Pe 2 iunie 2020, Pro Vita Bucuresti si Alianta Familiilor din Romania au inregistrat demersul de mai jos in sprijinul revizuirii legii educatiei sexuale.
========================================================
București, 2 iunie 2020
De la: Asociaţia PRO VITA Bucureşti
Asociaţia Alianţa Familiilor din România
Către: CAMERA DEPUTAȚILOR
În atenţia: Liderilor de grup parlamentar
Ref.: PL-x nr. 457/2019 – Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului; la vot final în ședința de plen din 3.06.2020, cu nr. 17 pe ordinea de zi
Domnilor lideri,
Vă scriem pentru a vă solicita votul favorabil, respectiv de adoptare a propunerii legislative amintite, astfel cum a fost recomandat de comisia de raport.
În mod particular susținem amendamentul adus de către deputații Robert Sighiartău, Florica Cherecheş, Elena Hărătău, Steluţa-Gustica Cătăniciu, Adrian Solomon, Nicuşor Halici şi senatorul Titus Corlăţean (nr. curent 10 în lista raportului Comisiei pentru muncă şi protecţie socială) conform căruia
„La articolul 46 alineatul (3), litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:
„i) derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”
În opinia noastră amendamentul este absolut necesar pentru a asigura respectarea unor drepturi garantate de Constituția României, drepturi pe care actuala formă a art. 46(3) lit i) le încalcă:
I. Dreptul părinților de a-și educa copiii potrivit propriilor convingeri Amendamentul respectă dreptul părinților de a-și educa copiii conform convingerilor proprii, drept consacrat de art. 29(6) din Constituția României – iar în aplicarea prevederilor acesteia de art. 487 Cod Civil – precum și de tratatele internaționale la care România este parte[1].
Totodată, rămânând strict pe tărâmul temeiurilor juridice, remarcăm că amendamentul este o expresie a recunoașterii îndatoririi și responsabilității ce le revine părinților în acest sens[2], fiind și garanția împotriva utilizării procesului educativ în scopuri de îndoctrinare și propagandă ideologică[3].
Referitor la acest din urmă argument, având în vedere că până acum nu a fost realizată o programă a disciplinei de „educaţie sexuală” (reglementarea care o introducea fiind de dată foarte recentă), nu avem altceva de făcut decât să cercetăm programele disciplinei în alte state, ca și reacțiile venite din societatea civilă pentru a înțelege miza.
Întrucât pe această temă am remis autorităților mai multe memorii în ultimii 15 ani, nu vom mai insista aici asupra exemplelor pe care le considerăm nefaste și inacceptabile de programă de „educație sexuală”; însă, oricum ar fi, programa nu poate decât să respecte standardele emise de Organizația Mondială a Sănătății în 2010 în documentul „Standards for Sexuality Education in Europe”, OMS-ul fiind principalul promotor la nivel internațional al acestei discipline.
Fără să aprofundăm prea mult subiectul, doar ascultând dezideratele ONG-urilor care susţin cu tărie introducerea orei de „educaţie sexuală” în şcoli conform cu solicitările OMS, înţelegem că scopul acesteia este acela de a-l educa pe copil în ceea ce priveşte viaţa lui intimă!
Este, deci, cu atât mai important ca în cadrul unei astfel de tematici indisolubil legată de viaţa copiilor şi, oricum, insuficient şi trunchiat prezentată deocamdată în România, să fie evitată orice referire explicită la sintagma „educație sexuală” și să fie protejate explicit drepturile pe care le au părinţii raportat la această problemă.
II. Respectul pentru libertatea de conștiință, pentru viața intimă și familială
E limpede că „educaţia sexuală” nu se reduce la simple
cunoştinţe de anatomie şi fiziologie, ci conţine şi o dimensiune morală și de conștiință. În mod evident, garantarea dreptului de decizie al părinţilor în ce privește dimensiunea morală a educației este subsumată libertăţii de conştiinţă (garantată ea însăşi de Constituţia României), cu precizarea expresă că nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie contrară convingerilor sale.
Cea de a doua componentă a subiectului în discuţie este viaţa intimă, norma constituţională prevăzând, la art. 26 alin. 1, că autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
În stabilirea raportului dintre viaţa intimă şi conştiinţa individului, este de domeniul evidenței că ceea ce se petrece cu trupul unei persoane este indisolubil legat de planul său afectiv şi intelectual. Cu alte cuvinte, persoana nu este numai materie sau numai minte/suflet, ci este un tot unitar şi de aceea viaţa intimă, care ţine la o primă vedere mai mult de planul fizic al individului, are consecinţe profunde în planul vieţii sale afective şi intelectuale. Se demonstrează astfel legătura între viaţa intimă a persoanei şi conştiinţa sa.
Numim în modul cel mai simplu „conştiinţă”, capacitatea individului de a discerne între bine şi rău, iar „libertate de conştiinţă” acea libertate a individului de a nu fi constrâns să facă un lucru despre care conştiinţa sa îi spune că este rău. Tocmai din perspectiva acestei definiţii a apărut nevoia de a garanta dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii potrivit libertăţii lor de conştiinţă.
Cum educaţia este un aspect foarte intim al formării unui copil şi cum fiecare copil este unic (principium individuationis), rezultă că atât responsabilitatea acestei formări a copilului, cât şi dreptul de a face această educaţie potrivit propriilor convingeri sunt absolut personale, la fel cum personală şi unică este relaţia dintre fiecare părinte şi copilul său.
Ignorarea acestor date constitutive personalităţii duce inevitabil spre diverse forme de conflict psihic interior sau exteriorizat, care, aşa cum au demonstrat psihologii, se manifestă prin fenomene emoţionale negative, antiproductive în plan social.
Pentru aceste motive, respectuos vă solicităm votul pentru adoptarea
Propunerii legislative amintite.
Cu deosebită considerație,
[1] Art. 26 (3) din Declarația
Universală a Drepturilor Omului: „Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori”; Art. 2 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (primul Protocol adiţional): „Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice”;
Art. 14 (3) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: „(…) dreptul părinţilor de a asigura educarea şi instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice şi pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora”;
Art. 13 (3) din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale: „Statele părți la prezenta Convenție se angajează să respecte libertatea părinților și, atunci când este cazul, a tutorilor legali, de a alege pentru copiii lor instituții de învățământ, altele decât cele ale autorităților publice, dar conforme cu normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba statul în materie de educație și de a asigura educația religioasă și morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri”;
Articolul 18 (4) din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice: „Statele (…) se angajează să respecte libertatea părinților și, atunci când este cazul, a tutorilor legali, de a asigura educația religioasă și morală a copiilor lor în conformitate cu propriile convingeri”;
Art. 5 din Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului: „Statele părţi vor respecta responsabilităţile, drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor naturali ai copilului sau, după caz şi conform tradiţiei locale, membrilor familiei lărgite sau comunităţii, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de a asigura, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, îndrumarea şi orientarea necesare în exercitarea de către copil a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie.”;
Art. 14 (2) din Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului: „Statele părţi vor respecta drepturile şi obligaţiile părinţilor sau, după caz, ale reprezentanţilor legali ai copilului de a-l îndruma în exercitarea dreptului sus-menţionat, de o manieră care să corespundă capacităţilor în formare ale acestuia.”;
Art. 5 (1) din Convenţia UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului: „Statele participante la prezenta Convenţie convin: (…) b) că este necesar să se respecte libertatea părinţilor şi, dacă este cazul, a tutorilor legali: (…) de a asigura, conform modalităţilor de aplicare proprii legislaţiei fiecărui stat, educaţia religioasă şi morală a copiilor în conformitate cu propriile lor convingeri; de asemenea, nici o persoană sau nici un grup nu trebuie să fie constrânse să primească o instrucţie religioasă incompatibilă cu convingerile lor.”
[2] Kjeldsen, Busk
Madsen si Pedersen c. Danemarca, nr. 5095/71, 5920/72, 5926/72, 7 dec.
1976, § 52;
[3] Lucrarile pregătitoare ale Protocolului nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale explică scopul articolului 2 din Covenție: „ceea ce noi revendicăm pentru părinți este pur si simplu libertatea, dreptul de a-și îndeplini o datorie sacră”;
„Regimurile totalitare (…) caută să supuna copiii la propaganda lor ideologică sistematică sustrăgându-i de la influența legitimă a părinților”.
Vă recomand, în final, să vizitați pagina de Facebook a Mișcării Alianța Renașterea Națională și să o urmăriți prin click pe like și share: https://www.facebook.com/AliantaRenastereaNationala/
Peter Costea,
avocat și președintele Alianței Familiilor din România