Secularismul european este în căutarea constantă a unui mesia care să-l salveze! Să-l slaveze pe el şi Uniunea Europeană, “valorile” europene, “civilizaţia” europeană (sau ceea ce a mai rămas din ea), instituţiile şi structurile ei, dar şi să-i rezolve o serie de probleme tot mai acute, ca cele politice, economice, demografice, sociale sau declinul valoric şi pesimismul în creştere al europenilor, precum şi scăderea încrederii în liderii unionali.
Ironic, în ultimii ani (puţini la număr) în Uniunea Europeană, s-au ridicat mai mulţi mesia seculari ca Merkel, May şi Macron, dar toţi s-au prăbuşit în ultimele luni şi este evident, că nici unul dintre ei nu s-a dovedit a fi un “Mesia” autentic. Macron este ultimul exemplu, neândoielnic de trist, al falimentului secularismului francez. Dovada principală a acestui faliment, sunt protestele masive ale vestelor galbene care au început în Franţa şi s-au extins în ultimele săptămâni, în Belgia şi alte ţări, inclusiv în Romania.
Franţa este în ruine, fiind dezorientată la fel ca mai întreaga Uniune Europeană. Vestele galbele, nu au ieşit în stradă să protesteze doar pentru creşterea taxelor pe carburanţi, potrivit aşa-zişilor comentatori, ci au ieşit în stradă, pentru că francezii sunt nemulţumiţi şi dezamăgiţi. Analizând statisticile care furnizează date despre ocuparea pieţei de muncă, aflăm că doar 64% dintre francezii cu vârste între 18 şi 64 de ani muncesc, iar taxele lor, aflate într-o continuă creştere, ţin pe linia de plutire întreaga naţiune şi populaţie. În contrast, participarea activă pe piaţa muncii în Marea Britanie şi Germania este de 76% din populaţia cu vârste între 18 şi 64 de ani.
Bunăstarea materială, mobilitatea socială, încrederea şi respectul se dobândesc prin muncă. Munca cinstită şi plătită decent care facilitează o viaţă prosperă pentru familiile care formează societatea de azi şi societatea de mâine.
Infrastructura Franţei, o reflecţie a sufletului civilizaţiei franceze, este de asemenea în stare de descompunere. Metrourile şi trenurile sunt vechi de zeci de ani, iar imigranţii neasimilaţi sunt peste tot, politica naţională de incluziune socială a imigranţiilor devine falimentară, aceştia clădindu-şi în Franţa o ţară proprie, separată de cea a francezilor. O ţară în care se învaţă greu sau chiar deloc limba franceză, o ţară în care numărul celor care locuiesc în stradă şi în staţiile de metrou este în creştere, iar declinul social se preconizează a fi inevitabil.
Francezii au optat pentru copii mai puţini şi imigranţi mai mulţi, ca urmare, zonele rurale ale Franţei continuă să fie depopulate, în timp ce populaţia ghetourilor reprezentată de imigranţii neintegraţi social este în continuă creştere. Dl. Macron tipizează această situaţie lamentabilă, la 40 de ani nu are nici un copil şi nici nu prezintă perspectiva de a avea. A fost un profesionist cu un imens succes financiar, dar fără succes în clădirea unei familii.
Se spune că aparenta prăbuşire în abis a Franţei, acum la sfârşit de an, este un simptom al prăbuşirii lumii Occidentale. Această afirmaţie poate fi exagerată, însă cu siguranţă indică un declin evident, atât social cât şi administrativ al ţării.
Franţa îşi pierde sufletul! Secularismul a ucis creştinismul francez şi nu a fost în stare să-l înlocuiască. Franţa a optat pentru secularism, pentru “progresism” şi statul asistenţial, pentru avort şi declin moral, pentru concubinaj ca înlocuitor al familiei şi căsătoriei naturale, dar şi pentru imigraţie în locul stimulării demografiei native. Chiar şi francezii încep încet, să-şi perceapă propria ţară ca un puţ stagnant şi irelevant al decadenţei.
Secularismul francez nu poate fi un model pentru viitorul Uniunii Europene! Doar creştinismul, atât de bogat şi variat în istoria Franţei, o poate ajuta în redobândirea sufletului ce o poate ţine în viaţă. Această concluzie este aplicabilă întregii Uniuni Europene.
Ce formulă există pentru revitalizarea Franţei şi a Uniunii Europene? Consider că Franţa şi Uniunea Europeană, au nevoie de trei lucruri fundamentale:
- de revitalizarea familiei ca instituţie socială în forma ei naturală;
- de creştinism, mai mult ca orice, deoarece creştinismul a reuşit să integreze diverse grupuri entice, însă secularismul nu a reuşit până acum integrarea acestor grupuri, şi nici nu le va putea integra;
- şi nu în ultimul rând, Franţa şi Uniunea Europeană au nevoie de o libertate adevărată, înţeleasă ca libertatea de alegere a binelui şi nu a răului, de alegere a moralităţii şi nu a imoralităţii, de a contribui la edificarea civilizaţiei europene şi creştine şi nu la distrugerea ei în numele autonomiei personale.
Europa se înşeală mereu şi mereu, punându-şi încrederea într-un mesia de tip secular. Europa uită că unica speranţă este singurul Mesia adevărat, Hristos!
Aceste idei şi convingeri, reprezintă valorile pe care doresc să le transmit în Parlamentul European, valori prin care ne identificăm şi le împărtăşim cu toţii.