Scrisoarea Cultului Baptist către Parlamentul României

CULTUL CREŞTIN BAPTIST – UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE BAPTISTE din ROMÂNIA

Către

Parlamentul României
Domnule Președinte al Senatului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Stimați membri ai Parlamentului României,

Cu deosebită considerație și apreciere pentru toate eforturile logistice și legale pe care le depuneți pentru asigurarea sănătății publice în situația creată de pandemia COVID-19, va rugăm respectuos că în deciziile pe care le veți lua în legătură cu prelungirea sau neprelungirea stării de alertă propusă de Președintele țării, să luați în considerare solicitările Cultului Creștin Baptist din România:

  1. Din motive duhovnicești și legale cerem că în stabilirea condițiilor noilor măsuri de relaxare să fie luată în considerare necesitatea și urgență desfășurării neîngrădite a slujbelor religioase în lăcășurile de cult;
  2. Cultul Creștin Baptist din România-Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, în toată această perioada dificilă pentru lumea întreagă și pentru țară noastră, a fost un factor de coeziune al credincioșilor baptiști și nu numai, făcând apel încontinuu la solidaritate și răbdare;
  3. În toată această perioada credincioșii baptiști s-au implicat nu numai în proiecte umanitare, sociale, medicale etc., dar mai ales, au stat înaintea lui Dumnezeu în rugăciune mijlocind pentru vindecarea spirituală și fizică a poporului român greu încercat. Privind la desfășurarea evenimentelor credem că Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunea. În toată această perioada ne-am adunat respectând prevederile ordonanțelor guvernamentale, sperând de fiecare dată că fiecare relaxare anunțată la nivel național să facă referire și la biserici. Credem că am ajuns într-un punct inacceptabil, în cazul menținerii deciziei de amânare a accesului neîngrădit în interiorul lăcășelor de cult pentru slujbele obișnuite;
  4. Posibilitatea tinerii slujbelor religioase în afară clădirii lăcășului de cult a rezolvat doar într-o foarte mică măsură aspectele legale ale libertății de închinare, și datorită faptului că multe biserici nu dispun de un spațiu exterior pentru desfășurarea slujbelor, fiind continuare private de acest drept;
  5. Starea prelungită de izolare la domiciliu a dus la acumularea unei stări de tensiune nesănătoase în sânul populației, iar prelungirea izolării ar dauna, mai degrabă decât să fie benefică depășirii crizei. Credem că posibilitatea închinării credincioșilor în interiorul lăcășurilor ar ajută mult mai repede la vindecarea emoțională și relațională a oamenilor separați în toată această perioada de izolare;
  6. Considerăm că alături de sănătatea trupului, sănătatea spirituală are o importantă vitală, atât pentru starea de bine a persoanelor individuale, cât și a societății în ansamblul ei. Pentru noi creștinii baptiști viață spirituală trăită în comuniunea bisericii este o caracteristică esențială a etosului nostru confesional, cadrul acestor întâlniri contribuind substanțial la bună desfășurare a activității noastre cultice;
  7. Corectitudinea și celeritatea măsurilor oarecum justificate până acum, pot fi puse sub semnul întrebării prin amânarea ridicării restricției cu privire la accesul credincioșilor în lăcășurile de cult – alimentând mai degrabă percepția unor decizii politice decât a unora de ordin sanitar;
  8. Sentimentul de nemulțumire se datorează și faptului că restricționarea desfășurării neîngrădite a slujbelor religioase are un caracter disproporționat și restrictiv. Noi credem că lăcășurile de cult nu sunt potențiale zone de infectare cu virusul SARS-coV-2 mai periculoase decât mall-urile, piscinele sau alte zone de agrement caracterizate de aglomerație urbană;
  9. Credem că într-un an deja mult prea încărcat cu evenimente de ordin medical, economic, social și în care se anunță a fi și an electoral, menținerea restrictiior cu privire la funcționarea normală a lăcășurilor de cult ar afecta negativ individul, familia și comunitățile locale;

10.Dat fiind specificul arhitectural al lăcășurilor de cult precum și specificul slujbelor noastre de închinare, considerăm că în cele mai multe clădiri putem asigura fără probleme cadrul necesar siguranței sanitare (care implică respectarea regulilor de distanțare fizică și de igienizare a spațiilor liturgice);

11.Personalul care asigura conducerea eclesiala și administrativă în cadrul Cultului Creștin Baptist este deschis că și până acum implementării măsurilor de igienă sanitară necesare pentru funcționarea normală a lăcășurilor de cult.
Conștienți fiind de responsabilitatea pe care o aveți în demersul legislativ cu privire la starea de alertă, ne rugăm că Dumnezeu să va binecuvânteze cu înțelepciune în luarea deciziilor favorabile cu privire la exercitarea neîngrădită a libertății de închinare în lăcășurile de cult pentru toate cultele religioase din țară noastră.

Dumnezeu să binecuvânteze România cu sănătate spirituală și fizică!

Preşedinte Viorel Iuga
Secretar general Ioan Ardelean