ingera. Erau totusi niste concepte complet straine de valorile pe care tu le cunosteai în momentul acela.
Care a fost ziua “H” din existenta ta? Ziua cand ai capitulat înaintea lui Dumnezeu si ai fost cucerit de Dumnezeu, dar nu prin putere si prin forta, ci prin dragostea Lui, dragoste pe care ti-a aratat-o prin faptul ca L-a dat pe Fiul Sau, pe Domnul Isus Cristos, sa moara în locul tau.
Cristian Barbosu:
Dumnezeu mi-a vorbit inclusiv prin creatia Lui: îmi placea la nebunie natura. De mic copil zburdam prin Retezat, Parang, Fagaras, îmi placea alpinismul, eram înnebunit dupa lucrurile acestea. Admirand muntii, simteam în mine ca filozofia, conceptul pe care îl primeam în scoala – cum ca totul a aparut asa, ca rezultat al unui Big-Bang, a unei teorii evolutive, dintr-o ciorba a existentei, un amestec, un vacarm infinit – nu era adevarat.
Imi era imposibil sa ma gandesc ca din acel abis totul s-a creat într-un mod atat de organizat, atat de structurat, cu un design atat de inteligent. Fiind odata în Retezat, pur si simplu plangeam uitandu-ma la perfectiunea creatiei. Nu ca ma închinam muntilor, dar simteam în mine ca trebuie sa fie ceva dincolo de actul creatiunii, trebuie sa fie o inteligenta care sa fi creat toate acestea. Era imposibil pentru mine sa accept ca totul a aparut la întamplare.
Am avut un prieten în copilarie – Daniel Maris – care acum este pastor la biserica Golgota din Bucuresti. Daniel, fiind foarte sensibil si cu multa, multa tenacitate, mi-a vorbit despre Dumnezeu. M-a pus pur si simplu sa citesc doua versete din Romani, capitolul 1, versetele 19 si 20 care m-au tintuit la podea: “Ce se poate cunoaste despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu”. ?l simteam pe Dumnezeu undeva în fiinta mea.
“In adevar, însusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama” la creatia Lui, în lucrurile facute de El, asa ca oamenii nu se pot dezvinovati, încheie textul.
Intr-o iarna am fost plecati la schi pe Semenic, cu niste tineri dintr-o biserica. Veneam înapoi cu trenul si eram într-un vagon fara caldura, fara geamuri, era zapada si gheata inclusiv pe scaunele vagonului. Eram toti învalmasiti, aveam doua lumanari în vagon, dar acesti tineri cantau “de rupeau pamantul”, probabil de frig J…
Eu eram acolo între ei si aveam asa un fel de sentiment de “bit and sweet”, de dulce si amar, stiind ca pe de-o parte acesta sunt eu, cel cu Mettalica la polul opus – daca m-ar vedea prietenii mei m-ar face de doi bani – pe de alta parte simteam un altfel de împlinire si un altfel de bucurie în anturajul lor. Nu stiam ce sa cred.
Acolo m-am plecat pe genunchi pentru prima data împreuna cu Daniel Maris si nu ma mai interesa ca era noroi, ca era frig, ca era întuneric. Tin minte ca efectiv în timp ce el se ruga, urmand sa zic si eu ceva, n-am putut sa zic nimic, ci pur si simplu am izbucnit în plans si am fost frant si rupt înaintea Celui Divin.
………………
Intre timp am studiat teologia în Statele Unite, si m-am casatorit cu o frantuzoaica – Anne – o femeie foarte deosebita. Avem doua fete: Tara si Fiona.
Dumnezeu ne-a dat o responsabilitate noua, ca soti si tati: în primul rand sa fim lideri spirituali în familiile noastre. ?n momentul în care îmi asum responsabilitatea aceasta, vad si împlinire.
Vad împlinire din momentul în care îmi fac timp sa petrec în rugaciune cu sotia mea, cu copiii mei. Vad o împlinire în plan profesional si în toate celelalte aspecte ale vietii, în momentul în care arat afectiune sotiei mele.
Scriptura îmi spune sa-mi iubesc si eu sotia asa cum Cristos si-a iubit Biserica. In momentul în care EU îmi împlinesc rolul, vad o supunere, un respect, o admiratie extraordinara din partea sotiei mele.
Ne iubim mult unul pe altul, si tinand cont de ceea ce cladeste Dumnezeu si ceea ce El îmi spune vis-à-vis de viata de familie, cum sa cladesc si eu, îmi dau seama ca si aici, ascultandu-l pe El, am un viitor fericit, din experienta trecutului si a prezentului.
Este un proverb care spune: ”Secretul în casnicie nu este sa gasesti persoana potrivita, ci sa fi tu însuti persoana potrivita. ”
Sursa: Ioan Ciobota