Coronavirusul frânge toiagul laicismului francez. Decimează Franța. Franța se clatină. Macron tremură.
Cel mai puțin discutat aspect al bătăliei împotriva coronavirusului în Occident e cazul Franței. La 100.000 de infectări confirmate și peste 9.000 de morți, situația Franței e una din cele mai tragice, dar probabil și mai dezastruoase din Occident.
La scara demografică a Franței, Statele Unite ar trebui să aibă 500.000 de infectări în loc de 366.000 și 45.000 de morți în loc de 11.000. Și tot la scara demografică a Franței, România ar trebui să aibă 35.000 de cazuri de infectări confirmate și aproximativ 3.000 de morți. Aproximativ 9% din cei infectați cu coronavirus în Franța mor, în comparație cu aproximativ 3.2% in Statele Unite și sub 1% în România.
Franța e la mare ananghie. Se află într-o situație de neinvidiat. Avalanșa coronavirusului a găsit-o nepregătită. Mai ales sufletește. În aceste vremuri apocaliptice, iluminiștii francezi, mândria francezilor și exportul lor principal, sunt irelevanți. Voltaire, Rousseau etc. + etc. nu au lăsat nimic în urma lor pentru suflet, nicio speranță. Franța a ales să-și clădească viitorul pe ateism, laicism, secularism, hedonism, iar acum se clatină. Cu toate acestea, tăcerea presei mondiale uimește.
În contrast, dincolo de Atlantic, articolele privind America și, în special modul în care dl Trump confruntă coronavirusul, sunt frecvente și extrem de critice, atât în presa „progresistă” din America, cât și din Europa. Dar e o tăcere desăvârșită privind modul dezastruos în care unele țări Occidentale confruntă coronavirusul.
Cei din America nu sunt informați de aceste deficiențe, iar țările europene, în special Scandinavia, Germania și Franța, sunt menționate în repetate rânduri doar pentru a arăta că „înapoiații de dincolo de Ocean” au ceva de învățat de la verișorii lor de pe partea europeană a Atlanticului. Până acum, însă, „înapoiații” par să se descurce mai bine, proporțional vorbind, decât verișorii lor „progresiști”.
Dar Franța? Dezastrul francez nu primește acoperire în mass-media pentru că Franța are un guvern „progresist”, președintele ei fiind populistul par excellence Emmanuel Macron. El cel care, până acum câteva luni, era văzut și desemnat de presa occidentală ca „noul mesia” al Uniunii Europene care o va înlocui pe Merkel, și, în plus, va transforma Uniunea Europeană, în epoca post-Brexit, într-un mecanism economic, strategic și politic fără precedent.
Din nefericire pentru cei 65 de milioane + de francezi, dl Macron nu a fost capabil să rezolve problemele cu care se confruntă propria lui țară, probleme care au apărut, vizibil și agresiv, în spațiul public, în special în 2018, când a izbucnit revolta vestelor galbene. De atunci, Franța, practic vorbind, e neguvernabilă.
Macron era mai mult preocupat de implementarea Acordului de la Paris asupra modificărilor climatice decât de rezolvarea provocărilor din țara lui. Francezii încă doresc să se pensioneze la 55 de ani și să rămână, sănătoși, într-o vacanță perpetuă pentru următorii 30 – 35 de ani ai vieții. Bineînțeles, pe banii și spatele altora, a generației tinere, fie indigene, fie din alte părți.
Francezii devin din ce în ce mai impacientați de Uniunea Europeană, la fel ca Italia, Spania și restul țărilor membre. Se vorbește tot mai accentuat în Franța despre posibilitatea unui Frexit și „reprende le controle”, adică preluarea controlului național.
Arch-globalistul și eurofilul Macron vede, în sfârșit, realitatea: Franța nu are medicamente, kituri pentru testarea celor infectați, măști, ventilatoare. E o penurie de nedescris, la fel ca în Romania și mai pretutindeni în lumea occidentală, inclusiv în Statele Unite. Motivul este bine cunoscut: aceste produse, cândva fabricate în Europa și America de Nord, au luat drumul Chinei, de unde ajung din nou cu greu la noi.
Recent, Macron, simțind durerea zilei și a națiunii lui, remarca: „Trebuie să ne reconstruim suveranitatea națională și europeană”.
De acord cu prima, dar nu cu a doua.
Peter Costea, avocat și președintele Alianței Familiilor din România