„Si asa, ati desfiintat Cuvintul lui Dumnezeu, prin datina (traditia) voastra“ (Marcu 7:13). Si astfel, creatura nauca si oarba si-a rastignit Creatorul.
Prezentarea mea anterioara a parut unora prea blanda si mult prea ingaduitoare din dorinta de a fi impaciuitor. Am fost intrebat: Suntem chiar toti la fel sau unii sunt pierduti de la mantuire? Cand se transforma «diferentele» in abateri de la credinta mantuitoare si se naste apostazia?
Ca sa ma intelegeti, in simplitatea mea de tehnician metrolog, am nevoie de o reprezentare grafica. Daca am spune ca floarea crestinismului este compusa din mai multe petale legate de un corp comun, mi-ar fi mai usor sa ma fac inteles.
Corpul comun, mijlocul florii reprezinta corpul comun al articolelor de credinta strict necesare pentru mantuire. Dincolo de el, fiecare confesiune, mai devreme sau mai tarziu, mai mult sau mai putin, mai pe fata sau mai discret, isi adauga un «specific» de crez si manifestare.
Petalele par despartite, dar ele sunt legate intre ele de apartenenta la centrul comun. Cata vreme o grupare crestina are o «petala confesionala» inca ancorata trainic in corpul comun al credintei mantuitoare, ea ramane in perimetrul credintei adevarate. Cand petalele devin mai importante decat centrul sau se desprind de centru, gruparea respectiva iese din cadrul partasiei crestine si este privita ca apostata.
Dati-mi voie sa ilustrez cele spuse cu o intamplare adevarata. Cand am inchiriat o sala pentru intrunirile noastre, pastorul adventist al bisericii gazda m-a chemat sa stam de vorba putin. M-a primit foarte amabil si prietenos, neobisnuit pentru antecedentele mele cu alti frati adventisti. „Vino, ia loc si spune-mi ceva despre tine si despre biserica voastra“.
I-am spus ca suntem din Romania si suntem baptisti.
„Ce fel de baptisti?“, m-a intrebat el. Vazand mirarea de pe chipul meu, a continuat: „Exista 21 de feluri de baptisti in Statele Unite. Voi de care fel sunteti?“
M-am gandit putin si i-am raspuns: „In Romania nu sunt decat doua feluri de baptisti: baptisti buni si baptisti rai. Noi suntem din aia buni.“
A izbucnit in ras: „Ar fi bine sa fie asa de simplu …“
L-am intrebat cum de este asa de prietenos cu un baptist. Mi-a raspuns: „Anul acesta, in miscarea adventista s-a facut o mare schimbare. Pana acum, noi stateam cu fata la Sabat si ne intalneam acolo cu toti cei care tineau Sabatul Ei erau singurii nostri frati. Crucea era si ea in crezul nostru, dar o tineam cumva intr-o parte. De anul acesta, conducatorii nostri au hotarat sa ne intoarcem cu fata spre cruce si sa ne intalnim acolo cu toti fratii nostri. Oricine crede in mantuire doar prin crucea de la Calvar este frate cu noi. Sabatul este inca alaturi de noi si inca tinem la el, dar el nu ne mai desparte de ceilalti frati de la cruce.“
A fost pentru prima data cand am auzit aceasta explicatie, dar ea avea sa ma urmareasca toata viata, ajutandu-ma si pe mine sa-mi definesc pozitia si sa-mi recunosc … fratii.
Din pacate, miscarea adventista mondiala s-a razgandit intre timp; s-a modificat schimbarea sau s-a schimbat modificarea. Nu stiu precis, dar este suficient sa va spun ca astazi, adventismul este privit cu suspiciune de celelalte familii crestine, la granita dintre partasie si apostazie.
Ori de cate ori si oriunde o grupare crestina isi dezvolta un crez si o practica separata si chiar contrara credintei mantuitoare ea se autoexclude din partasia crestina si … cade din har. Ea este ca petalele desprinse din corola unei flori si cazute uscate la pamant. Martorii lui Iehova, Christian Science, etc. s-au uscat deja si sunt apostate. Alte familii crestine care cocheteaza cu homosexualitatea, liberalismul, materialismul, negarea inspiratiei Scripturilor, etc. sunt plecate spre aceeasi evolutie fatala.
Cat de necesare sau acceptabile sunt «traditiile» care infloresc dincolo de centrul florii crestine? Nu spun ca sunt «necesare», dar s-au dovedit «inevitabile». Asa este natura noastra umana! Criticam catolicismul si ortodoxia, dar, dati-ne si noua doua mii de ani de istorie si, cine stie, poate ca traditiile noastre le vor intrece pe ale lor …
Deocamdata, «traditiile» miscarilor neoprotestante sunt mici si nedezvoltate. Petalele noastre sunt mici si inca ne mai confundam cu centrul florii. Lucrurile care ne deosebesc sunt mult mai putine si mai neimportante decat cele care ne leaga, asta am vrut sa spun in postul meu anterior.
„Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filosofia si cu o amagire desarta, dupa datina oamenilor“ (Col. 2:8).
Articol realizat de Daniel Branzei. Sursa barzilaiendan.wordpress.com