Parlamentară finlandeză persecutată pentru că nu agreează cu imoralitatea sexuală

Cazul finlandezei Paivi Rasanen a fost în atenția mișcării pro-valori și creștine din Europa de câteva luni, dar încă nu am avut posibilitatea să-l discut. Citiți cu atenție dacă vreți să evitați un astfel de viitor pentru România, unul care ar putea rezulta în persecuția noastră și a generațiilor creștine care vor veni după noi.

În 2004, Rasanen a publicat pamfletul Male and Female He Created Them: Homosexual relations challenge the Christian concept of humanity / El i-a creat bărbat și femeie: Relațiile homosexuale atacă concepția creștină a umanului.

[Link: https://www.firstthings.com/web-exclusives/2020/05/an-attack-on-free-speech-in-finland]

Rasanen e luterană și, în pamfletul ei, apără principiile creștine privind sexualitatea. E medic de profesie și membră a partidului Finnish Christian Democrats în Parlamentul Finlandei.

Au fost făcute plângeri împotriva ei, fiind acuzată de „hate speech / incitare la ură”. După cum se vede, în opinia „minorităților sexuale”, Cuvântul lui Dumnezeu și prescripțiile lui privind sexualitatea constituie „incitate la ură”.

Au urmat interogatoriile polițienești începând din toamna lui 2019, la 15 ani după publicarea pamfletului. Au fost 4 interogatorii care au conchis că afirmațiile lui Rasanen nu încalcă legea. De atunci, Inchiziția finlandeză a continuat să o interogheze, inclusiv pe 2 martie anul acesta, când interogatoriul a durat cinci ore și jumătate. Din nefericire, nu va fi ultimul.

Recent, Procurorul General din Finlanda a însărcinat Poliția Centrală din Helsinki să continue investigațiile în vederea instituirii unei acțiuni penale împotriva ei. Investigațiile se vor focaliza pe interviurile pe care le-a dat Rasanen la posturile de radio și televiziune în care afirmă ca homosexualitatea e păcat, dar că există speranță pentru homosexualitate, prin harul lui Dumnezeu.

Acțiunile autorităților finlandeze sunt nedemocratice, încalcă flagrant drepturile omului, sunt discriminatorii și nu își au locul în spațiul european. Rasanen nu e oricine. A fost în Parlament între 2004 și 2015, iar apoi Ministru de Interne al Finlandei.

Ce i-a determinat pe finlandezii intoleranți să o acuze pe Rasanen? În 2011, Codul Penal al Finlandei a fost revizuit să prevadă pedepse pentru persoanele care „exprimă opinii ori alte mesaje care amenință, insultă ori calomniază anumite grupuri”. Pedeapsa pentru încălcarea acestor prevederi este de la amendă până la 2 ani de închisoare.

Rasanen s-a apărat, afirmând că pozițiile ei sunt biblice, citând din Epistola către Romani 1: 24-27. Cu toate acestea, un cetățean a fost ofensat, a făcut plângere, și au urmat 5 interogatorii ale acestei femei credincioase.

Finlanda se comportă ca un bully / un tiran. Acțiunile împotriva lui Rasanen constituie persecuție pe bază de convingeri creștine. Rasanen trebuie apreciată pentru pozițiile ei curajoase. Majoritatea dintre noi, inclusiv creștinii, suntem pasivi, temători, intimidați de amenințările autorităților și de cei care nu agreează cu noi.

În Europa, care a instituționalizat revoluția sexuală, nu mai este loc pentru creștini. Revoluția sexuală a trecut peste libertatea religioasă, libertatea cuvântului și libertatea de exprimare a opiniilor ca un tăvălug. E vremea să ne trezim din somn.

Vă recomand, în final, să vizitați pagina de Facebook a Mișcării Alianța Renașterea Națională și să o urmăriți prin click pe like și share: https://www.facebook.com/AliantaRenastereaNationala/

Peter Costea,
avocat și președintele Alianței Familiilor din România