În săptămânile care urmează voi încerca să discut, din când în când, contururile care deja încep să se configureze privind epoca post-Covid-19. Că virusul COVID-19 deja a împărțit zilele noastre într-o eră pre-COVID-19 și una post COVID-19 nu se mai pune la îndoială.
Întrebarea cea mai fierbinte, însă, este cum va arăta lumea post-COVID-19 din punct de vedere economic, politic, social, geopolitic etc.
Acestor întrebări voi căuta să le dau răspunsuri în săptămânile care urmează. Încep astăzi seria acestor comentarii cu un subiect care neliniștește: relația din stat și cetățean.
Întreb: vom deveni noi prizonierii statului providențial? Există precedent și tentație în acest sens. Istoria ne adeverește că în vremea faraonilor, pe vremea lui Iosif, milioane de egipteni s-au făcut robi lui faraon și statului pentru a-și salva viața. Pentru ei, faraon era încarnarea autorității providențiale.
Evenimentele acelea s-au petrecut cu aproape 3500 de ani în urmă, dar natura omului, tentațiile și proclivitățile ființei umane în vremuri de cataclisme și pandemii au rămas aceleași: pentru a ne proteja, suntem gata să acordăm statului un rol exagerat de important și dominant în societate.
Tentația aceasta e și mai mare și serioasă în zilele noastre deoarece statul secular deja ne-a ademenit și programat să fim dependenți de el pentru bunăstarea individuală. În anii 80 ai Secolului XIX, Cancelarul Germaniei, Bismark, a lansat primele politici socialiste din Europa pentru a preveni clasa muncitoare germană să fie infectată de virusul marxismului și comunismului.
Imediat după aceea, britanicii au făcut la fel, iar apoi au urmat francezii, scandinavii și alte țări europene până când cetățeanul a devenit extrem de dependent de stat pentru bunăstarea personală.
În timp, politologii și sociologii au numit statele socialiste democrate „nanny states” (de la cuvântul „nanny” care înseamnă bonă sau doică”) ori „welfare states / state asistențiale”. Eu le numesc „state providențiale”.
Și România a devenit un fel de „nanny state”, dar, din lipsă de bani, nu în aceeași măsură ca statele mai afluente occidentale.
În aceste zile de pandemie statul a dovedit că vrea și are capacitatea să se ocupe de noi. Peste tot se dau ajutoare de șomaj, milioane de muncitori sunt în șomaj tehnic, statul dă măști populației pe gratis, concediile sunt prelungite, salariile unor persoane cresc semnificativ, firmele (mici ori mari) sunt sprijinite cu sume mari de bani de către stat pentru a nu da faliment.
Lista acestor ajutoare devine tot mai lungă de la zi la zi, sumele alocate cresc exponențial, și așa devenim tot mai dependenți de stat și de abilitatea lui de a ne ține protejați.
Vă recomand să vizitați pagina de Facebook recent lansată a mișcării Alianța Renașterea Națională și să o urmăriți prin click pe like și share: fb.com/AliantaRenastereaNationala
Peter Costea,
avocat și președintele Alianței Familiilor din România