Diversitatea sexuală” în școli este „total abuzivă și nocivă”

Aprecieri pentru Biserica Ortodoxă din România – „Diversitatea sexuală” în școli este „total abuzivă și nocivă”

Săptămâna trecută BOR a dovedit din nou că este un lider incontestabil al opoziției confesiunilor religioase din România împotriva agresiunii secularismului la adresa valorilor, a credinței, a moralității.A creionat o Scrisoare Deschisă adresată dnei Ligia Deca, Ministrul Educației al prezentei coaliții de la guvernare. La Scrisoarea BOR s-au alăturat toate celelalte culte religioase oficial recunoscute din România.

[Link: https://observatornews.ro/educatie/bor-cere-eliminarea-definitiei-diversitatii-si-sintagmei-orientare-sexuala-din-legile-educatiei-promovarea-in-scoala-esteuna-total-abuziva-si-nociva-515418.html]

Acțiunea demarată de BOR și sprijinită de celelalte culte este admirabilă. Creionată de dl Vasile Bănescu și echipa dânsului, Scrisoarea este o analiză aprofundată a proiectului Legii Educației recent scos pe piața parlamentară de coaliția de la guvernare: PSD, PNL și UDMR.

Scrisoarea este un document excepțional, bine articulat, coerent și bine punctat. Ea explică miza valorică pentru familiile României și modul agresiv prin care legea educației subminează și atentează la drepturile părintești.Sexualizarea minorilor și a adolescenților este unul dintre obiectivele proiectului de lege. Aspectele mecanice ale proiectului sunt de importanță secundară pentru cei ce împărtășesc valorile creștine, dar cele care privesc valorile trebuie să fie cunoscute.Dacă va trece, legea educației va instituționaliza în România revoluția sexuală cu toate mizeriile ei. Va cauza confuzie sexuală, disfuncții sexuale și de identitate în rândul minorilor și tinerilor, un consum și mai mare de pornografie, va inhiba abilitatea adolescenților de a se pregăti pentru viața de familie și intimitate și de a se căsători, și le va submina sănătatea emoțională și echilibrul vieții intime dat nouă de Creator.Legea va afecta grav autoritatea părinților de se opune mizeriilor promovate de clasa politică la adresa copiilor lor. Din fericire, eforturile noastre comune din ultimii ani au prevenit adoptarea în România a unui curriculum de educație sexuală. De fapt, reamintesc, nu e vorba de educație sexuală, ci de îndoctrinare într-o ideologie sexuală distructivă concepută de secularism și impusă maselor de către statul secular.Legea va constrânge predarea în școlile României a ideologiei de gen. Copiii noștri vor fi învățați, contrar naturii, că băiatul este – ori poate fi – fată, iar fata băiat. Că întunecimea e lumină și lumina întunecime. Pângărirea conștiinței umane va atinge un nou nivel de agresiune.Legea nu trebuie adoptată. Este unul dintre cele mai periculoase proiecte legislative de după 1989. Adoptarea acestei legi va contribui și mai mult la distrugerea a viitorul României. Fără valori, moralitate și familii statornice și puternice, declinul demografic al României va continua și va atinge un punct de ireversibilitate.

Faptul că BOR și celelalte culte religioase au tras semnalul de alarmă merită tot respectul și toată aprecierea noastră. Cuvinte speciale de apreciere trebuie adresate și dlui Vasile Bănescu, Purtătorul de Cuvânt al Patriarhiei. România e privilegiată să aibă un astfel de om care, prin poziția pe care o are, ne atenționează periodic privind pericolele care vin spre noi. Recomand tuturor românilor să citească cu atenție materialele creionate de dl Bănescu și echipa lui, materiale pline de înțelepciune și care reflectă înțelepciunea creștină privind lucrurile care se întâmplă în cetate.Nu uitați însă și pe cei care au lansat acest nou atac frontal la adresa valorilor și a familiilor: cei de la guvernare. Repet ce am mai spus de mai multe ori: cele trei partide (PSD, PNL și UDMR) au fost deturnate de extremiștii sexulariști, de feministe și de discipolii fideli ai elitei bruxelliene care impun în România viziunea anti-creștină a Bruxellesului.Scoateți prin voturile voastre aceste putreziciuni din Parlamentul României în 2024!

Peter Costea